Ministrul de externe al Franței, Laurent Fabius, a declarat joi că se pregătește o intervenție internațională, la care va participa și Franța, în Republica Centrafricană, deoarece acest stat se află „în pragul genocidului”, transmite agenția spaniolă de presă, EFE.

„Nu va fi același tip de intervenție ca în Mali, nici atât de masivă, nici atât de lungă”, a spus Fabius, într-un interviu acordat postului de televiziune France 2.

Potrivit EFE, Fabius a făcut referire și la diversele facțiuni armate și la faptul că un milion și jumătate de oameni „nu au nimic, nici măcar mâncare”.

Șeful diplomației franceze a mai precizat că ONU va permite forțelor africane, Uniunii Africane și Franței să intervină , în cadrul unei rezoluții decise la începutul lunii decembrie de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, indică France Presse.

Ministrul de externe al Franței a mai subliniat că există riscul ca acest stat african să se transforme într-un nou focar de terorism, precum Mali, unde Franța a intervenit la începutul anului în vederea înlăturării jihadiștilor care controlau nordul țării și amenințau să ocupe întregul stat.

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu