Cererile de proiecte în cadrul Programului de cercetare-inovare al Comisiei Europene “Orizont 2020”, au fost lansate miercuri, la Bruxelles. Circa 3,8 miliarde euro vor fi destinate tinerilor cercetători, 1,8 miliarde euro pentru sprijinirea poziţiei de lider în sectorul industrial a Europei,  2,8 miliarde euro pentru proiecte inovatoare destinate celor şapte provocări societale vizate de programul Orizont 2020. Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă: “Fac un apel la cercetători, la universităti, la întreprinderi, inclusiv la IMM-uri, precum si la alte entităti, să se înscrie în program!”

Orizont 2020 este programul de cercetare și inovare cu un buget de 80 de miliarde euro al Uniunii Europene. Finanțarea, care în primii doi ani ai programului se ridică la suma de 15 miliarde euro, este destinată stimulării economiei din Europa bazate pe cunoaștere și abordează aspecte care vor avea un impact asupra vieții cetățenilor. Aceasta include 12 domenii în care se concentrează acțiunile în 2014-2015, inclusiv sectoare precum asistența medicală personalizată, securitatea digitală și proiectele urbane inteligente.

Cererile pentru 2014 – 2015 includ 500 de milioane euro pe o perioadă de doi ani, destinate întreprinderilor mici și medii (IMM) inovatoare, prin intermediul unui nou instrument pentru IMM-uri. În plus, există noi reguli pentru a transforma „accesul liber” într-o cerință a programului Orizont 2020, astfel încât rezultatele privind proiectele să fie accesibile în mod liber publicului larg.

 

Sursa:EurActiv

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu