Sunt destine în care Dumnezeu înscrie dubla pecete a exemplarităţii şi a sacrificiului, destine care nu au nimic frivol şi nimic ezitant în armătura lor croită peste decenii. Ion Mihalache deţine această puritate de granit a vieţilor construite pe temelia demnităţii şi curajului- până la capăt, până la încercarea cea mare a temniţei şi morţii, Ion Mihalache a însemnat o făclie luminând şi inspirând pe cei din jurul său cu energia hrănită din devotamentul faţă de comunitatea sa.

Ţărănismul lui Ion Mihalache s- a ivit din plămada nobilă şi însângerată a Marelui Război- acolo unde bolşevismul a semănat furtuna sa de ură şi de fanatism,curentul politic al agrarianismului a mizat pe fermitate şi democratism. Lupta începută atunci, sub semnul demnitaţii şi al justiţiei sociale, este lupta sub semnul căreia Ion Mihalache a înfruntat, temerar şi vizionar, ispitele secolului. A refuzat, în numele acestui crez al libertăţii şi egalităţii în faţa legii, tentaţiile stângii şi dreptei radicale. Ţărănismul a respins efigia folclorizantă a unui sătean atemporal, opunându- i realismul pragmatic al modernizării organice.Când atâţia din jurul său elogiau puterea dictaturilor de a înălţă piramidele sclaviei, vocea lui Ion Mihalache a răsunat puternic şi clar,opunând religiilor politice soliditatea ataşamentului democratic şi constituţional.

Alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache a înfruntat anii dintre 1944 şi 1947 cu seninătatea celui care ştie că libertatea nu poate fi tranzacţionată. Mulţi au cedat, s-au adaptat, au înţeles şi au acceptat, invocând inteligenţa spre a-şi conferi un alibi pentru propria lor turpitudine. Ion Mihalache a trecut prin vămile teribile ale istoriei fără să ezite. A fost calomniat, insultat, condamnat şi întemniţat. Distrugerea PNŢ este actul prin care barbaria şi-a afirmat triumful. Din sala de tribunal, Ion Mihalache întra în detenţia pe viaţă.

În liniştea sepulcrală a închisorii de la Râmnicu Sărat, Ion Mihalache murea în urmă cu jumătate de veac, înconjurat de vuietul barbar al democraţiei populare. Dincolo de ziduri, România comunistă se înălţa, punând cărămidă după cărămidă la edificiul ciclopic elogiat de poeme şi cântece înnaripate. Sunetele de ciocan al constructorilor socialismului nu au ajuns până la el. Naţiunii îngenunchiate şi complice, el i-a dăruit moartea săvârşită în frig, întuneric şi foame. Ion Mihalache nu a s-a îndoit şi nu s-a temut. Nu a căutat glorie vană, după cum a nu a semnat tăgăduiri ruşinoase. A acceptat acest destin atroce. Patriotismul său a fost unul al asumării lucide şi temerare:din promisiunea unei Românii eliberate de tiranie se naşte propriul nostru vis al libertăţii şi luptei.

Articol preluat de pe LaPunkt.ro

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu