Fie că vorbim de un artist în domeniul cinematografiei, muzicii, sau literaturii, acesta trebuie să știe de beneficiile privind finanțarea din partea Uniunii Europene.

Programul Europa Creativa și beneficiarii săi

Începând cu luna ianuarie 2014 a intrat în vigoare programul Europa Creativa. Acesta se va defășura pe o perioadă destul de lungă, 7 ani.

Pe de o parte, implementarea programului a avut ca scop principal promovarea diversității culturale și lingvistice a Europei, dar și un scop subsidiar, acela de a crea noi oportunități pentru artiști, de a le facilita intrarea pe piețe noi. Astfel, 250.000 de artiști vor fi sprijiniți pentru a-și putea face cunoscute creațiile peste granițe.

Programul nu se adresează doar persoanelor fizice, ci și persoanelor juridice, precum întreprinderile mici din domeniul culturii și creației. Prin intermediul unui mecanism de garantare financiară vor avea posibilitatea de a accesa credite bancare în valoare de până la 750 de milioane de euro.

Potrivit declarației Comisarului European pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret, Androulla Vassiliou,  „această investiție este o veste excelentă atât pentru industria europeană a filmului, pentru cultură și arte, cât și pentru public. Europa Creativa va permite sectoarelor noastre culturale dinamice să creeze noi locuri de muncă și să contribuie mai eficient la economia UE.”

Prin urmare, programul Europa Creativa are un impact destul de important asupra economiei, sectorului creației, al culturii din Europa și reprezintă 4,5% din PIB-ul UE.

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu