Deciziile luate în Europa au efect pentru noi toți. De aceea, este necesar sa acționăm responsabil în alegerea reprezentanților nostri la nivel european. La alegerile europarlamentare din anul 2009, putem observa că prezența la vot a fost de 43%, iar în Romania, de numai 27%, ceea ce denotă un dezinteres din partea cetățenilor privind alegerile europarlametare.

Votul reprezintă doar una dintre modalitățile prin care cetățenii, și în special tinerii, pot participa activ la viața democratică.

Consiliul Tineretului din România, în parteneriat cu o serie de instituții publice și organizații neguvernamentale de nivel național și local, a demarat Campania Națională de Conștientizare și Informare, Tinerii votează – Tinerii Contează. În cadrul acestei campanii a fost creată Liga Tinerilor Ambasadori pentru Participare (League of Youth Ambassadors for Participation), formată din 16 tineri. Selecția lor a fost făcută astfel încât să se asigure o reprezentare uniformă a tinerilor din cele 8 regiuni de dezvoltare a tării.

Astfel, principalul obiectiv este acela de a stimula participarea activă a tinerilor la viața democratică europeană și națională. În urma sesiunii, care s-a desfașurat în perioada 12-16 martie, aceștia au dobândit, printre altele, aptitudini de tineri lideri.

Tinerii Ambasadori pentru Participare sunt pregătiți să reprezinte imaginea Campaniei, atât la nivel local, cât și la nivel regional. Misiunilor lor vor consta în multiplicarea mesajului Campaniei, a valorilor și principiilor acesteia, diseminarea informației, dezvoltarea de initiative pentru tineri din medii cât mai diferite.

În  continuarea sesiunii de training, ce tocmai s-a încheiat, vor mai avea loc și alte evenimente. În  perioada 18-19 martie, la București, se va desfășura un seminar informativ referitor la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014, rolul instituțiilor europene, precum și mecanismele de participare la viața democratică. De asemenea, acest seminar se va desfășura și la Timișoara, în intervalul 20-21 martie, dar și la Craiova, între 25-26 martie.

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu