Reprezentanța Comisiei Europene în România și 21 ambasade dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene îi invită pe cetățenii români să sărbătorească Ziua Europei, pe 9 mai 2014, în cadrul unui eveniment în parteneriat cu Metrorex, ambasadele și institutele culturale ale țărilor membre UE, Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Muzeul Țăranului Român, Ministerul Fondurilor Europene și Primăria Municipiului București prin Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret.

Pe parcursul a trei ore, în intervalul 16:00 – 19:00, bucureștenii vor fi întâmpinați în 21 de stații de metrou de către reprezentanți ai ambasadelor și institutelor culturale ale statelor membre UE și ai altor instituții, cu informații despre cultura și tradițiile țărilor respective.

Trecătorii vor avea ocazia să participe, de asemenea, la diferite activități culturale, cum ar fi proiecții de film de scurt metraj, un proiect electronic ce transpune mișcările trecătorilor în pixeli, expoziții de pictură și fotografie, degustare de produse tradiționale, muzică și dansuri specifice statelor membre UE.

Stațiile de metrou în care vor fi organizate simultan aceste acțiuni și vor fi amplasate standuri cu materiale informative sunt: Piața Iancului, Ștefan cel Mare, Piața Victoriei (tronsoanele 1 și 2), Basarab, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Timpuri Noi, Pipera, Aurel Vlaicu, Aviatorilor, Piața Romană, Piața Universității, Piața Unirii (tronsoanele 1 și 2), Tineretului, Piața Sudului, Politehnica, Păcii.

Ziua Europei – 9 mai

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcția creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în fața presei internaționale o declarație prin care chema Franța, Germania și alte patru state europene să-și pună în comun producțiile de cărbune și oțel, asezând astfel piatra de temelie a unei federații europene.

Ministrul francez a propus atunci crearea unei instituții europene supranaționale, care să gestioneze industria cărbunelui și otelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Țările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense și un sentiment de dezolare.

În 1985, liderii Comunității Europene, întruniți în cadrul summitului de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

 

Comunicat de presă preluat de pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu