Comisia Europeană a adoptat o serie de recomandări cu privire la politica economică pentru fiecare stat membru având ca obiectiv întărirea redresării ce a început cu un an în urmă.

În acest an, accentul nu mai cade pe abordarea chestiunilor urgente cauzate de criză, ci pe întărirea condițiilor propice pentru creștere durabilă și ocuparea forței de muncă în economia din perioada post-criză.

Comisia a adoptat, de asemenea, mai multe hotărâri cu privire la finanțele publice ale statelor membre în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere.

„În acest fel dorim să oferim un sprijin puternic statelor membre pentru ca acestea să iasă din criză și să revină pe calea creșterii economice, iar recomandările specifice fiecărei țări au rolul de a le ghida în această direcție. Eforturile și sacrificiile depuse pretutindeni în Europa au început să dea roade. Creșterea se înscrie pe o traiectorie ascendentă – chiar dacă progresele sunt încă prea modeste – și, începând din acest an, vom observa o creștere a ratei de ocupare a forței de muncă. În prezent, provocarea fundamentală pentru Uniunea Europeană este de natură politică, și anume: cum putem menține sprijinul pentru reformă pe măsură ce presiunea exercitată de criză începe să scadă? Dacă politicienii acționează ca lideri și au voința politică de a duce până la capăt reformele – chiar dacă sunt nepopulare – atunci vom reuși să realizăm o redresare mai puternică și să oferim tuturor un nivel de trai mai bun”, a declarat Președintele José Manuel Barroso.

Potrivit analizelor, creșterea economică va rămâne disproporționată și nesigură în perioada 2014-2015.

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu