Este posibil ca Uniunea Europeană să organizeze la începutul lunii iulie „o reuniune de coordonare” a ajutoarelor destinate Ucrainei, înaintea unei conferințe internaționale a donatorilor, programată la sfârșitul anului, a susținut José Manuel Barroso, potrivit Mediafax.

„Trebuie să coordonăm reacția internațională”, a declarat șeful Comisiei, chiar înaintea summitului G7 de la Bruxelles, ce va avea ca temă de principală de dezbatere criza din Ucraina.

„Suntem pregătiți să organizăm o reuniune de coordonare la începutul lunii iulie, înaintea unei conferințe internaționale până la sfârșitul anului”, a subliniat oficialul.

Comisia Europeană a prezentat un plan complex de împrumuturi și donații de minim 11 miliarde de euro pentru Ucraina și a adus în discuție posibila organizare a unei astfel de conferințe încă din luna martie.

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu