14 iulie 1789 este prima filă din cartea genezei. Revoluţia franceză propune o matrice de evoluţie, un panteon laic şi o mitologie. Adversari şi inamici deopotrivă, cu toţii sunt marcaţi de amprenta ei. Ea inspiră, convoacă, impune, adună şi desparte.Polemică şi provocatoare, revoluţia este, odată cu 1789, parte din genomul european.

Căci din 14 iulie se despart cele două mari linii ideologice care îşi vor disputa supremaţia, în Franţa, ca şi aiurea, în cele două veacuri care urmează. Dialogul dintre libertate şi teroare, dintre guvernarea moderată şi cruzimea raţiunii dezlănţuite, dintre echilibrul separaţiei puterilor şi pulsiunile liberticide- moştenirea lui 14 iulie este această posteritate dramatică ce obligă spiritele şi naţiunile să aleagă, dincolo de orice ambiguitate. Fluviile intelectuale ce curg din 14 iulie sunt tumultoase şi stihiale. Iar valurile unora dintre ele sunt încărcate de sânge.

14 Iulie înseamnă, pentru cei care rămân fideli unui crez al pluralismului şi echilibrului politic, grandiosul experiment care îşi are în Declaraţia de drepturi pilonul său esenţial. Întregul vocabular cu care operăm astăzi, ideile de egalitate în faţa legii şi de pluralism vin din acest timp în care dezbaterile politice acordă legii fundamentale poziţia ei de vector al libertăţii. Moştenirea acestui trunchi al constituţionalismului este ilustră şi fecundă. Niciodată stinsă, în pofida dictaturii bonapartiste şi a reacţiunii ultra-regaliste, în pofida tragediei de la Vichy şi a ruşinii colaboraţionismului, ea este flacăra ce arde, spre a aminti că ordinea libertăţii este întemeiată pe eliminarea privilegiilor şi a discriminărilor. Constituţia nu este doar un petec de hârtie, ci jurământul pe care o naţiune îl face, spre a –şi apăra drepturile inalienabile. După o căutare de decenii, Republica imaginează, la finele veacului al XIX-lea, o ordine ce se revendică de la acest manifest fondator al Declaraţiei de la 1789.

Din 14 iulie şi din amintirea Bastiliei se hrăneşte şi dimensiunea sanguinară a Terorii – iacobinismul este întruchiparea de Gorgonă a unei ambiţii prometeice de remodelare a umanităţii. Prin Teroare, 1789 anunţă lungul marş al radicalismului şi violenţei ce culminează, odată cu 1917, prin victoria leninistă. Revendicarea bolşevică de la un versant al lui 1789 este forma prin care o Teroare este legitimată, istoric, iar avansul dialectic al tiraniei este justificat. Cruzimea ghilotinelor, desemnarea şi exterminarea inamicului, atacul frontal împotriva creştinismului, toate acestea sunt embleme ale secolului XX. Prin Robespierre şi Babeuf, revoluţia franceză anunţă un freamăt terifiant al violenţei de stat şi al conspiraţiilor. Rusia revoluţionară duce mai departe această flamură însângerată.

De aceea, poate, 14 Iulie este ziua în care suntem chemaţi să medităm la valoarea de îndrumar a libertăţii şi constituţionalismului. Egalitatea în faţa legii, separaţia puterilor în stat îşi conservă, peste secole, capacitatea de a ghida umanitatea pe un drum situat la egală distanţă de absolutismul autocratic şi de teroarea populistă. Moştenirea ultimă a lui 14 Iulie este încrederea în acest parcurs, delicat şi de durată, al moderaţie politice.

Articol preluat din LaPunkt.ro

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu