Nu e ilegal, dar e imoral: cum folosesc guvernamentalii români fondurile europene în campanie electorală
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunţat, miercuri, 22 octombrie 2014, în plină campanie electorală, lansarea unor măsuri finanţate din fonduri europene, care nu sunt nici pe departe proiecte majore de investiţii, ci mici găselniţe guvernamentale de a atrage electorat.
Potrivit MEF, lansarea de astăzi vizează mai multe proiecte finanţate din fonduri europene.
Alimente pentru săraci
În primul rând, este vorba despre Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, cu un buget de circa 442,5 milioane de euro, până în 2020, şi cu un grup ţintă de 3,3 milioane de euro. Succint, programul urmăreşte, în această primă fază, distribuirea de alimente – ulei, făină, paste făinoase, zahăr, conserve din carne-persoanelor defavorizate. Măsura nu este o noutate, nici măcar suprapunerea demarării distribuirii de alimente cu acţiuni electorale; şi în anii anteriori, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie petru Agricultură (APIA), instituţia care a gestionat până în prezent acest program european, au fost acuzaţi că au tipărit însemne ale partidelor politice pe pungile cu făină.
Bani pentru tineri şi elevi
În al doilea rând, MEF anunţă lansarea Iniţiativei “România Start UP”, cu o alocare de 152 de milioane de euro şi cu un grup ţintă de 32.000 de tineri care vor să-şi deschidă o afacere. În cadrul acestui proiect, există mai multe măsuri de sprijin, inclusiv acordarea unei subvenţii de 25.000 de euro pentru fiecare firmă nou creată.
Materiale didactice pentru 300.000 de profesori
Nu în ultimul rând, MEF anunţă pentru a doua oară în interval de mai puţin de o lună, demararea proiectului “Dezvoltarea carierei didactice”, cu o alocare de 50 de milioane de euro, fonduri europene şi cu o ţintă de aproape 300.000 de cadre didactice care să primească câte 150 de euro pentru achiziţionarea unor materiale didactice. Despre acest proiect, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, spunea că “am găsit soluţia să folosim fondurile europene pentru a-i ajuta pe dascălii noştri”.
Potrivit MEF, la evenimentul de astăzi, au participat: ministrul Eugen Teodorovici, premierul Victor Ponta, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, respectiv ministrul Educaţiei Naţionale Remus Pricopie la conferinţa de lansare a unor proiecte finanţate din fonduri europene.
Probabil nu ar fi atât de deranjante aceste măsuri cu tentă electorală, dacă ar fi realizate într-un alt context, care să situeze România într-o poziţie superioară în clasamentul UE atât în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene pentru perioada 2007-2013, cât şi viitoarea gestionare, până în 2020. În realitatea, deşi anul 2014 se apropie de sfârşit, autorităţile nu au lansat încă nicio măsură finanţată din fonduri europene prin intermediul Programelor Operaţionale. Dacă bâlbele aferente anului 2007, atunci când România s-a aflat pentru prima dată în faţa gestionării unor Programe Operaţionale, au fost scuzabile prin lipsa de experienţă, situaţia de faţă nu are nici o scuză. Mai ales dacă este dublată de o utilizare imorală, în scopuri pur electorale.
fără comentarii
Fii primul care comentează