Se întoarce politica de austeritate împotriva Germaniei?

Încă de la începutul crizei economice din 2008, Germania a impus pentru sine şi pentru întreaga Uniune Europeană adoptarea unei politici de austeritate care presupune diminuarea deficitelor şi datoriilor publice, prin reducerea cheltuielilor bugetare şi mărirea unor taxe. Ideea de bază a acestei politici este că astfel pe pieţele de capital vor rămâne mai mulţi bani pentru mediul privat şi astfel economia îşi va reveni.

Politica de austeritate este diametral opusă faţă de politicile adoptate în timpul crizei din 1929-1933, de tipul New Deal-ului american, atunci când statul s-a împrumutat masiv pentru a face mari investiţii în infrastructură, creând astfel comenzi pentru firmele private şi producând locuri de muncă. Politica de austeritate are aceleaşi obiective finale ca politicile de tip New Deal, numai că statul este eliminat din schema prin care se realizează investiţiile, acestea căzând acum în responsabilitatea mediului privat.

Pentru ţările din sudul Europei, aflate în zona euro, politica de austeritate a fost extrem de nepopulară, deoarece elimina una din puţinele pârghii prin care statul mai putea stimula creşterea economică. Fiind în zona euro, ţări precum Grecia sau Spania nu puteau să îşi relanseze exporturile prin deprecierea monedei, iar acum, din cauza politicii de austeritate, erau lipsite de posibilitatea de a face investiţii prin care să se creeze locuri de muncă şi să se stimuleze circulaţia capitalurilor. În aceste condiţii, productivitatea muncii în aceste state a rămas în continuare scăzută, iar rata şomajului a crescut drastic, atingând chiar cota de 25% în Spania.

În schimb, state din nordul Europei, cu o productivitate deja ridicată, al căror exponent era Germania, au avut de câştigat de pe urma politicii de austeritate. Potrivit lui Robert Pollin, profesor de economie la Universitatea Massachusetts Amherst, prin adoptarea politicii de austeritate, Germania a putut să menţină un nivel relativ scăzut al salarizării în rândul propriei populaţiei (comparativ, de exemplu, cu SUA), ceea ce a condus la păstrarea competitivităţii propriilor produse la export, care în proporţie de 40% sunt direcţionate spre alte state din zona euro.  Practic, prin politica de austeritate generalizată la nivel european, Germania a reuşit să menţină statu-quo-ul în ceea ce priveşte productivitatea în Uniunea Europeană, menţinându-şi şi chiar dezvoltându-şi avantajele faţă de statele din sudul Europei. Şi mai surprinzător însă, politica de austeritate a adus un nou beneficiu Germaniei: dată fiind criza prelungită din sudul Europei, euro a rămas la un curs relativ constant faţă de alte monede, chiar dacă exporturile Germaniei în afara zonei euro au crescut. În mod normal, atunci când exporturile unei ţări cresc, se ajunge la un echilibru prin aprecierea respectivei monede în raport cu celelalte. Cum Germania foloseşte o monedă care nu depinde doar de propriile performanţe la export, ea a putut depăşi această regulă, bucurându-se în acelaşi timp de exporturi ridicate şi de un curs de schimb relativ neschimbat.

În aceste condiţii, politica de austeritate a favorizat în mod constant Germania, care a reuşit să păstreze permanent o rată ridicată a exporturilor intra- şi extracomunitare şi să devină astfel o locomotivă a creşterii economice în Uniunea Europeană. Datele statistice din acest an par să indice însă că această reţetă a succesului nu mai este de actualitate: în trimestrul al II-lea al lui 2014, PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 0,2%, previziunile de creştere economică pentru acest an fiind revizuite la doar 1,2%. Mai mult, în luna august, exporturile germane au scăzut cu 5,8% (aproximativ 4%, dacă se ia în calcul ajustarea sezonieră), iar indicii producţiei şi comenzilor industriale au cunoscut de asemenea diminuări semnificative. Deocamdată destul de încet şi pe ocolite, se vorbeşte tot mai serios de o revenire a recesiunii economice în zona euro.

De ce această lipsă de performanţă? Se pare că politica de austeritate care a permis iniţial Germaniei să îşi mărească productivitatea faţă de partenerii săi comerciali şi, în special, faţă de cei din zona euro, îşi plăteşte acum o parte din dividende. Astfel, o mare parte a exporturilor Germaniei nu îşi mai găseşte o piaţă de desfacere în sudul Europei pentru că austeritatea a determinat scăderea capacităţii de cumpărare a locuitorilor din această zonă. Pe de altă parte, în plan intern, austeritatea a condus la creşterea masivă a inegalităţii în rândul populaţiei germane: în termeni reali, salariile au stagnat, chiar dacă economia a crescut, beneficiile fiind culese astfel doar de cei bogaţi. În consecinţă, s-a creat o tentaţie deflaţionistă periculoasă, dublată de o lipsă acută de investiţii în economia germană, fie ele publice sau private, estimată la aproximativ 80 miliarde de euro. Pur şi simplu bogaţii Germaniei nu au mai avut de ce să investească, dată fiind poziţia avantajoasă în care îi aşeza politica de austeritate promovată de guvernul german acasă şi la Bruxelles, iar acum încep să se simtă efectele negative. La aceste consecinţe ale politicii de austeritate s-au adăugat crizele politico-militare în desfăşurare pe tot globul, dar în special cea din Ucraina, care a antagonizat Moscova şi Berlinul, cu rezultate nefaste asupra schimburilor economice şi, mai ales, asupra optimismului întreprinzătorilor germani, care au devenit cu mult mai precauţi în privinţa oricărei cheltuieli.

Nu este de mirare deci faptul că tot mai mulţi oameni politici şi economişti, printre care personalităţi notabile, precum Christine Lagarde, preşedintele FMI, au început în ultimul timp să critice guvernul german pentru încăpăţânarea cu care doreşte ca în 2015 să atingă renumita ţintă schwarzes Null – „zero negru”, adică deficit bugetar 0. De asemenea, nu este surprinzător că presiunile partenerilor francezi şi italieni privind revizuirea politicii de austeritate, par să aibă în sfârşit unele efecte la Berlin, după cum indică rezultatele ultimei întâlniri între miniştrii economiei şi finanţelor din Franţa şi Germania, care a avut loc pe 20 octombrie, în urma căreia s-a stabilit că în luna decembrie va fi făcut public un plan comun privind politica de investiţii europene.

Va renunţa în cele din urmă Germania la politica de austeritate sau măcar la unele elemente ale ei? Până acum se părea că nu există nicio speranţă în acest sens, deoarece Germania nu avea decât de câştigat. Dar dacă tendinţa actuală de scădere a economiei germane se păstrează, plasând Germania în recesiune tehnică, este posibil să asistăm la abandonarea austerităţii chiar de către Berlin şi aceasta pentru că, mai târziu decât alţi europeni (printre care şi românii), germanii vor simţi pe pielea lor că austeritatea nu poate produce nimic altceva decât şi mai multă austeritate.