Săptămânile aceastea suntem inundaţi de predicţii pre-electorale, de explicaţii mai mult sau mai puţin valide despre cine a votat cu cine. Mai puţin de explicaţii cauzale ale acestor fenomene sociale. Mai mult, politicienii îşi fac reciproc cadouri şi promisiuni, sau îşi transmit acuze şi ameninţări, în timp ce analişti de ocazie adună procente şi voturi, bazându-se pe aceleaşi declaraţii. Numai că, de multe ori, adună mere cu pere – în fond, şi unele, şi altele sunt fructe, nu contează că din ele nu poate ieşi decât, eventual, o marmeladă.

Sociologii şi analiştii din domeniul ştiinţelor politice studiază de decenii raţionamentul sau raţionamentele care stau în spatele sau la baza comportamentului electoral. Întrebările care ar trebui puse aici sunt: ce afectează indiciile pe care le folosesc alegătorii pentru a ajunge mai repede la o decizie electorală? Sunt ei influenţaţi în vreun fel de campania electorală? Dacă da, cum şi în ce grad? Ce primează în luarea unei decizii – omul sau politica sa? Sau cu totul şi cu totul altceva? Câţi dintre alegători au opinie deja formată şi cum este ea formată? Alegerea decisivă crează un stimulent pentru alegători de a se baza pe indicii provenite din anumite caracteristici ale candidaţilor sau nu?

Într-un sistem de partide pe deplin funcţional, elitele de partid ar trebui să anticipeze şi să răspundă comportamentului electoral prin diferite tipuri de candidaţi, selectaţi din interiorul partidului. Într-un mediu electoral caracterizat însă de corupţie, ca cel din România, polaritatea indiciilor folosite de alegători se schimbă, în sensul că avantajează candidaţii aparent defavorizaţi, care se declară împotriva acestui fenomen. De multe ori, aceştia folosesc alternative informaţionale  („information shortcuts” cum apar ele în literatura de specialitate), adică exact aceste indicii sau semnale pentru a simula o informare deplină despre fiecare candidat (nu discut aici calitatea acestor indicii, spun doar că ele există – şi pot glisa de la „România lucrului bine făcut” la „îmi place de el, că e aşa, într-un fel … aşa”). Dacă nu există informaţii despre politicile specifice ale candidatului cu pricina, alegătorul foloseşte drept scurtătură diferite etichete sau simboluri. El nu plăteşte, astfel, costul de a fi informat cu privire la o multitudine de chestiuni, folosind un substitut de informaţie. Fenomenul poate fi regăsit prin chiar structura publicului TV, care, aşa cum spuneam într-un articol precedent, îşi urmăreşte propriul post de televiziune, într-o tentativă facilă de a-şi confirma propriile puncte de vedere. Asta nu înseamnă că este apatic sau ignorant pentru că, de multe ori, este iraţional să fi bine informat din punct de vedere politic din cauza beneficiilor reduse, ce nu justifică costul în termeni de timp şi alte resurse.

Cea mai uzitată alternativă informaţională este partidul, dar folosite de multe ori sunt şi trăsăturile personale şi comportamentul candidaţilor, dintre care cele mai „ieftine” sunt sexul (e bărbat sau e femeie) şi originea etnică. În funcţie de bagajul de cunoştinţe şi de cultura politică din care vine votantul, aceste etichete pot juca în favoarea sau în defavoarea candidatului – „votez cu candidatul X pentru că ţara are nevoie de un bărbat puternic”, „votez cu Y pentru că provine dintr-un grup etnic care este respectat” şi tot aşa. Cercetări efectuate în diferite ţări în ultimii 10 ani arată că etnia este una dintre cele mai puternice alternative informaţionale, ce duce la un proces de mobilizare a corpului politic. De foarte multe ori, politizarea etnicităţii primează. Ea poate lucra în ambele sensuri, drept un avantaj sau un dezavantaj – depinde de consilierii politici şi de echipele de campanie cum joacă această carte.

Corupţia denunţată public poate schimba şi ea direcţia unora dintre aceste rute informaţionale, ceea ce se poate traduce printr-un proces de mobilizare, astfel încât trăsăturile personale îşi pot pierde din importanţă. Să nu uităm, contextul politic şi modul în care sistemul îşi tratează alegătorii sunt şi ele extrem de importante. Alegătorii fac evaluări prin raţionamente scurte şi relativ simple, ce provin din viaţa cotidiană – rata de la bancă, preţurile de la supermarket, rata inflaţiei, posibilitatea de a-şi găsi o slujbă plătită decent (de preferinţă în ţară), modul în care sunt trataţi de instituţiile statului sunt tot atâtea informaţii de evaluare a economiei, de exemplu.

În pofida unui electorat mai educat, cunoaşterea civică nu a crescut semnificativ în ultimele decenii nicăieri în lume, nici măcar în statele democratice, dezvoltate – deci, România nu face excepţie. Este adevărat că un nivel de educaţie ridicat ajută la crearea unor conexiuni, iar o campanie ajută la întărirea sau clarificarea acestora.. Alegătorii dezvoltă afinităţi faţă de liderii de opinie care gândesc în mod similar, discută informaţia din media cu prietenii şi cunoscuţii. Evaluarea competenţei candidaţilor se bazează pe aceste indicii.

Alt mecanism informaţional este de a compara candidatul prezidenţial cu imaginea preşedintelui ideal. Aceasta presupune fie comparaţia dintre candidat şi preşedintele în funcţie, fie cea dintre doi candidaţi, dintre personalitatea candidatului şi realizările acestuia, dintre chestiunile interne şi cele internaţionale. De multe ori, moralitatea personală a candidaţilor este mai uşor de evaluat decât moralitatea instituţională – de aici sunt cântărite sinceritatea şi capacitatea de a-şi ţine promisiunile, nu din poza zâmbitoare sau din promisiunile pe stadion. Aceste calcule alternative crează nişte pseudocertitudini care conferă încredere în evaluări. Unele sunt verificate prin interpretările elitelor, ale unor figuri (politice) cunoscute, de la care alegătorul poate „carta”, prin sondaj, diferite informaţii. Şi ideologia este o rută alternativă mai scurtă, care poate salva timp – nu este o măsură a sofisticării şi ea poate influenţa, chiar dacă nu în totalitate, comportamentul electoral. Este, până la urmă, un mod mai elegant de a exprima „dilema beţivului” – căută cheile pierdute noaptea sub lumina felinarului, exact pentru că acolo este lumină, luând o decizie în funcţie de aceasta (cu şanse minime, de cele mai multe ori, de a găsi cheile, dar satisfăcut că a găsit soluţia ideală).

Ataşamentul alegătorilor faţă de anumite chestiuni poate varia şi este rolul campaniei electorale de a sublinia sau a ascunde aceste lucruri. Ceea ce ar trebui să ţină minte candidaţii este că nu pot pretinde (sau nu ar trebui să pretindă) că sunt în feluri diferite pentru diferite categorii de alegători. Cum spuneam mai sus, chiar dacă numai aparent informaţi pe deplin, aceştia iau de multe ori în calcul competenţa candidatului, inclusiv sinceritatea acestuia. Unele studii chiar arată că nu ar avea loc nici o schimbare semnificativă  a comportamentului electoral dacă ar creşte nivelul de informare.

În condiţiile în care mulţi români consideră „corupţia” un fenomen răspândit în rândurile politicienilor, aceasta este o bună variabilă în evaluare.  Este la fel de adevărat că grupurile de interese, birocraţia, banii crează şanse diferite de influenţare, de către alegători, a politicilor guvernamentale şi a partidelor politice. Ţine oare eleganta teoremă a lui Condorcet (şi anume că electoratul, ca întreg, este mult mai raţional decât alegătorul individual) în spaţiul politic românesc? Oare cât vor cântări votul retrospectiv şi cât retorica de campanie? Vom avea oare de-a face cu alegători „predictibil de iraţionali”? Luând în considerare fiecare dintre factorii de mai sus, aş risca să spun că nu. Indiferent de ceea ce promit politicienii, de a da voturile unui candidat sau altul, până la urmă alegătorul raţionează şi raţionalizează singur – că îl interesează rata de la bancă, locul de muncă, situaţia tinerilor din familie plecaţi la muncă în străinătate, propria sănătate sau dezvoltarea localităţii sau regiunii din care provine, originea etnică sau confesiunea candidaţilor, aceasta depinde de toate variabilele pe care le-am menţionat.

Vă invit să faceţi acest exerciţiu de imaginaţie şi să aplicaţi fiecare criteriu pentru electoratele tuturor prezidenţiabililor din turul 1, într-o tentativă de a vedea care categorie de alegători se va îndrepta spre cine în turul 2, dincolo de a opera cu cifre brute şi cu evaluări categorice. Asta ca să votaţi pe 16 noiembrie, se înţelege.

 

Articol preluat din LaPunkt.ro

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu