Ieri a răbufnit din nou teama cu privire la o scumpire semnificativă (de 35%) a preţului gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Motivul: punerea în aplicare a măsurilor de liberalizare a preţului gazelor naturale în România, măsuri derivate din directivele Comisiei Europene de liberalizare a pieţei gazelor naturale în Uniunea Europeană. Mai devreme sau mai târziu, scumpirea va interveni, afectând serios consumatorii români, fără ca prin aceasta obiectivele politicii de liberalizare la nivel european să fi fost atinse.

La începutul anilor 1990, Uniunea Europeană era caracterizată prin existenţa mai multor pieţe naţionale ale gazelor naturale, deloc sau slab interconectate, dominate de giganţi de stat care deţineau monopolul asupra tuturor activităţilor conexe: producţie, transport, import, depozitare, distribuţie ş.a. Mai mult, cu timpul, statele membre au început să fie tot mai dependente în privinţa aprovizionării cu gaze naturale de contracte încheiate pe mai multe decenii cu Gazprom sau intermediari ai acestuia, în care preţul era stabilit în funcţie de preţul ţiţeiului, iar importatorul se angaja să plătească o anumită cantitate minimă de gaze naturale indiferent dacă avea cui să o vândă mai departe sau nu.

În concordanţă cu principiul european al libertăţii de circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor, Comisia Europeană a adoptat trei directive, aprobate în 1998, 2003 şi 2009, prin care se instituia dereglementarea pieţei gazelor naturale şi se separau, de pildă, activităţi precum producţia de distribuţia gazelor. Obiectivul declarat al acestei politici este acela ca „orice client să fie liber să îşi procure gaze naturale de la furnizorul pe care şi-l alege”, introducând practic competiţia pe o piaţă ce fusese închisă acesteia până atunci. În concepţia Bruxelles-ului, existenţa unui număr mare de distribuitori independenţi, aflaţi în concurenţă, ar trebui să conducă la încercări ale acestora de a se aproviziona de la noi producători extra-europeni, la preţuri mai mici, precum şi la extinderea reţelei de transport în Europa, astfel încât să aibă acces la o gamă cât mai diversificată de consumatori finali. Ca în orice alt domeniu în care se aplică această mantră a liberalizării, se speră ca, în final, să se ajungă la preţuri mai mici şi servicii calitativ superioare. Mai mult, se împiedica astfel posibilitatea instaurării unui monopol al Gazprom şi în privinţa transportului, distribuţiei şi înmagazinării gazelor naturale, cel puţin în Europa de Est, prin preluarea infrastructurii din aceste state şi înfiinţarea unor firme paravan de distribuţie.

Evoluţia lucrurilor a dovedit însă că politica de liberalizare s-a soldat până în prezent cu un eşec, din cauza lipsei unei analize atente a structurii acestei pieţe speciale. În realitate, pleiada de distribuitori este în continuare obligată să negocieze, direct sau indirect, cu acelaşi mare producător rus. Mai ales în contextul crizei economice, dar şi a situaţiei geopolitice precare, investiţiile pentru atragerea gazelor naturale din alte surse (gaz petrolier lichefiat din SUA sau Qatar, exploatarea gazelor de şist din Europa, gaze naturale din Iran sau Egipt etc.) nu s-au putut realiza, iar Gazprom şi-a păstrat poziţia monopolistică în producţie, în vreme ce distribuitorii au ajuns în situaţia de a concura liber pentru gazele ruseşti. Astfel, contrar intenţiilor iniţiale, liberalizarea pieţei gazelor naturale în Uniunea Europeană nu a făcut decât să întărească poziţia gigantului Gazprom în raport cu partenerii săi de afaceri europeni. Mai mult, studiile întreprinse în state precum Republica Cehă dovedesc faptul că preţurile au crescut, ca urmare a necesităţii distribuitorilor de a se adapta la noile condiţii legislative de pe piaţă.

Pentru România, implementarea acestei politici are rezultate şi mai nefaste. Până acum, pentru că aproximativ 85% din consum putea fi acoperit din gaze naturale din producţia internă, al căror preţ era cu mult mai mic decât cel al gazelor ruseşti, şi pentru că gazele naturale de producţie internă nu puteau fi exportate liber cum se exportă de pildă ouăle sau confecţiile, statul român, prin Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), putea stabili preţuri relativ reduse cu care distribuitorii aveau dreptul să vândă gazele naturale cărre consumatori. Preţurile acestea erau (şi încă mai sunt!) printre cele mai mici din Uniunea Europeană, atât pentru consumatorii industriali, cât şi pentru cei casnici, ceea ce descrie de altfel o situaţie normală pentru o ţară cu mari rezerve proprii de gaze naturale.

Odată ce România se va alinia directivelor europene, preţul gazelor naturale pentru consumatori va trebui să crească în ţară, pentru că altfel distribuitorii vor procura gazele din producţia internă a României şi le vor comercializa în alte state membre, unde preţurile sunt deja atât de mari încât costurile de transport până acolo vor fi suportate din diferenţa dintre preţurile plătite de consumatorii din afară şi consumatorii români. În acest caz, românii vor fi obligaţi să achiziţioneze gaze ruseşti, ajungând oricum la preţurile mai ridicate plătite de alţi consumatori europeni.

Astfel, orice s-ar întâmpla, consumatorii casnici şi industriali din România vor fi nevoiţi să plătească preţuri mai mari pentru gazele naturale, comparabile cu cele din state care nu au pe propriul teritoriu naţional astfel de zăcăminte. Se explică astfel şi de ce guvernele României au depus succesiv eforturi la Bruxelles pentru a încetini ritmul de punere în aplicare a directivelor, prin stabilirea unui calendar de creştere a preţurilor la gazele naturale până la abandonarea cvasi-totală a reglementării în domeniu. Evident, eforturile nu au fost cauzate de o grijă extraordinară pentru consumatorii casnici, ci de presiunile consumatorilor industriali a căror competitivitate pe pieţele europene se datora în mare măsură tocmai preţurilor relativ reduse pe care le plăteau pentru gazele naturale în procesul de producţie. Rămâne de văzut cum se vor adapta cetăţenii şi industriaşii cu afaceri în România la inevitabila creştere a preţului gazelor naturale, deşi previziunile nu pot arăta decât sărăcie pentru primii şi scăderea producţiei şi creşterea şomajului/scăderea salariilor în rândul angajaţilor pentru ultimii.

În consecinţă, putem consemna că o politică europeană cu obiective îndrăzneţe înregistrează un eşec dezamăgitor, deoarece la formularea şi la introducerea ei nu s-au luat în calcul toţi factorii structurali ai pieţei asupra căreia este aplicată. Mai mult, pentru consumatorii români, efectele nefaste sunt augmentate printr-o creştere masivă a preţurilor pe care le plătesc pentru gazele naturale. Cu adevărat trist este faptul că la momentul în care România se pregătea să adere la Uniunea Europeană, nimeni nu a avut înţelepciunea, curajul sau bunul simţ să avertizeze asupra unor consecinţe de acest fel ale integrării. Ar fi fost bine să le cunoaştem de atunci, decât să le simţim acum: era mai sănătos să intrăm atunci în Uniunea Europeană mai sceptici, decât să fim acum dezamăgiţi în aşteptările noastre.

 

 

Tags: , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Mihai Nazare spune:

    Dar de ce sa o tragem noi pentru incopetenta negociatorilor Vesteuropeni? In articol se spune ca, odată ce România se va alinia directivelor europene. Dar de ce sa ne aliniem directivelor europene, care ne vor afecta drect, atat in ce priveste consumul casnic de gaze naturale cat si consumul industrial. Fiindca noi avem venituri mult mai mici decat tarile UE dezvoltate, iar cu privire la industria bazata pe consumul de gaz, produsele vor fi rezultate vor fi mai scumpe si aceste industrii vor falimenta. Cea ce inseamna somaj si sracie. Nu ne ajunge ca a fost distrusa toata industria din cauza ca s-a acceptat de catre Romania toate mofturile si tote pretentiile Bruxelles-ului? Romania nu trebuie sa se alinieze la directivele Uniunii Europene fiindca la noi salariile sunt de cateva ori mai mici(chiar si de 10 ori)decat salariile din tarile care consuma cantitati imense de gaz metan, asa cum ar fi Germania. Noi sa ne aliniem la directivele europene atunci cand vom avea si noi salarii la fel de mari ca in Germania. Asa este logic. De ce sa suportam aceasta situatie de criza? Aceasta situatie a aparut din cauza instituirii de catre UE a embargoului impotriva Rusiei. Asta este adevarul, nu minciunile care sunt scrise in acest articol. Acum Rusia se razbuna. De ce sa suferim noi din cauza esecurilor politicilor Uniunii Europene sau a Americii? Aceasta fiind o situatie foarte grava, piata gazelor din Romania trebuie inchisa, iar toata productia de gaz romanesc sa meraga numai la consumul intern si sa platim mai scump doar diferenta de 15% necesara pentru a intregi cantitate de gaz consumata de Romania. Nu putem sa accteptam reglementarile UE care afecteaza direct nivelul de trai si asa la limita al populatiei. Am facut prea multe concesii Uniunii Europene si asa am ramas si fara industrie, si fara agricultura si am inchis si minele. Rezultatul a fost tragic. Milioane de romani au ramas fara locuri de munca. Romania trebuie ca la fiecare astfel de masuri care afectau direct nivelul de trai, poporul trebuie consultat prin referendum, asa cum face Elvetia. Poporul este suveran. Uniunea Europeaba, nu poate sa treaca peste vointa poporului roman. Eu ca cetatean roman, cer cu insistenta ca aceste masuri sa nu fie luate fara a consulta poporul roman prin referendum.
    Nazare Mihai

Lasă un comentariu