Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, că a aprobat programul operaţional prezentat de România în vederea utilizării noului Fond de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD).

Este vorba despre Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAPD), cu un buget de 441 milioane euro, pentru perioada 2014-2020. Finanţarea UE va fi completată cu peste 75 milioane de euro din resursele naţionale.

Programul urmăreşte distribuirea de alimente persoanelor sărace, precum şi  oferirea articolelor de uz şcolar copiilor aflaţi în dificultate.

Potrivit CE, începerea aprovizionării cu alimente este prevăzută pentru această iarnă şi, din 2015, va avea loc de două ori pe an. Vor beneficia de ajutor persoanele asistate social, pensionarii cu pensii mici şi persoanele al căror venit este sub 45% din salariul minim pe economie la nivel naţional.

Începând cu 2015, articolele de uz şcolar vor fi furnizate o dată pe an. Acestea vor fi oferite copiilor care provin din familii cu un venit lunar sub 50% din salariul minim pe economie la nivel naţional.

În perioada 2007-2013, România a beneficiat de 260 de milioane de euro, fonduri europene destinate Programului de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate. Până în present, acest program a fost derurat de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu