Discursul anual al lui Putin despre starea naţiunii sau calea fără de întoarcere

Din 1994 s-a instituit în Federaţia Rusă obiceiul ca preşedintele ţării să susţină la final de an un discurs în faţa camerelor reunite ale parlamentului şi a unei serii largi de înalţi oficiali, în care prezintă realizările recente şi obiectivele viitoare pe care şi le propune. În acest an, ca niciodată, cea mai importantă parte a cuvântării a fost dedicată de Vladimir Putin politicii externe. Concluzia ce poate fi desprinsă nu este decât una singură: între Occident şi Rusia este în desfăşurare un război, care nu se poate încheia decât prin înfrângerea uneia dintre părţi.

Preşedintele Rusiei a subliniat legitimitatea anexării Crimeei, ignorarea punctului de vedere al Moscovei în afacerile internaţionale, intenţia SUA de a slăbi Rusia cu orice preţ, folosind criza din Ucraina ca cel mai potrivit pretext. În acest context, Vladimir Putin a amintit de soarta pe care au avut-o cei care au agresat Rusia în trecut, amintindu-l în mod special pe Adolf Hitler. A evocat de asemenea puterea actuală a armatei ruse de a respinge orice tentativă de răsturnare a echilibrului militar, capacitatea statului şi a naţiunii ruse de a depăşi sancţiunile economice, dar şi relaţiile pe care Moscova le are cu numeroase alte capitale ale lumii (discursul integral, în limba engleză, la adresa http://eng.kremlin.ru/transcripts/23341).

În fapt, Vladimir Putin a afirmat fără echivoc că va merge până la capăt în contestarea structurii actualului sistem internaţional, în care regulile au fost stabilite în principal de statele occidentale şi, mai cu seamă, de SUA. Ceea ce a început ca o intervenţie până la urmă limitată în Ucraina a devenit într-un final un joc cu o miză imensă.

Nereuşind să se pună de acord asupra rezolvării crizei în stadiile sale iniţiale, cele două tabere au plusat în permanenţă. Pentru ca Vladimir Putin să poată solicita naţiunii ruse suportarea costurilor intervenţiei din Ucraina, a fost nevoit să prezinte situaţia ca un atac injust chiar împotriva Rusiei, care nu poate fi oprit decât prin schimbarea ordinii internaţionale. În aceste condiţii, Occidentul nu se mai poate retrage de o manieră diplomatică din înfruntare, pentru că a ceda înseamnă a admite că sistemul internaţional trebuie reaşezat pe noi baze. Orice retragere ar însemna o înfrângere care nu ar face decât să alimenteze o lungă serie de situaţii similare celei din Ucraina: actori nemulţumiţi de locul lor actual în lume vor contesta sistemul, încrezători în succesul lor dacă vor dovedi aceeaşi hotărâre şi putere ca Rusia.

Pe de altă parte, în faţa unui Occident care nu îşi poate permite să se retragă, se află Vladimir Putin care, de asemenea, nu mai are opţiunea de a da înapoi. Orice repliere ar însemna o înfrângere ce l-ar costa puterea, date fiind resursele mobilizate şi retorica utilizată până acum.

Având în vedere că se joacă pe asemenea mize, este greu de crezut că vreuna dintre cele două părţi nu va acţiona până la obţinerea victoriei. Fiecare ştie că până şi un compromis real şi reciproc mulţumitor prezintă riscuri mari să fie perceput ca o înfrângere proprie, cu rezultatele nefaste prezentate mai sus. În consecinţă, pentru evitarea unui asemenea scenariu, câştigul nu mai poate fi vizualizat în termeni absoluţi, ca îndeplinire a obiectivelor enunţate iniţial, ci în termeni relativi: „iată, adversarul s-a recunoscut înfrânt”.

Este lesne de înţeles că în prezent se poartă un război în toată regula: Vladimir Putin mizează pe „călcâiul lui Ahile” din tabăra occidentală, respectiv pe o „dezertare” a Europei, sătulă de costurile unei crize pe care unele capitale de pe bătrânul continent o consideră ca fiind o problemă a americanilor, în vreme ce Occidentul speră că sancţiunile economice şi scăderea drastică a preţului petrolului vor produce o criză internă în Rusia, ce se va solda într-un fel sau altul cu debarcarea de la putere a actualului lider de la Kremlin. Este un război de uzură, purtat cu mijloace neconvenţionale, însă la fel de nemilos ca orice război clasic. Mai mult, prin felul în care au gestionat cele două părţi situaţia până acum, este şi un război fără cale de întoarcere.