Iohannis, Ponta, Băsescu, DNA, Cocoş şi tot aşa, permanent… În schimb, niciodată nu este loc şi interes în presa românească şi în spaţiul public, în general, pentru o dezbatere serioasă despre problemele Uniunii Europene şi implicaţiile acestora asupra României, despre ce poziţie ar trebui să adoptăm faţă de chestiunile cu adevărat importante care preocupă Europa. Puţinele ocazii în care se înfiripează timid unele discuţii sunt totuşi irosite nesăbuit: în România, singura poziţie politically correct este cea docilă şi elogioasă la adresa Bruxelles-ului.

Să discutăm cea mai recentă instanţă a atitudinii nefireşti a românilor faţă de Uniunea Europeană. Site-ul televiziunii al Jazeera din Qatar găzduieşte înregistrările unor dezbateri organizate la Oxford Union de jurnalistul Mehdi Hasan. Una dintre ultimele dezbateri, intitulată „Europe: is the Union over?”, publicată pe site pe 28 noiembrie, a avut-o ca invitat special pe Viviane Reding, fostă vicepreşedintă a Comisiei Europene şi colaborator apropiat al actualului preşedinte al Comsiei, Jean-Claude Juncker (vă invit călduros să urmăriţi dezbaterea aici). Dezbaterea a fost una extrem de interesantă şi de tăioasă, în care au fost abordate cele mai fierbinţi chestiuni referitoare la Uniunea Europeană: este responsabilă politica economică de austeritate pentru prelungirea crizei din Europa şi pentru ascensiunea partidelor de extremă pe întreg continentul? aplică Bruxelles-ul un dublu standard faţă de statele membre, ţări precum Germania şi Franţa încălcând regulile europene fără a fi penalizate, în vreme ce membrilor mai puţin puternici le sunt impuse măsuri dintre cele mai drastice, trecându-se chiar peste voinţa exprimată democratic a naţiunilor? asigură actualul model de unificare a Europei independenţa acesteia faţă de marile bănci şi marile corporaţii sau este gândit şi aplicat tocmai în beneficiul acestora şi în detrimentul cetăţenilor de rând? este cu adevărat democratică reprezentarea cetăţenilor europeni la nivelul instituţiilor centrale de la Bruxelles? este responsabilă Uniunea Europeană pentru escaladarea crizei din Ucraina? Deja am redactat un paragraf care prin lungime sfidează orice reguli ale jurnalismului şi cu toate acestea nu am reuşit să finalizez enumerarea temelor de interes abordate în cadrul dezbaterii.

Şi totuşi, în presa din România, ecoul principal al dezbaterii a fost reprezentat de intervenţia unei românce stabilite în Marea Britanie care critica, pe drept, partidul UKIP pentru atacurile aduse comunităţii româneşti. Aceasta la aproape trei săptămâni după dezbatere, folosind titluri bombastice precum „O imigrantă româncă stabilită în Marea Britanie a făcut knockout un europarlamentar UKIP, de faţă cu Viviane Reding”.

Nu spun că presa românească ar fi trebuit să comenteze pe larg această dezbatere, vreau doar să subliniez că de obicei subiectelor de discuţie despre Uniunea Europeană li se aplică asemenea filtre nefericite. În spaţiul public românesc ajung doar detaliul şi senzaţionalul, esenţa fiind pierdută din dezinteres şi lipsă de înţelegere, chiar dacă deciziile Bruxelles-ului cântăresc adeseori mai mult pentru existenţa noastră decât hotărâri ale guvernului de la Bucureşti.

Ceea ce mi se pare însă mai îngrijorător este că o dezbatere reală nici nu s-ar putea înfiripa pentru că în România, ca nicăieri altundeva în Europa, nu se coagulează nicio atitudine critică faţă de evoluţia construcţiei europene. Deschiderea postdecembristă faţă de valorile occidentale s-a transformat de o manieră foarte ciudată într-o acceptare necritică a oricăror idei şi decizii venite sau prezentate ca venind din partea Uniunii Europene. Orice poziţie publică se dărâmă instantaneu dacă este etichetată drept contrară angajamentelor asumate faţă de partenerii europeni sau dacă aceştia şi-au exprimat dezacordul faţă de ea. Critica Uniunii Europene sau a poziţiilor exprimate de oameni politici de la Bruxelles este o erezie periculoasă: imediat se găseşte o pleiadă de analişti şi de activişti care se grăbesc să arunce anatema asupra necredinciosului. Nimic nu este mai simplu decât să exploatezi cele câteva stereotipuri adânc înrădăcinate în mintea românilor şi să îţi desfiinţezi adversarul arătându-l cu degetul şi  strigându-i „comunistule”, „putinistule”, „prieten al lui Orban” şi multe altele din aceeaşi categorie. Cine nu se bate cu pumnul în piept urlând fidelitatea faţă de Europa, orice ar face această Europă, este din start privit cu suspiciune, asupra lui pândind permanent o adevărată sabie a lui Damocles: corul gălăgios al celor care au grijă permanent să ne amintească faptul că ei şi doar ei împiedică întoarcerea României în barbaria răsăriteană.

Ori Uniunea Europeană se află într-un moment delicat, probabil cel mai dificil din întreaga ei existenţă. Toate problemele enumerate mai sus în legătură cu dezbaterea de pe site-ul al Jazeera sunt reale. Ca niciodată este nevoie de o critică constructivă, care să împiedice derapajele clasei politice şi birocraţiei europene. Ca niciodată este necesară reîntoarcerea la principiile generoase enunţate de părinţii fondatori ai Europei postbelice. În Grecia şi în Spania, în Franţa şi în Germania, în Marea Britanie şi în Italia sunt tot mai multe voci care lansează critici. Unele voci sunt moderate şi invită la o chibzuinţă serioasă asupra a ceea ce trebuie făcut, altele sunt radicale, populiste, extremiste şi canalizează frustrările spre distrugere, nu spre construcţie. Ascultate şi înţelese de oficialii de la Bruxelles şi din capitalele europene, toate aceste voci pot determina consecinţe constructive. În România în schimb este linişte.

Deşi am respins iniţial aşa-zisul excepţionalism românesc, încep să mă conving tot mai mult că el există: la noi nu se dezvoltă nicio critică, practicăm doar această continuă linguşeală născută din oportunism sau din stupiditate (sau din amândouă în acelaşi timp), dublată de vânarea celor care nu se alătură închinării de osanale Bruxelles-ului, indiferent ce decizii s-ar lua acolo. În plus, ne delectăm copios cu eternele lupte intestine de pe malul Dâmboviţei. Nu vom vedea prea curând în România dezbateri precum cea de pe site-ul al Jazeera pentru că ne autocenzurăm dreptul la critică, tocmai atunci când Europa are mai mare nevoie ca el să fie exercitat cu bunăcredinţă de câţi mai mulţi dintre cetăţenii ei, dovedind iarăşi că nu suntem încă o comunitate politică matură şi cu atât mai puţin una democratică în mod organic.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu