Rezultatele exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare din Grecia confirmă victoria detaşată a mişcării de extremă stângă Syriza, a cărei platformă electorală s-a bazat în principal pe respingerea măsurilor de austeritate impuse Atenei de către Bruxelles. Presa subliniază în principal posibilele consecinţe pe care aceste rezultate le vor avea asupra zonei euro şi a economiei europene, dar mai interesantă ar fi analiza naturii profunde a evoluţiilor de pe scena politică din Grecia: scrutinul de pe 25 ianuarie este în realitate un vot de blam al cetăţeanului european de rând împotriva actualului establishment politic şi economic de pe continent.

Pentru a ajunge la nişte concluzii de profunzime cu privire la alegerile din Grecia este necesar să analizăm rezultatele exit-poll-urilor în totalitatea lor, coroborate cu rezultatele înregistrate la scrutinul anterior din iunie 2012 şi cu data înfiinţării partidelor înscrise în cursa electorală:

  • Syriza – Coaliţia Stângii radicale35,5 – 39,5% (26,9% în 2012, coaliţie din 2004, partid unitar din 2012);
  • Noua Democraţie (centru dreapta) – 23,0 – 27,0% (29,7% în 2012, partid fondat în 1974, a deţinut guvernarea începând din 2012);
  • Zori Aurii (extremă dreaptă) – 6,4 – 8,0% (6,9% în 2012, partid fondat în 1993, dar cu vizibilitate publică după 2008);
  • Râul (centru stânga) – 6,4 – 8,0% (partid fondat în 2014);
  • Partidul Comunist din Grecia (extremă stângă) – 4,7 – 5,7% (4,5% în 2012, partid fondat în 1918);
  • Mişcarea Socialistă Panelenică – PASOK (centru stânga) – 4,2 – 5,2% (12,3% în 2012, partid fondat în 1974, a deţinut guvernarea între 2009 şi 2012);
  • Partidul Independenţilor (dreapta radicală) – 3,5 – 4,5% (7,5% în 2012, fondat în februarie 2012 prin sciziunea aripii radicale a partidului Noua Democraţie).

Principalele trei observaţii care se impun sunt următoarele: 1. partidele radicale sau de extremă care vor intra în parlament (au depăşit pragul electoral de 3%) domină spectrul politic din Grecia, cu aproximativ 50-57% din opţiuni, faţă de 33-40% cât au strâns partidele moderate; 2. partidele nou înfiinţate sau care au început să fie vizibile abia după 2008 sunt cele care au obţinut majoritatea covârşitoare a voturilor, 52-60%, faţă de 31-37% cât au strâns cele tradiţionale; 3. tendinţa faţă de 2012 a fost clară în favoarea partidelor noi şi a partidelor de extremă (partidele noi aveau în 2012 doar 41%; partidele de extremă 46%).

Ar fi de remarcat de asemenea un lucru extrem de important, dar care nu reiese foarte clar din situaţia de mai sus: prăbuşirea principalelor partide de centru stânga şi centru dreapta (PASOK şi Noua Democraţie) faţă de anul 2009. Acum ele totalizează în cel mai optimist caz 32% din preferinţele alegătorilor, faţă de  77,5% în 2009! De fapt, dacă ar fi să comparăm situaţia de acum cu cea din 2009 am remarca cu surprindere că partidele care atunci obţineau 90% din totalul sufragiilor (partide tradiţionale de centru şi de extremă), adună astăzi, în cel mai optimist caz, 40% din voturi!

În consecinţă, lucrurile sunt clare: după izbucnirea crizei economice, cetăţeanul de rând din Grecia a simţit nevoia unei schimbări radicale, preferând ceva cu totul şi cu totul nou şi cu mult mai percutant decât îi putea oferi vechiul establishment politic. Acestă dorinţă de schimbare s-a reflectat nu doar în modificarea opţiunilor politice, ci şi în frecvenţa şi în intensitatea crescută a mişcărilor de stradă din ultimii 5 ani.

Tendinţa nu este însă una particulară Greciei, ci este generalizată în întreaga Europă, ba chiar, în forme tot mai diferite cu cât ne îndepărtăm de bătrânul continent, în întreaga lume (să nu uităm de Occupy Wall Street, de Primăvara Arabă, de Euromaidan sau de Piaţa Bolotnaia). Pur şi simplu, cetăţeanul de rând nu s-a mai simţit absolut deloc reprezentat de vechile elite politice, fiind copleşit şi înfuriat de lipsa alternativei din cadrul vechiul regim. În democraţiile europene, această încremenire a scenei politice ia forma veşnicei rotaţii a politicienilor, dublată însă de păstrarea permanentă a aceloraşi politici şi a aceluiaşi sentiment de neparticipare reală la luarea deciziilor de interes public.

În Grecia, unde criza economică a lovit cel mai puternic, iar scena politică a fost dintotdeauna extrem de elastică, partidele de extremă având o lungă tradiţie, această nemulţumire surdă a omului de rând s–a concretizat cel mai rapid în mişcări organizate, în rezultate concrete pe eşichierul politic. În alte părţi ale Europei, evoluţia este cu mult mai sinuoasă, neexistând nici lideri care să îşi asume conducerea masei dezorganizate de cetăţeni nemulţumiţi, nici disponibilitatea acestora din urmă de a se lăsa organizaţi, ca urmare a puternicei neîncrederi dezvoltate în timp faţă de orice conducere politică (să ne aducem aminte de protestele din România şi Bulgaria din 2012, când niciun om politic nu a fost acceptat de mulţime să ţină cuvântări).

Atrăgeam atenţia şi într-un articol publicat în vara trecută (disponibil aici) asupra faliei tot mai adânci care se creează în Europa între cetăţenii de rând şi casta oamenilor politici. De atunci până astăzi, nimic nu s-a schimbat: cetăţenii rămân cu sentimentul propriei neputinţe în a influenţa procesul de luare a deciziilor, iar politicienii îşi continuă neabătuţi vechiul joc de a se schimba permanent unii pe alţii, finanţaţi mai mult sau mai puţin transparent de oamenii de afaceri ale căror averi cresc constant, indiferent de culoarea partidelor politice aflate la guvernare.

Alegerile din Grecia sunt un semnal că dacă situaţia se înrăutăţeşte destul de mult, schimbarea radicală se poate totuşi petrece. Sincer, nu mă tem absolut deloc de perspectiva ca în martie, când mă voi deplasa în interes de studiu la Atena, să fiu nevoit să îmi procur drahme în loc de euro. În schimb sunt pe deplin îngrijorat că semnalul dat de greci pe 25 ianuarie nu va fi receptat ca atare de oamenii politici din Europa.

 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. […] Categoriei 4 – opinie/editorial – Liviu Iancu – material 1, material 2, material 3,material 4, material 5,  material 6, material 7, material 8, material […]

Lasă un comentariu