Printre alte beneficii, studiul istoriei m-a învăţat să fiu circumspect faţă de coincidenţe şi să nu disociez niciodată între politica internă a unui stat şi evoluţiile de pe scena politică internaţională.  Prin urmare, în acest articol voi adresa unele întrebări cu privire la recenta activitate a DNA şi la contextul politic internaţional în care s-a petrecut revirimentul remarcabil al unei instituţii pentru multă vreme extrem de controversată în societatea românească.

Astăzi Parlamentul decide dacă Elena Udrea va fi sau nu arestată preventiv în probabil cea mai de răsunet acţiune a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la înfiinţarea instituţiei în 2002. Cazul Udrea nu face decât să încununeze un întreg şir de acţiuni în 2014 ale procurorilor anti-corupţie, majoritatea deocamdată nefinalizate în instanţă, dar care impresionează prin profilul celor care au fost vizaţi şi, mai ales, prin apartenenţa lor la întreg eşichierul politic şi la domenii diverse de activitate – afaceri, justiţie, administraţie: vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, procurorul şef al DIICOT, Alina Bica, influentul om de afaceri Dorin Cocoş, 9 foşti miniştri în dosarul Microsoft, sumedenie de senatori, deputaţi, preşedinţi de consilii judeţene etc. Increderea populatiei în DNA a crescut fulminant, de la 42% în mai 2013 la 56% în decembrie 2014 (înainte de instituirea controlului judiciar asupra Elenei Udrea!), fiind reflectată şi în bancurile care au instituţia drept erou pozitiv. Ca exemplu: <<Salut. Sunt plecat de 10 ani din România și nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă în țară. Aveți idee de ce, când i-am spus unui japonez că sunt din România, mi-a răspuns: „Aaaa, Hagi, Năstase, DNA!”?>>

Pe de altă parte, după ce în martie 2014 Crimeea a hotărât de o manieră relativ paşnică să se desprindă de Ucraina şi să devină subiect federal al Rusiei, în aprilie au început ostilităţile militare în Doneţk şi Lugansk. Treptat, Occidentul şi mai ales SUA au început să ia măsuri tot mai drastice împotriva Federaţiei Ruse, dublate de întărirea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice. Mai întâi a fost summit-ul NATO din septembrie 2014 din Ţara Galilor, destul de echivoc, urmat recent de adunarea miniştrilor apărării din ţările alianţei, desfăşurată zilele trecute, prin care s-a luat decizia înfiinţării a şase comandamente regionale în statele din estul Europei, printre care şi România.

Dislocarea de trupe şi de tehnică militară în estul Europei nu se poate face însă fără existenţa unor aliaţi fideli care să ofere garanţii privind securitatea internă şi care, la rândul lor, să îşi dezvolte armatele pentru o interoperabilitate cât mai avansată. În contextul în care state precum Ungaria par să dezvolte o fascinaţie tot mai mare faţă de Rusia, condiţia existenţei unor aliaţi fideli şi capabili nu este un simplu rând cu caracter eminamente formal, bifat pe un plan de măsuri al marilor puteri occidentale. Ea presupune nu doar împiedicarea adoptării unei poziţii instituţionale pro-ruse a unora dintre aliaţi, ca în cazul Ungariei şi al Greciei, ci şi asigurarea că state profund angajate în demersul occidental de îngrădire a unei Rusii tot mai asertive nu sunt subminate din interior de vulnerabilitatea unor elite corupte.

Remarcăm deci repetatele luări de poziţie din ultimul timp ale oficialilor occidentali cu privire la necesitatea eradicării corupţiei în România. Întâmplător sau nu, în mai 2014, atunci când era clar că tensiunea din Donbass se transformă într-un conflict în toată regula, a survenit vizita vicepreşedintelui american Joe Biden în România care declara: „Corupţia poate fi un pericol nu doar pentru economia unei ţări, ci şi pentru securitatea naţională … Când politicenii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi manipulate, când presa e un instrument de propagandă, acolo veţi găsi o societate care poate fi manipulată din afară, acolo veţi găsi o societate care pierde controlul asupra propriului destin”.

Întâmplător sau nu, la 9 decembrie 2014, când apăreau deja primele semne că armistiţiul din Donbass nu va mai fi respectat, sub-secretarul american de stat pentru Securitate Civilă,  Democraţie şi Drepturile Omului, Sarah Sewall, anunţa că ambasadele SUA din 24 de state din Europa de Est vor dezvolta planuri de acţiune pentru combaterea corupţiei în aceste ţări, Washingtonul alocând 600 de milioane de dolari în acest sens. Printre măsurile concrete făcând parte din aceste planuri de acţiune se numără organizarea de cursuri pentru diferite categorii sociale implicate în combaterea corupţiei, dar şi concursuri de afişe cu teme precum „Corupţia îţi ucide viitorul”.

În lumina celor prezentate mai sus, din punctul meu de vedere este îndreptăţită întrebarea dacă nu există cumva vreo legătură între impetuoasa activitate recentă a DNA, pe care nu îşi mai permite să o conteste viguros nicio forţă politică, şi criza ucraineană, cu consecinţele ei asupra NATO şi a poziţionării marilor puteri occidentale faţă de aliaţii lor răsăriteni. Corelaţia este cu atât mai legitimă cu cât se vehiculează tot mai des ipoteza că politicieni asupra cărora planează suspiciuni de corupţie ar fi protejat interesele unor mari oligarhi ruşi.

Coincidenţă sau nu, sprijinită sau nu din afară de aliaţii occidentali ai României, activitatea actuală a DNA, dublată de procese corecte şi echitabile, este necesară şi de bun augur pentru dezvoltarea şi securitatea ţării. Fiat iustitia!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu