CE: Peste 200 milioane de euro pentru investiții în eficiența energetică şi în protecția mediului
Investitorii români interesați de proiecte de creșterea eficienței energetice și conservarea capitalului natural, inclusiv a biodiversității, vor putea beneficia de două noi mecanisme financiare, lansate de Comisia Europeană (CE), în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții (BEI), respectiv Finanțarea Privată pentru Eficiență Energetică (PF4EE) și Facilitatea de Finanțare a Capitalului Natural (NCFF).
“PF4EE va încuraja băncile să crească volumul creditării acordate proiectelor de eficiență energetică, prin acordarea de împrumuturi pe termen lung cu costuri reduse și prin protecția intermediarilor financiari în legătură cu riscul de credit, precum și prin îmbunătățirea expertizei de creditare în acest sector. Contribuția CE și BEI este de 80 de milioane de euro și se așteaptă ca, până la terminarea programului, la sfârșitul anului 2017, să aibă un efect de multiplicare de opt ori”, a informat Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
NCFF se va concentra pe proiectele ce au în vedere infrastructura „verde”, prin care se conservă ecosistemele și care contribuie la adaptarea la schimbările climatice. Se vor finanța proiecte ce au în vedere infrastructura de protecție contra inundațiilor, reciclarea apei de ploaie, protejarea pădurilor, reducerea poluării apelor și a solului, conservarea biodiversității și ecoturismul. Contribuția CE și BEI este de aproximativ 125 milioane de euro.
Obiectivul ambelor mecanisme este de a atrage investițiile publice și private, prin combinarea împrumuturilor BEI cu fondurile disponibile în cadrul programului UE LIFE. Ele sunt complementare planului de investiții pentru Europa, contribuind la eliminarea barierelor de pe piața internă, prin investiții în proiectele cu o valoare adăugată reală pentru întreaga economie europeană.
fără comentarii
Fii primul care comentează