Comisia Europeană a rambursat României în acest an fonduri cu o valoare de aproximativ 565 milioane de euro, aferente aplicațiilor de plată transmise în anul 2014, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

„România a încasat în acest an peste 565 milioane de euro de la Comisia Europeană. În luna februarie a.c., țării noastre i-au fost rambursate fonduri în valoare de peste 460 milioane de euro, iar în primele zile din luna martie a.c. i-au fost rambursate alte fonduri în valoare de aproximativ 104 milioane de euro”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Sumele rambursate României în anul 2015 din fondurile structurale și de coeziune, în perioada 1 ianuarie:

  • Programul Operațional Sectorial Transport – aprox. 299 milioane de euro
  • Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – aprox. 158 milioane de euro
  • Programul Operațional Regional – aprox. 80 milioane de euro
  • Programul Operațional Asistență Tehnică – aprox. 17 milioane de euro
  • Programul Operațional Sectorial Mediu – aprox. 12 milioane de euro

„La sfârșitul acestui an, România va ajunge la o rată de absorbție de aproximativ 80%, datorită măsurilor pe care am început să le implementăm încă din anul 2013 și pe care le vom continua în acest an. Vă reamintesc, acest an este extrem de important deoarece este ultimul în care mai putem cheltui fondurile alocate de UE pentru perioada de programare 2007 – 2013”, a precizat ministrul Eugen Teodorovici.

Rata de absorbție curentă este de peste 52%.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu