Despre cum nu am înţeles nimic din prima lansare a Programelor Operaţionale 2014-2020
Europunkt a anunţat, încă de joi dimineaţa, mult aşteptata lansare a Programelor Operaţionale 2014-2020, patru la număr, potrivit unei informări de presă transmisă de Reprezentanţa CE în România.
Astfel, joi, 12 martie, era aşteptată lansarea următoarelor Programe Operaţionale: Capacitate Administrativă, Capital Uman, Competitivitate şi Asistenţă tehnică. Din motive personale, nu am ajuns la eveniment, dar am încercat să-l acopăr de la distanţă. Nu am reuşit şi să vă spun de ce.
(ca să-mi fie mai uşor, Programelor respective o să le zic pe numele mic: POCA, POCU, POC şi POAT).
În primul rând, nu am înţeles câte Programe au fost lansate azi. Am discutat cu două surse participante la eveniment, una susţine că s-a lansat doar POCA, cealaltă spune că s-ar mai fi lansat încă două, dar nu ştie care.
Ministerul Fondurilor Europene nu a dat niciun comunicat oficial. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice a anunţat că s-a lansat doar POCA.
Reprezentanţa CE (pentru care am o sinceră admiraţie, dar tot îi pomenesc aici, pentru că fac parte din poveste), a anunţat trei variante: doar POCA, POCA, POCU, POC şi POAT, respectiv POCA, POC şi POAT.
Acum, nu am de unde să ştiu ce s-a întâmplat în culise şi pe unde s-au încurcat lucrurile, pentru că nu am suficiente elemente; cert este că până joi dimineaţa, era anunţată doar participarea ministrului dezvoltării regionale, Liviu Dragnea, nu şi cea a ministrului fondurilor europene, Eugen Teodorovici. Agenda evenimentului a fost anunţată de Reprezentanţa CE, în contextul în care comisarul european Corina Creţu a participat la eveniment. Cine şi de ce l-a adăugat, în ultimul moment, pe lista participanţilor, pe ministrul Teodorovici- împreună cu cele trei PO de care răspunde- nu am de unde să ştiu.
În al doilea rând, dar deja asta e chestie mai de detaliu, nu am înţeles de ce îi spune “lansare oficială”, din moment ce nu s-a deschis, practic, nicio linie de finanţare din cele anunţate.
Dimineaţă anunţam că se lansează “cele mai importante Programe Operaţionale”. Un om deştept îmi atragea atenţia că nu e chiar aşa, că până la cele mai importantePrograme Operaţionale e cale lungă, dar e bine că măcar facem şi paşi mici. Se pare că ne-am înşelat amândoi, cel puţin pe partea de comunicare oficială, nici măcar paşi mici nu sunt, ci doar împiedicaţi, cu stângul în dreptul.


fără comentarii
Fii primul care comentează