Cu ocazia împlinirii a 21 de ani de la începutul genocidului din Rwanda, guvernul francez a decis declasificarea documentelor de arhivă referitoare la evenimentele petrecute în Rwanda în 1994, soldate cu 800.000 de victime. Acestea constă în principal în documente oficiale din arhiva prezidenţială 1990-1995, când rolul Franţei în politica externă a fost unul controversat.

Politicianul francez Jean-Pierre Jouyet a semnat decizia oficială de deschidere a arhivei alături de arhivista fostului preşedinte François Mitterrand, Dominique Bertinotti. Este subliniată necesitatea unei transparenţe din partea Franţei pentru a facilita Rwanda în procesul de reconciliere.

Relaţia dintre cele două ţări a fost una tensionată de când preşedintele Paul Kagame a acuzat Franţa de complicitate la genocid prin susţinerea acordată guvernului naţionalist Hutu, sub conducerea căruia a fost iniţiat un process de ucidere sistematică a celor din grupul etnic Tutsi.

În acest sens, ministrul de interne al Franţei, Bernard Cazeneuve recunoaşte că autorităţile franceze sunt responsabile de “erori serioase de judecată” în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei din Rwanda.

Documentele declasificate includ înscrisuri ale unor consilieri diplomatici şi militari şi vor fi accesibile pentru cercetători şi grupurile victimelor.

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu