Comisia Europeană (CE) a apreciat, marţi, prin vocea comisarului Creţu, progresele înregistrate de România în privinţa cheltuirii fondurilor UE, ceea ce înseamnă că, fie ultimul loc în clasamentul UE la acest capitol poate avea şi conotaţii pozitive, fie suntem ţintuiţi în mediocritatea noastră printr-o laudă nemeritată, cu iz de propagandă.

Iniţial, am trecut peste comunicatul de presă transmis, miercuri, ca urmare a întâlnirii dintre preşedintele Jean-Claude Juncker, comisarul Corina Creţu, premierul Victor Ponta şi ministrul muncii, Rovana Plumb. Tocmai pregăteam un material despre întârzierile României în cheltuirea fondurilor UE, astfel că declaraţiile comisarului Creţu au părut uşor de neînţeles. Ulterior, m-am gândit să prezint, în paralel, cele două realităţi privind absorbţia fondurilor UE: declaraţiile oficiale şi datele concrete.

Redăm declaraţia comisarului european, Corina Creţu, aşa cum a fost prezentată în comunicatul de presă.

Comisia apreciază progresele realizate de România în ceea ce privește folosirea fondurilor europene. Cu toate că rata de absorbție a crescut, cheltuirea fondurilor rămase din cadrul perioadei 2007 – 2013 rămâne însă o provocare majoră. Grupul de lucru pe care l-am creat la începutul mandatului meu la nivelul Directoratului General pentru Politici Regionale și Urbane, acest Task Force pentru o mai bună implementare, are tocmai menirea de a ajuta țări precum România să accelereze absorbția fondurilor europene. Suntem gata să facem tot ceea ce ține de noi pentru a ne asigura că aceste fonduri ajung la cei care au cea mai mare nevoie de ele.”, a declarat comisarul Crețu.

„Pe de altă parte, țin să subliniez că prioritatea numărul unu în România trebuie să fie pregătirea și demararea proiectelor aferente perioadei 2014 – 2020. Preocuparea pentru închiderea perioadei 2007 – 2013 nu trebuie să afecteze startul noii perioade de programare. România poate conta pe sprijinul Comisiei în acest proces.”, a adăugat Corina Crețu.

„Încurajez România să adopte și să implementeze Inițiativa pentru IMM-uri, uninstrument simplu, deja testat și implementat cu succes în mai multe stat e membre, care nu necesită co-finanțare la nivel național, și care are un mare potențial de a stimula antreprenoriatul și de a crea locuri de muncă.”, a mai declarat comisarul european.

În cele ce urmează, am să prezint, schematic, datele oficiale privind situaţia absorbţiei fondurilor europene în România.

  • România a ajuns la un grad de absorbţie de 53,1 %, faţă de 52% la sfârşitul anului 2014 ;
  • Potrivit datelor furnizate de CE, la începutul anului 2015, pentru Europunkt, clasamentul absorbţiei fondurilor UE situează România pe ultimul loc, ţara noastră lăsând în urmă doar noul stat membru Croaţia, care mai are timp de cheltuit banii europeni până la sfârşitul lui 2016 ;
  • În perioada 2007-2014, România a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu peste 10,5 miliarde de euro, în perioada 2007-2014, dar a reuşit să atragă doar 10,7 miliarde de euro, adică jumătate din alocarea la care ar fi avut dreptul în urma aderării ;
  • În luna martie, s-a decis schimbarea conducererii Ministerului Fondurilor Europene, în contextul în care ministrul Eugen Teodorovici îşi asumase un grad de absorbţie de 80% până la sfârşitul anului 2015. „Ţinta mea este ca România să ajungă la finalul acestui an la o rată de absorbţie de aproximativ 80%!”;
  • În ceea ce priveşte programarea 2014-2020, deşi au fost lansate anumite Programe Oficiale, totuşi nu s-a deschis niciun apel de proiecte în primele patru luni din 2015.

Prin urmare, în privinţa absorbţiei fondurilor UE, batem pasul pe loc, dar discursulul oficial aminteşte despre progres ; nu este adoptată nicio măsură concretă privind eficientizarea acestui proces, dar vorbim despre un sprijin susţinut astfel încât fondurile europene „să ajungă la cei care au nevoie de ele”.

Nu putem să nu ne întrebăm dacă optimismul acesta, nesusţinut de fapte sau de rezultate concrete, nu ar trebui să fie înlocuim măcar cu ceva pragmatism, cât să reuşească şi România să cedeze ultimul loc, pe care îl ocupă în clasamentul european la cheltuirea fondurilor europene.

 

Tags: ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu