Europa Noastră

Mihaela Oprea – Diploma de Participare

Pentru că nu putem ieși din istorie. Am încetat de mult timp să privim Europa ca pe un simplu teritoriu bine delimitat – un continent. Europa înseamnă o civilizație.

Ea  este rezultatul tuturor schimbărilor pe plan intern al națiunilor apartanente, dar și pe plan mondial.

Trecută cu bine peste două războie mondiale cu efecte devastatoare asupra teritoriului său, harta Europei s-a tot schimbat. Granițele țărilor s-au schimbat de mai multe ori decât își schimbă un om într-o viață hainele.

Despre această Europa s-a vorbit mult, se vorbește încă și se va mai vorbi.

Unii fac previziuni. Americanul George Friedman, de exemplu, spune într-una dintre lucrările sale, „Următorii 100 de ani” că este posibil ca în anii 2050 să se declanșeze un al  III-lea Război Mondial. Creionează, astfel, un scenariu posibil, însă, puțin probabil, în care, în Europa totul s-ar reface foarte greu după acest război întrucât ea ar fi măcinată de conflicte interne. În acest timp, în viziunea lui, America va câștiga supremația pe toate planurile, inclusiv în Cosmos.[1]

Alții cred că istoria este ciclică și se tem că s-ar putea produce din nou o ruptură la nivel intern european.

O astfel de viziune este prezentată în filmul german „DIE WELLE”, în care un profesor de istorie încearcă să îi învețe despre trecut pe elevii săi de liceu prin practică. Le predă autocrație și prezentându-le elevilor săi caracteristicile unui astfel de sistem și pune pe aceștia să le experimenteze. Consecința experinmentului este faptul că tinerii nu numai că învață despre autocrație, ci devin chiar ei înșiși autocrați.

Totuși, toți acești oameni sunt pasionați de istoria Europei și curioși în legătură cu viitorul ei. Firește, cunoașterea istoriei nu este totuși un panaceu. Istoria se poate repeta, e drept, însă cunoașterea ei rămâne deosebit de importantă. Ea ne ajută să înțelegem de ce suntem așa cum suntem, de ce facem ceea ce facem – ne indică psihologia colectivă a unui sat, oraș, națiune, continent etc.

Nu în cele din urmă, așa cum spunea și Nicolae Iorga, „Cine uită nu merită”.

Europa înseamnă o civilizație. Ce este o civilizație? O civilizație este un ansamblu de idei, relații sociale, institușii politice, manifestări religioase, artistice și intelectuale.[2]

Civilizațiile pot fi foarte bine comparate cu organismele vii, care se nasc, trăiesc și mor.[3]

Precum putem vorbi despre civilizația romană antică, așa  putem vorbi și despre civilizația europeană.

Civilizația europeană este un termen umbrelă format din cultura tututor națiunilor pe care le găzduiește. Conceputul de civilizație este mult mai cuprinzător însă, decât cel de națiune. Națiunea reprezintă o realitate istorică contemporană. Franța s-a constituit ca atare în anul 1789, iar Italia și Germania cu un secol mai târziu. Altele, încă se transformă sub ochii noștri.[4]

De la Europa la Uniunea Europeană. Integrarea europeană nu reprezintă un scop în sine. Conceptul are în spate alte concepte pe care își propune să le realizeze prin auto-împlinire și anume bunăstarea economică, pacea și securitatea, susținerea democrației, apărarea drepturilor omului.[5]

Fundamentul legal al Comunității Europene a evoluat în timp. Uniunea Europeană a ajuns ca în timp să își extindă activitățile în arii de politici comune. S-a dorit uniunea vamală și o piață comună între statele membre.

Prin conștientizarea îndeplinirii unor noi obiective, integrarea europeană a cunoscut momente de accelerație. S-au semnat mai documente oficiale de mare importanță legată de Uniunea Europeană. În timp, procesul de integrare s-a extins și la alte domenii de altă natură decât cea economică. Prin „Tratatul de la Amsterdam” rolul UE a fost consolidat și scopul central al uniunii a devenit dezvoltarea celei mai competitive economii bazate pe cunoaștere din lume.[6]

Cu suflet de călător și cu oceanul care curge prin vene. Metaforic vorbind, putem privi bătrâna Europă ca pe un organism viu. Astfel, nu ar fi deloc greșit să spunem că în sufletul acestui organism se află călătoria, iar prin venele sale curge însuși oceanul….

Facies-ul cultural al Europei a fost determinat de iradierea grecească.[7] Dar istoria sa nu a început odată cu Grecia, ori cu Imperiul Roman, ci a început simultan cu istoria Pământului. O mare schimbare socială a avut loc odată cu trecerea de la piatra cioplită la pioatra slefuită.[8]

În perioada în care se forma o diviziune primitivă a muncii, își au izvorului și primele căi comerciale, pentru că noua societate presupune și schimburi comerciale.

Comerțul, dar nu numai acesta devine foarte important. Pe aceste drumuri nu se transportă doar mărfuri, ci se împarte și experiență umană, se negociază civilizații, noi cuceriri, și pe același drumuri au loc și primele expediții războinice. Drumurile ajung să constituie un fel de sistem osos al Eurasiei, ele putând să unească civilizații. Aceste civilizații se influențează reciproc.[9]

Studiind psihologia popoarelor europene, putem afirma că acestea au avut cel puțin o caracteristică în comun încă din cele mai vechi timpuri: Călătoria! La nivel planetar, una dintre cele mai izbitoare forme de manifestare a europenismului a fost nevoia de a călători, indiferent de condiția socială sau ocupație, comună politicienilor, omului de afaceri, pentru intelectual sau chiar pentru omul de rând.[10]

„Te cuprinde uneori o absolută nevoie de mișcare. Și ce e mai mult, de mișcare într-o anumită direcție. Prin urmare o dublă nevoie: de-a te mișca și de-a ști încotro. De ce oare nu poate sta omul locului?”[11], se întreabă, de asemenea, europeanul D. H. Lawrence.

Noua Elena din Troia: Lady Europa. Am vorbit despre fapte, despre istorie și despre ceea ce știm până acum bazat pe dovezi. Acum am să privesc Europa ca pe un copil. Am să mă prefac că nu știu nimic din ceea ce am scris mai sus. Prin urmare, al cui copil? Este copilul fiecărui om născut sau crescut în conformitate cu credințele, cultura, arta civilizației europene.

Dacă ar fi om, Europa ar putea fi o fată sau un băiat. Am să mă identific cu ea și pentru mine, ea va avea gen feminin.

De asemenea, se pare că nu sunt singura care o vede pe Europa ca pe o femeie, dătătoare și susținătoare de viață, elegantă și frumoasă ca o zeiță. Doi călători ne povestesc cum în Gibraltar, pe 7 noiembrie al fiecărui an, locuitorii de toate vârstele împreună cu tinerii englezi ori hispanici se întânesc ca să o sărbătorească pe zeița lor Europa, pe care o numesc Lady Europa.

„Se depun ghirlande de flori la temeliile pietrelor de altar, se înalță cântece, se bea bere neagră și vin, se dau uitării trecătoarele necazuri mărunte, se schimbă urări de bine și spor. Până seara, când procesiunea pornește înapoi spre oraș, sub flăcări de torțe aprinse.”, povestesc ei.[12]

Această doamnă Europă are pe cât de multe chipuri, precum statele pe care le înglobează. Pe câte state înglobează, pe atât de multe limbi și dialecte vorbește.

Heinrich Shliemann, descoperitorul Troiei, credea în ceea ce la rândul lui, și Napoleon, credea: un om care stăpânește două limbi străine face cât doi.[13]

Ce bogată este Europa noastră din acest punct de vedere!

Când noi nu vom mai fi, Europa va rămâne. Europa noastră nu este perfectă, după cum nimic nu este perfect. Însă acest lucru este un lucru normal care o va duce în cele din urmă înspre propria dezvoltare. După cum spunea Durkheim, boala și sănătatea se exclud, dar se și demonstrează reciproc fiind specii ale aceluiași gen.[14] Durerea nu este în mod absolut ceva rău. Ea indică faptul că există o problemă mai mare la nivelul organismului și astfel se poate îngriji ori trata. Știm că există noi forme de criminalitate foarte prezente nu numai în Europa, dar la nivel mondial. Știm că ne-am putea utiliza resursele mai eficient.

Europa nu este perfectă, repet, dar prin eforturi susținute, cu pași mici dar fermi, am încredere că totul va începe să meargă înspre mai bine.

Ce se va mai întâmpla? Ei bine păstrez o viziune optimistă asupra viitorului. Știința și tehnica s-au dezvoltat într-atât, încât pot spune că literatura SF va înceta și ea să mai rămână simplă literatură așternută cu cerneală pe pagini de hârtie. Cred că Uniunea Europeană este începutul unei uniuni mondiale. Va mai dura o vreme, însă spațiul cosmic ne va deschide și alte posibilități, căci Universul nu ne va lăsa niciodată să ne plictisim.

Nu trebuie să uităm nicio clipă, încă, faptul că viitorul Europei este responsabilitatea noastră. Noi suntem oameni și avem o viață limitată pe axa temporală. Trebuie să fim mereu conștienți de faptul că EUROPA NOASTRĂ a existat cu mult înainte să ne naștem noi și va exista și cu mult după noi.

[1]Friedman, George,  Următorii 100 de ani – Previziuni pentru secolul XXI, Ed. Litera, [București], [2012], pag.219 – 229

[2] Pelletier, Antoine și Goblot Jean – Jacques, Materialismul istoric și istoria civilizațiilor, Ed. Politică, București, 1973, pag. 22

[3] Idem, pag. 44

[4] Pelletier, Antoine și Goblot Jean – Jacques, Materialismul istoric și istoria civilizațiilor, Ed. Politică, București, 1973, pag. 30

[5] Parlamentor.ro, Parlamentul european și rolul său în economia europeană, Cursul 5

[6] Molle, Williem, The economics of European integration: theory, practice, policy, Ediţia a 5-a, Ashgate Publishing, Aldershot-UK, Burlington-USA, 2006, pag. 45

[7] Gramatopol, Mihai, Antichitate și Modernitate, Ed. Orientul Latin, [Brașov], [2000], pag.260

[8] Myrdal, Jan, La răspântia civilizațiilor, Ed. Tineretului, [1967], pag. 222

[9] Myrdal, Jan, La răspântia civilizațiilor, Ed. Tineretului, [1967], pag. 223

[10] Gramatopol, Mihai, Antichitate și Modernitate, Ed. Orientul Latin, [Brașov], [2000], pag. 46

[11] Lawrence, D. H., Marea și Sardinia. Locuri Etrusce, Ed. Sport – Turism, [București], 1982, pag. 25

[12] Fătu, Nicolae și Vasile Nedelcu, Lumea ca o speranță, Ed. Sport – Turism, București, 1980, pag. 104

[13] Stoll, Heinrich Alexander, Visul despre Troia. Romanul vieții lui Heinrich Schliemann, Ed. Univers, București, 1975, pag. 131

[14] Durkheim, Emile, Regulile metodei sociologice, Ed. Polirom, [Iași], 2002, pag. 77