Europa Noastră

Alina Popescu – Văleni-Dâmbovița, jud. Dâmbovița, România – Diplomă de Participare

Peste mii de ani, vor fi cel puţin două moduri în care oamenii îşi vor aminti de Europa. Unul ar fi locul unde civilizaţia a găsit Vestul. Al doilea, Europa ar fi spaţiul din care oamenii ar fi plecat în căutarea Vestului. Dar mai întâi se cuvine să definim acest concept.

Vestul este acea călătorie, transhumanţă, spre tărâmuri mai bune, mai confortabile.

Este un vis ce se materializează în timp, prin efortul personal, ce devine un exemplu demn de urmat pentru alţi visători. Nici nu merită, de fapt, să i se spună Vest, atâta timp cât nu e un spaţiu anume. E doar o denumire  pentru „vreau mai mult, dă-mi mai mult”.

„Vreau mai mult, dă-mi mai mult” nu scuză miile de copii care sunt lăsaţi de izbelişte în grija nimănui, nu scuză rasismul şi aroganţa, intoleranţa, lipsa de viziune şi în ultimul rând, nu scuză ignoranţa. Se poate că Europa să fi învăţat deja din propriile greşeli trecute, greşeli amarnice şi care au afectat toată lumea ca un efect de domino, însă narativa europeană nu trebuie să fie ancorată doar în trecut, trebuie împinsă spre viitor, şi nu doar cel apropiat de o sută de ani pe care toată lumea se complace să şi-l imagineze cu un efort aproape inuman. Doar că, o astfel de narativă ia forme extreme. Ori este prea optimistă, ori prea pesimistă. Se ştie că pesimismul face oamenii temători să mai încerce iar  prea mult optimism împiedică procesul de dezvolare prin starea de comfort stagnant ce o provoacă. Aşa că, unde e soluţia, ce vor europenii acum? Cred că asta e cea mai esenţială întrebare- mai vrem ceva?

Normal că da. Vrem Turnul Babel şi Constantinopolul. Ne uităm cu melancolie spre acele centre pierdute în care toată lumea cu toate limbile  diferite căuta să construiască ceva împreună. Fiind realişti, ştim că nici atunci situaţia nu era perfectă, însă era mult mai preferabilă decât izolarea, depopularea şi dezolarea ce a intervenit în urma dispariţiei acestora. Numai că, acum, stând toţi pe poziţii, ce aşteptăm, mai exact? Ce caută europenii acum? Dubai, Silicon Valley, Seoul, Londra? Există câte un spaţiu pentru fiecare vis în parte. Veniţi şi alegeţi, avem de toate!

Chiar să fie un spaţiu anume, visul? Asta-i tot? E doar o iluzie. Spaţiul nu reprezintă scopul, ci este doar mediul cu condiţiile necesare dezvoltării. Poate fi creat oriunde atâta timp cât persoana are viziunea şi determinarea necesară. A pleca în zări necunoscute doar cu speranţa că visul se îndeplineşte de la sine, e lucrul cel mai uşor de făcut. Dar nu şi cel mai bun. A cumpăra un vis e similar cu a face pact cu diavolul.

Viziunea trebuie să fie cât mai clară, visul palpabil şi în mintea oamenilor. Doar că acesta este spart, ca miile de cioburi din oglinda spartă din Crăiasa Zăpezii, iar cioburile s-au împrăştiat în toate colţurile lumii şi au intrat în inima şi ochii oamenilor, tulburându-le sufletul. Vrem lucruri materiale, efemere. Cel mai mult ar trebui să vrem adevărul, dar acesta pare ascuns sub centre specializate de la CERN, unde nimeni din viaţa prezentă nu are speranţa că mai află ceva nou sau cel mult aşteaptă şi aşteaptă şi aşteaptă. În ciuda informaţiei abundente, lumea nu mai are capacitatea să înţeleagă ceea ce caută. Iar ca să mai treacă timpul, cloceşte noi conflicte etnice, politice sau de altă natură.

Adevărul ce trebuie înţeles de toate statele europene, cu sau fără cetăţenie europeană, lucru subiectiv de fapt, e că mai sunt multe mii de ani până când Europa îşi va fi schimbat poziţia geografică într-un mod semnificativ. Pentru toate celelalte continente, ţările europene fac parte din Europa, şi nu contează absolut deloc dacă Marea Britanie se desparte de Scoţia acum sau nu, lumea se schimbă în jurul nostru însă fiecare ţară e mai preocupată de interiorul său decât de ce se întâmplă în afară.

Naţionalismul se pare că nu poate fi învins cu idealuri abstracte, oamenii vor fi motivaţi să-şi apere propria ţară. Fireşte, interesele proprii sunt importante însă nu contribuie la binele general.

Europa se află într-un moment de cumpănă unde nu mai are de unde alege. Nu există un alt fel de democraţie, un alt fel de politică. Astfel de alegeri au existat deja în trecut. Totul pare să fi fost încercat deja.

Atunci de ce să nu mai creăm şi experimentăm puţin? Pot apărea noi meserii ce n-au mai fost încercate vreodată, pot să fie preşedinţi care să vorbească în interesul alianţelor europene, şi nu doar al statelor pe care le prezidează. Personalităţi europene şi nu doar naţionale pot să apară şi să conlucreze. Libera circulaţie ar încuraja acest lucru. S-a spus că proiectul liberei circulaţii a eşuat. Alţii au spus că musulmanii sunt bombe cu ceas. Atâta timp cât acest proiect a  avut un ideal benefic, nu consider să fi eşuat. Rezultatele nu sunt aşa aparente dar e clar că libera circulaţie e benefică, creează legături afective, economice, oamenii capătă experienţă şi cel mai important, se eliberează din ignoranţă, proces ce se înâmplă de ambele părţi. Chiar dacă un proiect pare sortit eşecului tot trebuie încercat şi îmbunătăţit. Suntem ca nişte spectatori la inacţiune, opusul trebuie pus în aplicare. Avem impresia că unele lucruri sunt posibil de făcut numai de anumite naţiuni sau în anumite locuri.

După atâta timp ce a trecut, Europa (mai ales ca spaţiu geografic) ar trebui să se maturizeze şi să renunţe la discuţiile teritoriale, sau populiste. Sigur, este importantă libertatea de exprimare mai ales în cazul majorităţii tăcute care nu şi-a exprimat părerea până acum, pentru o democraţie mai transparentă şi mai puţin coruptă însă există o limită, un prag ce nu trebuie depăşit privind integritatea naţiunilor: o lege morală ar trebui urmată aici, aceea de a nu ne ataca vecinii iar statele europene având aceeaşi conştiinţă europeană, sunt vecine, indiferent de spaţiul în care se află. Tradiţia culturală europeană a fost clădită în decursul a mii de ani şi nimeni nu are vreun drept în a şterge această istorie în folosul propriu.

E posibil ca în următorii ani să apară descoperiri ştiinţifice uluitoare care să răstoarne într-un fel sau altul anumiţi piloni de susţinere ai Europei şi nu numai. Până atunci, măcar democraţia va trebui să fie perfecţionată iar economia stabilizată. Un obiectiv de investiţie cu roade sigure este educaţia, factorul cel mai important şi promotorul dezvoltării. Nivelul de educaţie din Europa nu pare să fie egal, există state care şi-au îmbunătăţit sistemul şi state care deşi acum au toate condiţiile să înveţe de la vecinii din nord sau din sud, întârzie mult să pună în aplicare idei ce le sunt accesibile. O justificare probabilă a acestei inacţiuni este faptul că sistemul de învăţământ este un sistem. Sistemul nu poate gândi de unul singur, nu se poate auto-perfecţiona, de aceea trebuie oameni care sa-l personalizeze fiecărui caz în parte, oameni care îşi implică propria energie creativă şi efort. Sistemul ar trebui să fie doar o unealtă folositoare, nu o maşinărie căreia să i se însărcineze o astfel de misiune esenţială.

Europa a avut condiţiile şi şansa de a găzdui culturi diferite, individuale şi foarte ambiţioase ce au creat o convergenţă mai mult sau mai puţin paşnică, iar procesul e departe de a se fi terminat, în ciuda războaielor ce au fost. Punctul culminant ar fi un sincretism al tuturor acestor culturi şi filozofii încă foarte diferite. Şi e bine că această diversitate se menţine. Diversitatea e un potenţial infinit şi indefinit, odată combinată, naşte particularităţi şi talente deosebite, ce contribuie prin aportul lor de valoare. Europa noastră, în acest spaţiu şi perioadă, este visul la care au sperat mulţi înaintea noastră,  pe care mulţi din cei ce vor veni îl vor preţui. Este important să ne amintim că orice vis este fragil şi că vrem să lăsăm un fundament puternic pentru viitor.