Progres, incertitudine, conflict Democraţia şi nivelul de trai în Europa mileniului III

Adrian Vladimir Costea – Diplomă de Participare

“L’équilibre, la paix, le development de tout le continent ensuite. Le principal térmoignage du succès de la construction européenne a été sans doute cette formidable force d’attraction exercée sur ceux des Européens restés si longtemps séparés de nous. La brillante réussite de l’Europe a rendu chaque jour plus absurdes et plus insupportables le maintien, à ses portes, de régimes totalitaires et la division de notre continent, et d’abord de l’Allemagne. L’Europe tout entière se souvient de ces heures magiques où, bravant le Mur de la honte, Berlinois de l’Est et de l’Ouest se sont rejoints, lançant aux peoples opprimés le signal de la liberté”.^[1]

“Sîntem la începutul unei epoci noi, caracterizate printr-o mare nesiguranţă, criză permanentă şi absenţa oricărui gen de status qui … Trebuie să ne dăm seama că ne aflăm într-una din acele crize ale istoriei lumii pe care le-a descris Jakob Burckhardt. Nu este mai putin semnificativa decît cea de după 1945, chiar dacă astăzi condiţiile iniţiale pentru depăşirea ei par mai bune. Astăzi nu există învinşi şi învingători nici chiar în Europa răsăriteană”.^[2]

Europa mileniului al III-lea reflectă o continuă pendulare în ceea ce privește progresul democrației și instabilitatea generată de caracteristicile socio-demografice ale populației, dar și de interesele și așteptările diferite, în unele cazuri divergente, ale statelor continentului European. De aceea, definirea Europei reprezintă o adevărată problemă, întrucât dinamismul și pluralismul factorilor implicați determină o Europă complexă, diversă, în care statele urmează diferite direcții ale dezvoltării. Faptul că noua Europă post-2000 nu a ajuns la un consens real în ceea ce privește propria identitate, propria direcție de urmat, determină apariția instabilității și conflictului.

Așa cum observa Pierre Manent în lucrarea “Rațiunea națiunilor – reflecții asupra democrației în Europa”, impasul în care Europa se află este acela al incapacității de a-și da o “formă politica identificabilă”, care să fie clar definită în raport cu celelalte forme police cunoscute – cetatea, Imperiul sau națiunea.^[3]

“Pentru că într-o lume pe care nu o putem stăpâni intelectual, într-o lume pe care n-o putem gândi, într-o lume în care nu putem recunoaște tiranul drept tiran, pasiunile sunt dezlănțuite fără a putea fi înțelese”.^[4]

Această incertitudine în privința identificării politice a Uniunii Europene, aproprie modelul European de imaginea schițată în opera lui Oscar Wilde: Portretul Europei post – 2000 reflectă “frumusețea” democrației privită că ideal al nealterării, în timp ce, adevărata dinamică și mod de reflecție sunt greu de identificat. Astfel, Europa refuză să-și recunoască propria identitate, întrucât, așa cum observa Oscar Wilde “intelectul este o manieră de exagerare și distruge armonia oricărui chip”. Prin urmare, Europa post – 2000, “e o creatură frumoasă și acerebrală pe care ar trebui s-o avem mereu aici iarna, când nu avem flori la care să ne uităm, și vara, când avem nevoie de ceva rece pentru a ne răcori inteligenta”.^[5]

Având în vedere aceste aspecte, subiectul acestei lucrări vizează modul de construire a spațiului european din punct de vedere politic, social și cultural. Democrația, statul de drept și Uniunea Europeană, precum și modul în care acestea sunt internalizate, reprezintă pilonii principali privind dimensiunea politică a spațiului european, în timp ce, tendințele privind dimensiunea socio-demografică și a nivelului de trai reliefează Europa din punct de vedere social. Nu în ultimul rând, aspectul cultural este unul foarte important, întrucât putem pune problema existenței unei identități culturale europene, a unui stil de viață specific secolului al XXI-lea, la care descoperirile științifice, literatura, muzica și mass-media contribuie în mod decisiv.

Dacă pentru geometria euclidiană prin două puncte distincte “trece” o singură dreaptă, atunci când este analizat spațiul european post-2000 din punct de vedere al raportului politic-social-cultural, dinamismul factorilor implicaţi^[6] împiedică elaborarea unui principiu coerent, universal şi – indiferent de context – demonstrabil. Principiile democrației sunt necesare, dar nu şi suficiente, întrucât acestea solicită un mediu prielnic de manifestare. Din acest punct de vedere, scopul analizei vizează identificarea principalelor decalaje dintre principiile statuate de Uniunea Europeană privind democrația, respectiv statul de drept, și aplicarea acestora în statele europene, în contextul noului val de evenimente ale secolului al XXI-lea, în special fenomenul terorismului, criza economică, extinderea Uniunii Europene, Primăvara Arabă, situația Crimeei și a Ucrainei.

Teza principală reliefează o evoluție empirică a interpretării și internalizării conceptului de “Democrație” în spațiul european al mileniului al III -lea, fiind influențată atât de agenți endogeni, cât și de agenți exogeni, din acest motiv imaginea Europei este într-o continuă definire și acomodare cu realitatea din jur..

Din punct de vedere politic, prăbușirea URSS a evidențiat însăși eșecul comunismului sovietic, și astfel, a delegitimat încercarea de a clădi întreaga economie pe proprietatea universală a statului asupra mijloacelor de producție, fără a recurge la mecanismele de piață sau ale prețurilor.^[7]

Un alt aspect important pe care Hobsbawm îl surprinde este acela al retragerii unui număr tot mai mare de cetățeni, spre sfârșitul secolului, din politică. Drept urmare, afacerile statului au fost lăsate pe seama “clasei politice”, procesul politic devenind irelevant pentru mulți oameni. În lupta cu bogăția, privatizarea vieții și divertismentul, precum și egoismul consumatorului au făcut că politica să fie mai puțin atractivă și mai puțin importantă.^[8]

Este important de reținut faptul că mileniul al treilea debutează cu moștenirea lăsată de evenimentele secolului XX, care poate eroda structurile societății umane. Prin urmare, “Lumea noastră riscă și o explozie, și o implozie. Trebuie să se schimbe”.^[9] Dar cum?

În contrapondere cu cele prezentate mai sus, susținătorii Uniunii Europene afirmă faptul că, astăzi, aceasta reprezintă un actor important pe scena mondială. Prin forța a economică, prin populația de care dispune (circa 500 milioane de persoane), prin politicile de o mare complexitate și diversitate promovate atât în interiorul său, cât și în afara sa, Uniunea Europeană a devenit o voce importantă pe plan internațional. Este relevant în acest sens faptul că un sector în care UE deține un rol semnificativ pentru toată Europa, nu doar pentru statele ce o compun, cât și pentru întreaga lume, vizează garantarea și asigurarea securității persoanelor. Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de faptul că UE are la dispoziție politicile sale economice, sociale, culturale, diplomația și parteneriatele strategice cu Rusia și China.^[10]

Se pune însă problema fezabilității acestui argument. Evenimentele post-2000 subliniază mai degrabă o pendulare a Uniunii Europene între măreție și decădere, putând fi comparată cu situația descrisă de Stephen Walt referitoare la existența NATO.^[11] Cei doi coloși ai mileniului III sunt o alinţă/uniune de tip Dorian Gray, măreți în ceea ce privește aspectul exterior, datorită principiilor pe care aceștia le proclamă, dar în schimb, cu “sufletul” murdărit de conflictele interne.

În acest sens, evidențiem dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene inițiate de către Ministrul Afacerilor Externe german, Joschka Fischer, în discursul sau din 12 mai 2000 la Universitatea Humbold din Berlin:

“Fifty years on, Europe, the process of European integration, is probably the biggest political challenge facing the states and peoples involved, because its success or failure, indeed even just the stagnation of this process of integration, will be of crucial importance to the future of each and every one of us, but especially to the future of the young generation. And it is this process of European integration that is now being called into question by many people; it is viewed as a bureaucratic affair run by a faceless, soulless Eurocracy in Brussels – at best boring, at worst dangerous.”[12]

Trebuie reținut faptul că prin acest discurs Fischer își expune propria viziune despre Europa, subliniind astfel necesitatea unei reforme fundamentale a instituțiilor, pentru a asigura astfel trecerea de la o uniune de state la deplină parlamentizare ca Federație europeană.

În acest context, nu trebuie neglijate valurile de extindere ale Uniunii Europene, și anume, extinderea cu 10 țări, dintre care 8 țări foste comuniste, din anul 2004 (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, plus Malta și Cipru), aderarea României și Bulgariei la data de 1 ianuarie 2007, precum și aderarea Croației la începutul anului 2014. Totodată, un alt aspect relevant este reprezentat de ultima amendare a bazelor constituționale ale UE prin Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vioare la 1 decembrie 2009.

Din punct de vedere simbolic, decernarea în anul 2012 a Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene pentru că a contribuit la progresul păcii și reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa, legitimează rolul Uniunii Europene ca actor important pe scena relațiilor internaționale.

În ultimii ani, la nivelul UE se conştientizează conturul unei noi realităţi, generată de faptul că cetăţenii UE pot întȃlni obstacole în “exercitarea drepturilor lor în diferitele roluri pe care le au: ca persoane private, consumatori de bunuri și servicii, studenți, în viața profesională sau ca actori politici”[13]. De exemplu, Raportul privind Cetăţenia UE în 2010 precizează că “din ce în ce mai mulți cetățeni se deplasează în alte țări ale UE, unde studiază, muncesc, trăiesc – și se îndrăgostesc.” Totodată, numărul cuplurilor care trăiesc într-un stat membru, fără a fi cetăţenii acestuia, este în creştere. Potrivit raportului, “din cele aproximativ 122 de milioane de căsătorii din UE, aproximativ 16 milioane (13 %) au o astfel de dimensiune transfrontalieră. În 2007, din cele 2,4 milioane de căsătorii din UE, aproximativ 300 000 de cupluri făceau parte din această categorie; în mod similar, din 1.040.000 de divorțuri care a avut loc în UE în același an, 140 000 (13 %) au avut o dimensiune transfrontalieră.’’ Apare însă o problemă pentru aceste cupluri internaţionale, deoarece este dificil de conştientizat care sunt instanţele competente şi legile aplicabile situaţiei lor personale şi patrimoniale (casa sau conturile bancare deţinute în comun), în caz de separare sau la decesul unuia dintre soți.[14]

Din acest motiv, portretizarea (prin identificare, delimitare şi implementare) cetăţeniei europene a reprezentat pentru dinamica exegeţilor şi a experţilor, un contrast puternic de nuanţări şi interpretări.

Consiliul european de la Fontainebleau din 1984 dezvolta noţiunea de ‘‘Europă a cetăţenilor’’, al cărei idee de bază era aceea că ‘‘cetăţeanul european trebuie plasat în centrul construcţiei europene, pentru a-i dezvolta sentimentul de apartenenţa la Uniunea Europeană.[15] În schimb, Tratatul de la Maastricht introduce ‘‘cetăţenia europeană’’, pentru a întări astfel relaţia existentă între Uniunea Europeană şi cetăţenii statelor membre, însă nu defineşte această noţiune, limitȃndu-se să prevadă că ‘‘este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru’’, iar ‘‘cetăţenii Uniunii se bucură de drepturi şi sunt supuşi obligaţiilor prevăzute de prezentul tratat’’ (Tratatul CE, art. 8, art. 17 nou).[16]

În schimb, nu se pot neglija principalele seisme care au traversat spațiul european, și anume problema terorismului și a crizei economice, ale căror consecințe la nivel mondial au marcat începutul secolului XXI.

Fenomenul terorismului nu este creația mileniului III, ci mai degrabă o continuare a secolelor precedente, însă, din punct de vedere al intensității atacurilor și al efectului de teamă pe care acestea l-au generat, se poate afirma că, începând cu mileniul al III -lea, atacurile teroriste capătă o nouă dimensiune și semnificație. Exemple în acest sens sunt reprezentate de atacurile din 11 septembrie 2001 de la World Trade Center, precum și cele din spațiul european: bombardamentele efectuate de către militanții islamici care au ucis 191 de persoane la sistemul feroviar de navetiști din Madrid la data de 11 martie 2004, respectiv bombardamentele efectuate de către militanți islamici care au avut drept consecințe uciderea a 56 de oameni din Londra la data de 7 iulie 20005.^[17]

Astăzi, terorismul internațional reprezintă una dintre amenințările cel mai serioase în materie de securitate. Prin caracteristicile sale și efectele pe care le generează formele sale de manifestare, are un impact negativ semnificativ asupra securității naționale, atât pe plan economic, militar, organizațional, psihosocial, uman^[18]:

În ceea ce priveşte implicarea Uniunii Europene în prevenirea şi combaterea terorismului, începând cu 12 decembrie 2001, moment în care au fost aprobate o serie de măsuri şi reglementări anti-teroriste, acestea nu s-au materializat într-o lege contrateroristă corespunzătoare, constată Jonathan Adiri, care să fie compatibilă cu legile din Germania sau SUA.^[19]

Prin urmare, spaţiul european este marcat de lipsa unei acţiuni coerente şi a unei legislaţii antiteroriste, chiar dacă în domeniul monetar, social, politic şi umanitar, UE a devenit din ce în ce mai responsabilă. De aceea, se poate considera că problema terorismului este percepută drept “apanajul securităţii naţionale”.^[20]

Această problemă devine relevanţă în spaţiul European atunci când este corelată cu “emergenţa crescândă a unei populaţii musulmane şi a manifestărilor identitare islamice”.^[21] Declanşată pe fondul nevoii dezvoltării economice vest-europene, imigraţia de mână de lucru ieftină a fost, la început, utilă. În schimb, odată cu stabilirea definitivă a populaţiei musulmane în spaţiul occidental, precum şi naşterea unei noi generaţii musulmane în Europa, au declanşat schimbări în peisajul uman şi cultural tradiţional European.^[22]

Cel de-al doilea “seism” major care a “zguduit” secolul XXI, afectând totodată spațiul european este reprezentat de criză economică mondială. Începutul acesteia corespunde lunii decembrie a anului 2007, moment în care pierderea încrederii investitorilor americani în ipotecarea securizată a condus la o criză din partea Rezervei Federale americane, a Băncii Angliei și a Băncii Centrale Europene.

Potrivit lui Cristian Păun, “crizele pot fi definite ca fiind situații caracterizate de o instabilitate pronunțată, fiind deci însoțite de o volatilitate și de o incertitudine în creștere pe majoritatea piețelor (piețele de capital, piața petrolului, piețele monetare și valutare, piața muncii etc.)”.[23] În astfel de situații, se resimte o “permanentă stare de neliniște și de nesiguranță legată de viitor, teamă sau chiar panică”. Totodată, crizele apar în urma unei perioade în care prețul unor active (financiare sau nu) au crescut artificial foarte mult, și în momentul în care piața devine conștientă cu privire la această supraevaluare reacționează în consecință. Etimologic cuvântul “criză” provine din cuvântul grecesc “krisis” care înseamnă o situație care necesită luarea unei decizii.

Europa mileniului III reprezintă o entitate caracterizată de unitate, dezvoltare și conflict. Atunci când vorbim despre Uniunea Europeană sau despre efectele crizei resimțite la nivel global aducem în discuție problema unei Europe omogenă. Când discutăm însă despre dezvoltare industrială, politică sau socială scoatem în evidență un continent divizat în mai multe sectoare, fiecare avându-și tradiția proprie, tabieturile proprii, limbă distinctă sau o istorie total diferită. Avem o Europă Occidentală și una Orientală, una latină alta anglo-saxonă, una centrală și alta nordică. Toate aceste părți privite ca un tot unitar i-au parte la fenomenele desfășurate pe arena internațională, fiind unul din principalii actori politici și economici. Având o asemenea diversitate culturală înglobată într-un spațiu geografic relativ mic este imposibil să nu apară conflicte de orice natură.

Într-o societate în care raportul politic-social-cultural nu funcționează la parametri optimi, instabilitatea și pervertirea societății reprezintă simptome posibile. Europa se afla într-o situație asemănătoare, fapt ce determină o imagine paradoxală privind statele europene.

Totodată, pentru a înțelege profunzimea acestei situații, Europa nu trebuie exclusă din contextul istoric, întrucât, din punct de vedere metodologic, o abordare a Europei că variabilă independentă, ruptă de contextul istoric al evenimentelor secolului al XXI-lea, ar fi sortită eșecului. Avem astfel, o dublă relație de modelare a modelului European: intern, Europa este o “cărămidă înzestrată cu voință și conștiința”; extern, Europa este un actor pe scena relațiilor internaționale, având un raport reciproc de cauzalitate față de evenimentele secolului al XXI-lea: determină, participă și este influențată de dinamică relațiilor internaționale.

Bibliografie

1. Lucrări generale:

– BOGZEANU, Cristina, Provocări actuale pentru securitatea europeană, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti, 2010;

– CHIRU Irena, Cristina BARNA (coord.), Contraterorism şi securitate internaţională, pref. prof. univ. dr. Cristian Troncotă, ed. Cecilia Munteanu, Top Form, Bucureşti, 2007;

– MANENT, Pierre, Raţiunea naţiunilor. Reflecţii asupra democraţiei în Europa, traducere din limba franceză şi postfaţă Cristian Preda, Editura Nemira, Bucureşti, 2007 [2006];

– MANENT, Pierre. Ştiinţa politică autentică (un dialog cu Bénédicte Delorme-Montini), traducere din limba franceza şi prefaţată de Cristian Preda, Editura Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2013 [2012];

– PREDA, Cristian,  Tranziţie, liberalism şi naţiune, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001;

– WILDE, Oscar, Portretul lui Dorian Gray, traducere Magda Teodorescu, Editura Polirom, Bucureşti, 2013 [1890].

1. Lucrări speciale:

– HOBSBAWM, Eric, Secolul expremelor, treducere Anca Irina Ionescu, Editura Lider, Bucureşti, 1999 [1994],;

– IANCU, Ştefan, “Perspectiva evoluţiei ştiinţei în secolul XXI”, Studii şi comunicări, Vol 1, 2011;

– JUDT, Tony, Postwar A History of Europe Since 1945, Pimlico, London, 2007;

– VOICU, Marin, Introducere în dreptul European, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

– NEUMANN, Peter R., Terrorism in the 21st century. The rule of law as a guideline for German policy, Friedrich Erberto Stiftung, December 2008.

• Discursuri, articole si documente:

– DAVIES, Caroline, Human rights groups criticize Queen’s histoire lunch of monarchs, The Guardian, 18.05.2012;

– Discours pronounce par Monsieur Jacques CHIRAC devant le Bundestag Allemand, “Notre Europe”, Belin – Allemagne, mardi 27 juin 2000;

– ELLIOTT, Larry, “Credit crisis – how it all began”, The Guardian, 5 August 2008;

– “John Bellamy FOSTER: Monopoly finance capital and the crisis”, Interview with John Bellamy FOSTER for the Norvegian daily Klassekampen, October 15, 2008;

– “From Confederacy to Federation – Thoughts on the finality of European integration”, Speech by Joschka FISCHER at the Humboldt University in Berlin, 12.05.2000;

– MAKO, Shamiran, International Response to Bahrain’s Arab Spring, Article in e-International Relations,17.07.2012.

– PĂUN, Cristian, “Cauzele, propagarea, şi efectele crizelor într-o lume din ce în ce mai globalizată”, Sfera Politicii, Criza economică – cauze, caracteristici, implicaţii, volum XVIII, nr. 6 (148), iunie 2010;

– Raport privind Cetăţenia UE în 2010, Eliminarea obstacolelor din calea drepturilor cetăţenilor UE, COM (2010) 603 final, Bruxelles, 27. 10. 2010;

– Rezoluția Parlamentului European din 7 iulie 2011 referitoare la Siria, Yemen și Bahrain în contextul situației din lumea arabă și din Africa de Nord, accesată la 5 mai 2014;

– WALT, Stephen M., “The Ties That Fray: Why Europe and America are Drifting Apart”, © The National Interest, No. 54, Washington, D.C, Winter 1998/1999.

[1] Discours pronounce par Monsieur Jacques CHIRAC devant le Bundestag Allemand, “Notre Europe”, Belin – Allemagne, mardi 27 juin 2000.

http://www.bundestag.de/kulturundgeschichte/geschichte/gastredner/chirac/chirac2.html

[2] Michael STÜRMER, Stefan BERGDORF, 1993, apud. Eric HOBSBAWM, Secolul expremelor, treducere Anca Irina Ionescu, Editura Lider, 1999 [1994], Bucureşti, p. 633.

^[3] Pierre MANENT, Raţiunea naţiunilor. Reflecţii asupra democraţiei în Europa, traducere din limba franceză şi postfaţă Cristian Preda, Editura Nemira, 2007 [2006], Bucureşti, p.113.

^[4] Pierre MANENT, Ştiinţa politică autentică (un dialog cu Bénédicte Delorme-Montini), traducere din limba franceza şi prefaţată de Cristian Preda, Editura Baroque Books & Arts, 2013 [2012], Bucureşti, p. 19.

^[5] Oscar WILDE, Portretul lui Dorian Gray, traducere Magda Teodorescu, Editura Polirom, 2013 [1890], Bucureşti, p.4.

^[7] Ibidem, pp. 638-639.

^[8] Ibidem, pp. 657-658.

^[9] Ibidem, p. 662.

^[10] Cristina BOGZEANU, Provocări actuale pentru securitatea europeană, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, 2010, Bucureşti, p.6.

^[11] Stephen M. WALT, Op. cit., p. 7.

[12] “From Confederacy to Federation – Thoughts on the finality of European integration”, Speech by Joschka FISCHER at the Humboldt University in Berlin, 12.05.2000 http://www.auswaertiges-amt.de/EN/Infoservice/Presse/Reden/Archiv/2000/000512-FromConfederacyto.html

[13]  Raport privind Cetăţenia UE în 2010, Eliminarea obstacolelor din calea drepturilor cetăţenilor UE, COM (2010) 603 final, Bruxelles, 27. 10. 2010. p.5

[14]  Ibidem.

[15] Ibidem, p. 111.

[16] Ibidem, p. 112.

^[17] Peter R. NEUMANN, Terrorism in the 21^st century. The rule of law as a guideline for German policy, Friedrich Erberto Stiftung, December 2008, p. 5.

^[18] Cristina BOGZEANU, Op. cit., pp. 49-51.

^[19] Jonathan ADIRI, “Dimensiunea juridică a războiului împotriva terorismului: Dilema democraţiei”, în Irena CHIRU, Cristina BARNA (coord.), Contraterorism şi securitate internaţională, pref. prof. univ. dr. Cristian Troncotă, ed. Cecilia Munteanu, Top Form, Bucureşti, 2007,, p. 210.

^[20] Idem.

^[21] Marius LAZĂR, Cristian BARNA, “Islam şi terrorism în spaţiul European”, în Irena CHIRU, Cristian BARNA (coord.), Op. cit., p. 42.

^[22] Idem.

[23] Cristian PĂUN, “Cauzele, propagarea, şi efectele crizelor într-o lume din ce în ce mai globalizată”, Sfera Politicii, Criza economică – cauze, caracteristici, implicaţii, volum XVIII, nr. 6 (148), iunie 2010, pp. 11-12.