Primul apel, pentru depunerea proiectelor din noul exerciţiu financiar UE, a fost atât de discret, încât a lăsat impresia că este mai mult un zvon, ci nu un anunţ oficial, coerent şi transparent din practica  gestionării fondurilor europene.

Am aflat despre această posibilă lansare de la un coleg, consultant finanţări europene, devenit expert în scotocirea internetului pentru a afla informaţii la zi pe această temă. Anunţul a fost publicat la sfârşitul săptămânii trecute doar pe site-ul www.research.ro, în contextul în care Ministerul Fondurilor Europene (MFE) nu a dat niciun comunicat, nu a publicat nici două rânduri pe pagina oficială de internet.

La scurt timp, anunţul respectiv a fost modificat, în sensul că termenul de la care se pot depune proiecte a fost prelungit cu o lună, până în data de 27 iunie 2015. Modificare seacă, cu titlu de Erată, fără explicaţii suplimentare.

Dar să vedem despre ce apel este vorba: această primă lansare se referă la secţiunile A-G din Ghidul solicitantului, Axa 1 din Programul Operaţional Competitivitate “CDI în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor”. Sunt linii de finanţare importante pentru reprezentanţii mediului de afaceri, iar intervalul de timp, dintre anunţul oficial şi deschiderea sesiunii de depunere, este insuficient pentru elaborarea unor proiecte de o asemenea complexitate.

Euractiv.ro a sesizat acest neajuns şi solicitat un răspuns Autorităţii pentru Cercetare Ştiinţifică. Nu ştim dacă a primit încă răspuns, din experienţa EuroPunkt am constatat că instituţiile publice se agaţă de termenul de 30 de zile prevăzut de legea accesului la informaţiile de interes public. Ultima solicitare EuroPunkt, adresată MFE la sfârşitul lunii aprilie, pe tema măsurilor adoptate pentru eficientizarea gestionării fondurilor europene, nu a primit încă răspuns.

În rest, despre ce mai comunică MFE? Cu precădere, despre întâlnirile comisarului european, Corina Creţu, cu ministrul de resort, Marius Nica. Fiecare informare de presă pe această temă aminteşte, obsesiv, despre iniţierea unui grup de lucru, menit să găsească soluţii la problemele României în accesarea fondurilor UE.

Ne permitem o recomandare, anume ca membrii grupului iniţiat de comisarul Creţu să încerce să afle informaţii legate de gestionarea fondurilor UE direct de la „ghişeu”. Soluţiile nu apar ca prin minune la o măsă de lucru, ci pe teren, acolo unde sunt adevăratele probleme, cu care investitorii şi cei care doresc să dezvolte afaceri pe bani europeni se confruntă zilnic. Este un zid înalt, susţinut de baza solidă a birocraţiei şi lipsit de transparenţă.

 

Tags: ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu