Sunt mai multe modalităţi prin care un guvern poate fi pus la pământ, iar în ultimul timp, în Europa Centrală şi de Est, protestele de masă au fost principala metodă de a schimba guvernele. Stratfor a realizat o analiză a fenomenului şi a relaţiei dintre guverne şi proteste, precum şi a susţinătorilor externi ale acestor mişcări.

Stratfor identifică patru factori cheie care explică succesul mişcărilor de protest. „Primul factor este percepţia societăţii faţă de nemulţumirile exprimate de protestatari. Mişcările care se legitimează de la atitudinile negative ale populaţiei faţă de guvern au cele mai multe şanse să reuşească. Al doilea factor este capacitatea organizaţională a miscărilor de protest, mai exact nucleul acesteia care se ocupă de logistică, de aprovizionarea cu alimente, de sistemul de sunet, precum şi de alte provocări care intervin pe parcursul protestelor. Acest factor reprezintă o ameninţare serioasă pentru orice guvern. O mişcare bine organizată este dificil de înlăturat mai ales când dispune de resurse care îi permit să poată rezista pentru o perioada lungă de timp. Al treilea factor se referă la puterea guvernului şi abilitatea sa de a se baza pe spontaneitatea şi eficienţa forţelor de ordine în cazul unui protest”, se arată în analiza Stratfor.  În această logică, guvernele şi coaliţiile care nu se pot baza pe forţele de intervenţie sunt vulnerabile când protestele prind amploare. Asistenţa externă din partea unor guverne străine, prin sprijin financiar direct sau pur şi simplu prin încurajarea continuării protestelor prin declaraţii oficiale, pot întări aceste mişcările sociale.

Protestele din Ucraina

Demisia preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, în februarie 2014, a fost rezultatul nemulţumirilor mari acumulate în societate. Astfel, protestele din Ucraina au avut o adeziune largă a cetăţenilor. Stratforul menţionează că „mişcarea a avut aptitudini organizatorice superioare şi sprijin extern, iar unii protestatari au folosit tactici violente pentru a submina poziţia guvernului”. Protestele care au condus la schimbarea guvernului din Ucraina au fost înrădăcinate în Revoluţia Portocalie, o altă mişcare de protest majoră care a avut loc după alegerile din 2004. Stratdorul aminteşte că „în cadrul acestor proteste, sute de mii de ucraineni s-au adunat în susţinerea candidatului prezidenţial pro-occidental, Viktor Iuşcenko , care ar fi a fost otrăvit de rivalii săi în timpul campaniei sale”. Astfel, revoluţia portocalie non-violentă a forţat guvernul să permită o reluare a alegerilor, care i-a adus lui Iuscenko şi o coaliţie de forţe politice pro-occidentale. Pentru Partidul Regiunilor şi pentru Kremlin, revoluţia Portocalie a subliniat faptul că mişcările de masă pot pune sub semnul întrebării interesele Rusiei şi strategia ei geopolitică din regiune.

Percepţii ale nemulţumirilor

Decizia lui Ianukovici de a respinge Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE în noiembrie 2013 a înfuriat unele partide politice pro-occidentale şi societatea civilă. Cu toate acestea, eforturile guvernului de la Kiev de a împiedica protestele din Piaţa Independenţei au produs mai multă unitate între manifestanţi şi opoziţie, transformând protestele într-o mişcare socială amplă. „Ciocniri între poliţie şi protestatari au marcat începutul unei represiunii violente a protestatarilor care a schimbat percepţia publică a mişcării. Clipuri video şi imagini ce conţineau violenţele întreprinse de autorităţi împotriva protestatarilor a determinat creşterea numărului oamenilor prezenţi în piaţă. Unii  ucraineni care nu au fost deosebit de activi şi implicaţi în politică s-au alăturat mişcării. La data de 24 noiembrie, aproximativ 100.000 de oameni au protestat la Kiev. În urma reprimării guvernamentale, numărul protestatarilor a crescut. Pe doi decembrie 350.000 de oameni protestau în stradă”, afirmă Stratfor.

Protestatarii au răspuns la foc cu foc

Odată ce protestele au început, s-a format un grup al opoziţiei în frunte cu fostul premier Iulia Timosenko şi cu alţi lideri din partidele politice. Astfel, s-a creat un grup compact între activiştii din societatea civilă şi lideri din sfera politică. Aceste grupuri au ajutat foarte mult, din punct de vedere logistic, mişcarea socială începută în piaţă, beneficiind de experienţa acumulată în timpul revoluţiei portocalii. Astfel, protestatarii au rezistat în ciuda tentativelor repetate ale guvernului de a dispersa protestatarii. „Partidul Regiunilor al lui Ianukovici se bucura de un sprijin puternic în parlament. Ianukovici avea un control asupra forţelor de ordine, utilizând poliţia şi provocatorii pentru a reprima în mod violent oamenii care se aflau în piaţă. Unii protestatari au răspuns la rândul lor cu violenţă. După ce unii cetăţeni au fost dispuşi să reziste violenţelor forţelor de ordine. Când ciocnirile au escaladat şi numărul morţilor a creşcut, guvernul a pierdut legitimitatea faţă de mulţi ucraineni. La mijlocul lunii februarie 2014, în timpul ciocnirilor violente pe străzile din Kiev, Ianukovici a fugit din ţară, iar guvernul său a fost înlocuit”, subliniază Stratfor.

Dinamica protestelor şi sprijinul extern

Sprijinul guvernelor occidentale a jucat, de asemenea, un rol în coeziunea protestatarilor şi liderilor protestului. „Pentru Kremlin, Ucraina este un tampon strategic esenţial care separă Rusia de Vest. Astfel, Rusia a investit mult timp resurse financiare şi politice în consolidarea influenţei sale în cercurile politice din Ucraina, prin oligarhi şi agenţi economici cheie. La rândul lor, guvernele occidentale, inclusiv Statele Unite şi Germania, au investit numeroase resurse, sprijinind dezvoltarea societăţii civile din Ucraina. Unii lideri ai protestului, cum ar fi Klitschko, a avut legături strânse cu Berlinul. Mai multe grupuri ale societăţii civile, care s-au implicat în acţiunile de protest au avut, de asemenea, legături puternice cu organizaţii non-guvernamentale occidentale şi cu instituţiile guvernamentale din diverse state europene. În timpul protestelor, politicienii occidentali şi diverşi oficiali europeni au încurajat în mod deschis protestatarii. Unii oficiali occidentali au vizitat chiar piaţa şi au promis sprijin pentru integrarea Ucrainei în UE”, notează Stratfor. Caracteristicile prin care se deosebesc protestele din Ucraina faţă de alte mişcări est-europene recente de protest, este faptul că unii protestatari au rezistat şi reacţionat la violenţele forţelor de ordine. Protestatarii au aruncat cu cocktailuri Molotov şi au înfiinţat baricade într-o confruntare cu autorităţile din Kiev care a durat săptămâni. La rândul lor, grupurile de extremă dreaptă au jucat un rol major în confruntarea cu forţele guvernamentale. Toate aceste lucruri cuplate cu nemulţumirile puternice ale populaţiei şi cu buna organizare şi susţinere externă din partea Occidentului au dus la căderea guvernului.

Căderea guvernelor bulgare

Formarea unor coaliţii complicate dublate de frecventele scandaluri politice şi de corupţie au dus la prăbuşirea a două guverne bulgare în ultimii doi ani şi jumătate. „Spre deosebire de protestele din Ucraina, protestele în general non-violente din Bulgaria au dus la schimbari de guverne care nu au afectat priorităţile geopolitice ale ţării. Guvernele Bulgariei au căzut din cauza slăbiciunii lor şi a nemulţumirilor tot mari în rândul societăţii. În ciuda popularităţii sale, mişcarea de protest din Bulgaria nu a fost foarte bine organizată şi nu au beneficiat de sprijinul guvernelor străine”, subliniază Stratfor.

Nemulţumiri economice

Protestele împotriva guvernului de centru-dreapta al premierului Boiko Borisov au debutat la începutul anului 2013, în oraşul sud-vest Blagoevgrad şi apoi s-au răspândit în întreaga ţară. Facturilor mari la utilităţi au declanşat rapid proteste care au atras atenţia multor bulgari asupra faptul că costurile utilităţilor au ajuns la aproape o treime din salariul mediu lunar din Bulgaria. Pe acest fond protestele au izbucnit apoi în zeci de oraşe din întreaga ţară. Stratfor aminteşte că pe 17 februarie, cu trei zile înainte ca Borisov să demisioneze, zeci de mii de oameni s-au adunat la Sofia, în timp ce 20.000 au protestat în staţiunea Varna şi 7.000 s-au adunat la Plovdiv. „În luna iunie a acestui an, atunci când succesorul lui Borisov, prim-ministrul Plamen Oreşarski, a numit un controversat mogul media la conducerea Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională, scandalul a declanşat proteste zilnice pe fondul unor nemulţumiri mai vechi ale populaţiei faţă de corupţie existentă în ţară”.

O cafea pentru căderea guvernului

În timpul protestelor împotriva guvernului Borisov, grupurile de protest nu au creat o structură organizatorică unitară. Cu toate acestea, au atras o varietate de grupuri, inclusiv naţionalişti, de stânga şi activiştii pentru drepturile civile. Cu sprijinul acestui spectru larg ideologic, mişcarea de protest din Bulgaria s-a răspândit rapid în toată ţara. „Deşi protestatarii au avut uneori conflicte cu poliţia şi unele drumuri au fost blocate, în ansamblu mişcarea a fost non-violentă. Câteva luni mai târziu, în timpul demonstraţiilor împotriva guvernului condus de Oresharski, mai mulţi activişti ai societăţii civile au organizat o manifestaţie pasnică initulată ”Un loc de băut cafea”. La acest eveniment protestatarii s-au adunat pentru a bea cafeaua oferită de organizatori în faţa parlamentului pentru a forţa guvernul să demisioneze. Elevii au ocupat universităţile, de asemenea”, notează Stratfor.

Puterea statului şi fiabilitatea forţelor de ordine

Borisov, care a condus un guvern minoritar relativ instabil din 2009, se afla într-o poziţie slabă, când protestele au izbucnit la începutul anului 2013. În mod similar, liderul Partidului Socialist Oreşarski a condus online casino guvernul având o coaliţie slabă începând cu mijlocul lui 2013. Coaliţia, de asemenea, s-a bazat pe sprijinul partidului de extremă dreapta Ataka. Instabilitatea inerentă a acestor guverne de coaliţie le-a facut mai sensibile la proteste destabilizatoare. Strafor susţine că puteri străine nu au luat părte la proteste. „Vederile geopolitice ale ambelor guverne au fost similare. Ca membru al Uniunii Europene şi NATO, Bulgaria beneficiază de asistenţă financiară şi cooperare în domeniul apărării de la instituţiile occidentale. Dar Bulgaria de asemenea, depinde de importurile de energie din Rusia. Mai mult, Rusia are relaţii economice de lungă durată în Bulgaria, inclusiv cu oligarhi locali. Criza din Ucraina a schimbat poziţia Bulgariei, ceea ce duce la o mai mare cooperare cu partenerii occidentali ai ţării. Schimbările politice interne au jucat doar un rol minor în orientarea geopolitică a statului. Mişcările de protest din Bulgaria au contribuit la căderea a două guverne. Slăbiciunea guvernelor a fost factorul principal care a asigurat succesul mişcărilor de protest”.

Criza internă a Macedoniei 

În Macedonia, polarizarea scenei politice, corupţia şi istoria conflictelor etnice au contribuit mult la instabilitatea guvernului. În 2014, în luna mai, o serie de demonstraţii împotriva guvernului macedonean a dus la discuţii mediate de Occident între partidele aflate la guvernare şi cele din opoziţie. Deşi negocierile sunt în curs de desfăşurare există un acord preliminar pentru alegeri anticipate în aprilie 2016. „Nemulţumirile protestatarilor din Macedonia se rezumau în mare parte la corupţia existentă şi la abuz de putere al elitei politice. Din februarie, liderul din opoziţie al Uniunii Social Democrate din Macedonia, Zoran Zaev a eliberat în spaţiul public mai multe înregistrări, susţinând faptul că acestea sunt rezultatul interceptării a 20.000 de macedoneni. Eliberarea unei înregistrări audio ce pretindea implicarea guvernului în muşamalizarea şi uciderea unui protestatar tânăr, în 2011, a provocat o indignare foarte mare în rândul populaţiei şi a condus la ciocniri violente la începutul lunii mai. O represiune mortală a militanţilor etnici albanezi din oraşul Kumanovo, pe 9 mai, a subminat şi mai mult credibilitatea guvernului în ochii multor macedoneni şi au contribuit la o demonstraţie anti-guvernamentală o săptămână mai târziu”, subliniază Stratfor.

Mediere externă în Macedonia

Astfel, după cum s-a demonstrat pe 9 mai, guvernul are un control ferm al forţelor de ordine. Cu toate acestea, utilizarea acestor forţe pe fondul unui scandal politic a subminat şi mai mult guvernul. Stratfor precizează că elementul principal care a alimentat acest conflict macedonean, cu toate acestea, a fost implicarea guvernelor străine. „Medierea directă prin oficialii occidentali, în special Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, a condus la negocieri interne pentru viitoare alegeri anticipate. Guvernele occidentale sunt foarte implicaţe în medierea conflictului politic din Macedonia. Pentru Occident, evitarea instabilităţii şi violenţei din Macedonia, este o prioritate. Macedonia doreşte aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, deşi este puţin probabil aderarea din cauza instabilităţii interne. Cu toate acestea, Uniunea Europeană are încă influenţă în Macedonia, în special prin asistenţa financiară. Atât ambasadorul SUA cât şi reprezentantul UE în Macedonia au participat la întâlniri între guvern şi partidele de opoziţie din Skopje. Liderii politici din Macedonia s-au deplasat la Bruxelles pentru mediere, de asemenea”, notează Stratfor.

Orban şi-a consolidat puterea, diminuându-şi popularitatea

De când Viktor Orban a venit la putere în 2010, politicile sale controversate au atras critici puternice din partea grupurilor de opoziţie şi din partea guvernelor străine. Dar, în ciuda demonstraţiilor relativ frecvente din partea unei opoziţii în mare parte de factură liberală, rezistenţă guvernului şi sciziunile din opoziţie au subminat eforturile de a crea o mişcare amplă de protest în Ungaria. Stratfor subliniază că protestele din Ungaria s-au concentrat în mod obişnuit pe nemulţumirile specifice. „De exemplu, protestele studenţeşti faţă de taxele de şcolarizare sau modificări de pensii pentru angajaţii din sectorul public care au condus inevitabil la proteste. La rândul lor, discriminările repetate au dus la protestele minorităţii rome, iar legile mass-media controversate a condus la proteste ale societăţii civile. Opoziţia s-a luptat să unească în mod eficient cetăţenilor din toată societatea maghiară în jurul unui set coerent de plângeri, dar nu a reusit acest lucru rămânând până la urmă divizată”, explică Stratfor.

Problema Ungariei: fragmentarea

Principala problemă a opoziţie din Ungaria este fragmentarea. O opoziţie faţă de politicile lui Orban a venit din mediul online, mai precis din reţelele de socializare, precum Facebook, respectiv grupurile Milla(un milion pentru libertatea presei ungare) şi 100.000 împotriva taxei pe internet(grup care a atras peste 200.000 de susţinători). „Tensiunile din opoziţie dintre partidele politice precum şi neîncrederea sporită în societatea civilă au modelat o anumită percepţie a populaţiei faţă de opoziţie. Decredibilizarea opoziţiei în ochii populaţiei a devenit un intrument puternic pentru Orban pentru a se menţine la putere în continuare. Deşi protestele sunt dese ele nu au o longevitate mare şi nu sunt bine organizate în toată ţara. Organizarea a fost principală problemă a protestelor din Ungaria. Guvernul lui Orban şi-a consolidat puterea în ultimii ani, crescând controlul guvernamental în sectorul economic, schimbând legile electorale şi câstigând controlul asupra presei. În ciuda unei popularităţi tot mai scăzute în sondaje, guvernul încă menţine un puternic control asupra parlamentului, forţelor de ordine şi sistemului judiciar”, subliniază Stratfor.

Ungaria, un stat important pentru Est şi Vest

Ungaria este un stat important atât pentru Vest cât şi pentru Est, deoarece este localizată la graniţele Uniunii Europe şi NATO. Ungaria are posibilitatea să trimită gaze cu circuit invers în Ucraina şi este la rândul ei inclusă în extensia conductei turceşti Stream, care va aduce gazul rusesc în Europa Centrală. Stratfor aminteşte că „Ungaria a încălcat de multe ori legislaţia europeană, iar instituţiile europene şi guvernele occidentale au fost foarte vocale la adresa Ungariei, criticând diverse politici ale guvernului, în special cele legate de drepturile omului şi investiţiile străine. Cu toate acestea, nu e existat un efort extern care să faciliteze o schimbare de guvern.

Protestele din Republica Moldova şi implicaţiile lor geopolitice

Analiza Stratfor se încheie cu concluzia că succesul protestelor în Europa Centrală şi de Est în ultimii ani a depins foarte mult de predispoziţiile psihologice ale populaţiei, nivelul de organizare şi sprijinul extern acordat de diverse state şi instituţii. Aşa cum protestele răsar şi în alte ţări precum Republica Moldova, o atenţie lărgită asupra celor trei elemente care asigură succesul unei mişcări sociale ne va ajuta să constatăm evoluţiile protestelor şi implicaţiile geopolitice care pot apărea. În timp ce competiţia pentru trasarea graniţelor dintre Rusia şi Occident continuă, mişcările sociale vor indica strategiile Moscovei şi Occidentului în regiune.

 

Articol aparut si pe site-ul Adevarul.md

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu