“Terorismul evoluează haotic şi periculos, exact în sensul în care evoluează şi societatea omenească. El nu se îndepărtează de sistemul care-l generează, ci, dimpotrivă, se acordă – e drept, haotic, dar destul de fidel – în << gen >>, << număr >>, << caz >> şi mod de acţiune cu acesta. Terorismul este un produs al societăţii omeneşti. El va fi << descifrat >> şi << gestionat >> exact în aceeaşi măsură în care va putea fi descifrată şi gestionată conflictualitatea societăţii omeneşti.

Terorismul se dezvoltă ca o reacţie în lanţ, dar nu după regula exploziei nucleare, ci fără nicio regulă, întrucât, în teoria haosului – care modelează şi fenomenul terorist, în aceeaşi măsură în care modelează fenomenele sociale – singura regulă viabilă este că nu există nicio regulă şi, din acest motiv, nu vom şti niciodată, cu exactitate, ce se va întâmpla mâine”.[1]

În jurul orei 12, am auzit o bubuitură puternică. Peste câteva minute, la trei blocuri distanţă, am văzut venind echipaje de pompieri, poliţie şi ambulanţe. O butelie a explodat într-un apartament. În momentul în care scriu acest articol, nu cunosc cauza exploziei. Tot ce ştiu este că proprietarul apartamentului a fost dus la spital, iar vecinii acestuia sunt, şi în acest moment, panicaţi: nu pentru că sunt îngrijoraţi de starea de sănătate a vecinului, ci pentru că nu înţeleg cum a explodat acea butelie. Le este frică că butelia din apartamentul dumnealor să nu explodeze în urma unei imprudenţe a acestora.

Sentimentul de frică al acestor persoane mi-a amintit de faptul că, pericolul de a exploda nu vine din butelia din bucătărie, a cărei presiune poate determina o explozie la un moment dat, ci de la orice agent asupra căruia nu deţii controlul asupra modului de funcţionare: pe care “nu îl cunoşti”.

În urmă cu trei luni am petrecut 3 zile în inima Franţei şi am fost uluit de modul în care problema terorismului afectează această ţară: de fiecare dată când deschideam televizorul, pe orice post de ştiri francez, în fiecare zi, erau prezentate cel puţin trei atentate teroriste. În plus, indiferent ce obiectiv turistic vizitam, observam cel puţin 10 maşini de intervenţie care blocau banda principală de mers. Nu în ultimul rând, pe lângă faptul că eram controlat la sânge, cetăţenii francezi se distanţau de mine în momentul când le spuneam că sunt turist.

Dimensiunea absurdului nu s-a oprit aici. La intrarea în Turnul Eiffel mi-a fost confiscat tricolorul, spunându-mi că îl pot recupera la întoarcere. Însă, atunci când m-am dus să recuperez drapelul, am constatat faptul că acesta fusese aruncat la coşul de gunoi. Atunci când am cerut explicaţii, mi-au spus că l-au confundat cu steagul unei grupări teroriste. În zadar am apelat la autorităţile române de la Paris, întrucât nu am primit nimic altceva în afară de promisiuni. Mi-am recuperate tricolorul din acel coş de gunoi, dar nu am uitat răceala cu care francezii îi tratau pe străini. Atunci nu i-am putut înţelege, dezaprobându-i pentru comportamentul de care au dat dovadă.  Astăzi, chiar dacă există atâtea lucruri pe care nu le cunosc despre problema terorismului în Franţa, reacţia francezilor este asemănătoare cu teama vecinilor: nu cunoşteau cauzele ultimelor atacuri teroriste, însă, se temeau că orice străin poate fi un potenţial terorist, aşa cum o butelie poate reprezenta sursa unei noi explozii.

Astfel, într-o lume în care nu poți să fi sancționat atunci când ucizi civili nevinovați, violezi femeile și impui convertirea obligatorie la un cult religios, instaurezi automat starea de anxietate în interiorul societății. Brutalitatea cu care teroriștii acționează pentru a produce teamă în rândul civililor, fără ca atacatorii să fie pedepsiți, decredibilizează instituțiile statului. Un stat incapabil de a asigura protecția propriilor cetățeni, respectarea legii, precum și sancționarea celor care au încălcat-o, generează imense pierderi în ceea ce privește legitimitatea statului respectiv.

“În realitate, toate acţiunile teroriste sunt transnaţionale. De aceea, contra-terorismului este o chestiune de solidaritate în Uniunea Europeană”. (Max Peter Ratzel, director Europol)[2]

Contribuția UE ca actor global în cadrul luptei împotriva terorismului este dependentă de înţelegerea modului în care UE îşi reprezintă propria identitate organizaţională. Prin urmare, optica de analiză este diferită de cea a decodificării modului în care reacţionează statele membre ale Uniunii.[3] În completarea celor menţionate mai sus, este important de subliniat faptul că politica de combatere a terorismului a început – oficial – în anii 1970, însă neoficial a început prin intermediul grupului de cooperare la nivel interguvernamental TREVI, care a devenit ulterior precursorul EUROPOL-ului.[4]

EUROPOL-ul – instituită prin Tratatul de la Maastricht la 7 februarie 1992 – reprezintă una dintre agenţiile cheie ale UE, având drept atribuţii îmbunătăţirea eficienţei şi cooperării autorităţilor competente din statele membre, prevenirea şi combaterea terorismului, a traficului ilegal de droguri şi alte forme de criminalitate.[5] Începând cu anul 2003, EUROPOL şi-a focalizat atenţia asupra combaterea terorismului, considerând-o drept principala prioritate in spaţiul Uniunii Europene. Cu toate acestea, în pofida asumării incontestabile a luptei împotriva terorismului de către EUROPOL, lipsa de încredere a statelor membre cu privire la transmiterea de informaţii a împiedicat buna desfăşurare a acestuia.[6]

În plus, un prim demers în ceea ce prieşte definirea principalelor linii ale politicii generale din cadrul UE a fost realizat de către Consiliul European prin intermediul unui “Plan de acţiune antiteroristă”, prevederi ce au fost ulterior transpuse în instrumente legislative implementate la nivelul tuturor statelor membre. Astfel, Decizia-cadru 2002/475/JAI privind combaterea terorismului a devenit documentul de bază în domeniul luptei împotriva terorismului la nivel comunitar, fiind adoptată în iunie 2002, cu scopul de a asigura “caracterul integrat al abordării infracţiunilor teroriste la nivelul UE”.[7] Pentru a înţelege importanţa acestei decizii, este important de subliniat faptul că anterior adoptării acesteia, doar şase state membre ale UE incriminau infracţiunea de terorism prin intermediul prevederilor existente în legislaţia naţională.[8]

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte prevenţia atacurilor teroriste, reacţia Uniunii Europene rămâne deficitară. Chiar dacă prin intermediul rapoartelor sunt monitorizate şi evaluate principalele grupări teroriste, răspunsul diplomatic al Uniunii Europene privind Combaterea Terorismului nu se concretizează prin acţiuni concrete, datorită lipsei de cooperare cu serviciile de informaţii ale statelor membre. De asemenea, lipsa unui consens real privind problema finanţării grupărilor teroriste acutizează această problemă. Spre exemplu, în ceea ce priveşte reacţia Uniunii Europene cu privire la atentatele teroriste comise de către grupările teroriste în ultimul an (cu preponderenţă în cazurile Charlie Hebdo, Boko Haram, Statul Islamic) se constată faptul că Uniunea Europeană – în pofida faptului că prin intermediul discursurilor au combătut aceste atentate – nu s-a implicat activ în prevenirea/combaterea acţiunilor teroriste.

Prin urmare, UE dispune de instrumentele necesare pentru monitorizarea şi evaluarea Necunoscutului Cunoscut, însă, nu dispune de mijloacele optime în vederea decodificării acestor informaţii. Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de raportul TE-SAT 2014, European Union Terrorism Situation and Trend Report realizat de către EUROPOL, conform căruia terorismul reprezintă în continuare o ameninţare la adresa securităţii cetăţenilor si intereselor Uniunii Europene.[9]

De semenea, în cadrul acestui raport, analizând datele statistice privind numărul atacurilor teroriste, se observă identificarea focarelor teroriste în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene: din totalul de 152 de atacuri teroriste, 63 de atacuri au avut loc în Franţa, 35 în Marea Britanie, iar în Spania 33. Din cele 535 de persoane arestate pentru infracţiuni conexe de terorism, 225 au fost arestate în Franţa, 90 în Spania, 77 în Marea Britanie.[10] În plus, conform aceluiaşi raport, se subliniază faptul că în timp că fenomenul separatist a scăzut semnificativ drept sursă a atacurilor teroriste, fiind înlocuit cu fenomenul religios.[11]

Anexa Nr. 1

 a4

 

Numărul de atacuri teroriste şi arestări din Uniunea Europeană în 2013 [12]

 

Anexa Nr. 2

a5

 

Numărul de suspecţi arestaţi pentru atacuri teroriste realizate în numele religiei în statele membre ale Uniunii Europene în 2013 [13]

________________________________________________________________________________

[1]  Gheorghe VĂDUVA, “Terorismul: acţiuni, contracţiuni şi reacţii”, în Irena CHIRU, Cristina BÂRNA (coord.), Contraterorism şi securitate internaţională, pref. prof. univ. dr. Cristian Troncotă, ed. Cecilia Munteanu, Top Form, Bucureşti, 2007, p. 142.

[2] Max-Peter RATZEL, TE-SAT EU Terrorism situation and trend report, Bruxelles 2007, în Stamsfield TURNER, “Combaterea terorismului fără încălcarea valorilor democratice”, apud. Irena CHIRU, Cristian BÂRNA (coord.), Op. cit., p. 69.

[3] Gauri KHANDEKAR, “The EU as a Global Actor in Counter Terrorism”, July 2011, p. 1, available at http://www.culturaldiplomacy.org/academy/content/pdf/participant-papers/eu/Gauri-Khandekar-The-EU-as-a-Global-Actor-in-Counter-Terrorism.pdf .

[4] Ibidem, p. 2.

[5] Ibidem, pp. 9-10.

[6] Idem.

[7] “Strategii ale Uniunii Europene şi ale Alianţei Nord-Atlantice în prevenirea şi combaterea fenomenului terrorist”, p. 1, https://www.sri.ro/fisiere/studii/strategieue.pdf .

[8] Idem.

[9] A se vedea EUROPOL, TE-SAT 2014, European Union Terrorism Situation and Trend Report, European Police Office, 2014, p. 7.

[10] Ibidem, p. 11.

[11] Idem.

[12] EUROPOL, TE-SAT 2014, European Union Terrorism Situation and Trend Report, European Police Office, 2014, p. 15.

[13] EUROPOL, TE-SAT 2014, European Union Terrorism Situation and Trend Report, European Police Office, 2014, p. 27.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu