Facultatea de Turism și Servicii (fosta Comerţ) este una dintre facultăţile mari din A.S.E., dispunând de 2 departamente, de un număr de 56 de cadre didactice titulare, peste 1100 de studenţi (la zi şi ID), 800 cursanţi la master şi 60 de doctoranzi.

Domeniul de pregătire oferit de facultate este Administrarea afacerilor. Componente integrate administrării afacerilor, activităţile comerciale, turistice, de servicii, cele orientate spre cunoaşterea mărfurilor şi cele de management al calităţii implică o pregătire din ce în ce mai complexă. Gestionarea proceselor de aşezare a economiei pe principiile unei societăţi deschise competiţiei, rezolvării problemelor economico-sociale şi respectării cerinţelor protejării şi refacerii mediului solicită specialişti bine pregătiţi.

Programul de masterat MANAGEMENT ŞI MARKETING ÎN TURISM asigură înzestrarea masteranzilor cu teoriile, conceptele şi metodele de management şi marketing caracteristice operatorilor din turism.

Programul de masterat are ca obiectiv principal formarea de specialişti pentru serviciile turistice legate de organizarea voiajelor (conceperea, contractarea şi comercializarea vacanţelor), organizarea, managementul şi marketingul evenimentelor, a team-building-urilor, managementului hotelier şi de restaurant.

Disciplinele studiate: Cercetări de marketing în turism, Estetică şi design în turism, Marketingul serviciilor, Statistică managerială în turism, Tehnici de operare în tursimul intern şi internaţional, Teoria matematică a jocurilor cu aplicaţii în turism, Analiza geospaţială aplicată în marketing, Comportamentul consumatorului în turism, Geografia mondială a turismului ,Management hotelier, Managementul destinaţiilor turistice, Managementul turismului de evenimente, Politici în turismul internaţional, Cercetări operaţionale cu aplicaţii în turism, Managementul durabil a comunităţilor rurale şi turismul, Managementul resurselor umane în turism, Marketing direct, Marketing în turism,· Media socială în business, Animaţia şi animatorul în turism, Managementul riscului în turism. Practică si Sisteme informatice.

Programul de masterat Marketing si comunicare in afaceri a fost selectat in cadrul proiectului CASSPER, iar doi profesori din cadrul programului de masterat au beneficiat de un schimb de experienta alaturi de colegii lor din Perugia.

Afla mai multe despre proiectul CASSPER accesand site-ul www.cassper.ase.ro.

Titlul proiectului: „Calitate și performanță în programele de masterat prin integrarea competentelor de comunicare în afaceri și sustenabilitate în societatea bazată pe cunoaștere”

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013

Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.2. ”Calitate în învăţământul superior”

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu