Parlamentul European a aprobat, la începutul acestei săptămâni, un nou set de reguli privind comercializarea produselor din focă, astfel încât, după intrarea în vigoare a actului normativ, vor fi vânate mai puţine foci.

Noile reguli extind interdicția la produsele provenite din vânătorile organizate pentru protejarea stocurilor de pește, însă nu și la cele provenite de la comunitățile indigene. Aceste schimbări sunt necesare pentru alinierea regulamentului UE la regulile Organizației Mondiale a Comerțului, a informat biroul de presă PE.

UE a interzis comerțul cu produse derivate din focă (cum ar fi haine din piele de focă, mănuși, genți sau carne) în 2009 (interdicția a intrat în vigoare în 2010). Cu toate acestea, a permis două excepții, una pentru produsele rezultate din activitățile de vânătoare indigene și cealaltă pentru vânătorile la scară mică.

Interdicția a fost contestată de Canada și Norvegia în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Pentru a răspunde preocupărilor OMC, Comisia Europeană a propus în februarie 2015 o modificare a normelor UE în vigoare.

Conform schimbărilor aprobate deja de guvernele UE, inuiții vor putea comercializa produse derivate din focă în UE numai dacă metodele de vânătoare țin cont de bunăstarea animalelor, fac parte din tradiție și contribuie la subzistența lor.

Pentru a intra în vigoare, noi reguli trebuie să fie aprobate și de către Consiliul Uniunii Europene. Se estimează că regulile vor intra în vigoare pe 18 octombrie 2015.

 

 

 

 

Tags: ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu