Deloc surprinzător, discursul lui Jean-Claude Juncker despre starea Uniunii a fost marcat de criza umanitară cauzată de situaţia solicitanţilor de azil în UE. Comisia Europeană a venit cu o propunere concretă de repartizare a acestora în interiorul UE, desemnând câte o cotă pentru fiecare stat membru. Propunerea va fi discutată astăzi, 14 septembrie, în cadrul Consiliului de Justiție şi Afaceri Interne. Ce înseamnă, de fapt, acest nou pachet al Agendei europene privind migraţia?

Eşecului formei actuale a sistemului Dublin

Acest nou pachet privind migrația înseamnă, în primul rând, recunoașterea eșecului actualului sistem european de azil. Libertatea de mişcare în interiorul Uniunii şi securizarea granițelor ei sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Deschiderea graniţelor interne s-a putut face numai cu costul întăririi graniţelor externe. Nu mă refer aici numai la patrularea Mării Mediterane şi la graniţele fizice ale Uniunii, ci şi la sistemul comun de acordare a vizelor şi la graniţele mutate în inima Europei, în aeroporturi, care permit verificarea pasagerilor, prin datele pe care aceştia le furnizează, cu mult înainte de intrarea în spaţiul UE. În ceea ce priveşte imigranţii din ţări non-europene, UE a avut un scop dublu: facilitarea venirii imigranţilor ”utili” din punct de vedere economic şi împiedicarea acelora care ar putea constitui o ameninţare pentru siguranţa Uniunii şi a cetățenilor ei. În momentul de faţă însă, din cauza numărului fără precedent de persoane care intra necontrolat pe teritoriul sau, UE a pierdut capacitatea de a decide cine este „dorit” şi cine este „nedorit”.

Odată cu asumarea competenţei pentru securizarea granițelor şi pentru migraţie a venit şi asumarea competenţei pentru un sistem comun de azil. Se poate spune că există un acquis comunitar în materie de azil bazat – pana acum cel puţin – pe seria de regulamente Dublin. Si totuşi, acest acquis nu asigură o paritate în ceea ce priveşte condiţiile de primire şi ratele de acceptare a solicitanţilor de azil. Condiţiile de primire, tipurile de protecţie şi calitatea procesului decizional diferă drastic pe teritoriul UE. Cu alte cuvinte, deşi pentru întreaga Uniune media de acceptare a solicitărilor de azil pentru anul 2014 a fost de 45%, Suedia a aprobat 77% dintre cereri, pe când Ungaria numai 9%. Aici intervine însa principala problemă a regulamentului Dublin şi anume faptul că odată amprentat într-un stat, solicitantul este obligat să ceară azil în acel stat. Chiar dacă reușește să ajungă într-o altă ţară europeană, potrivit regulamentului, solicitantul va fi trimis înapoi în ţară prin care a intrat. Nu e de mirare atunci că solicitanţii de azil încearcă să ajungă în tari cu o rată mai mare de acceptare (de aproape 100% pentru cazul sirienilor), cum ar fi Germania. Ba mai mult, în august, Germania a suspendat aplicarea regulamentului Dublin pentru naționalii sirieni, încetând să mai verifice dacă aceştia au intrat printr-un alt stat membru şi acceptând să proceseze toate solicitările lor de azil. Aceasta măsura explică de ce Germania este destinația dorită de multe dintre persoanele care au nevoie de protecție internaționala, cu precădere de către sirieni.

Totuşi, statele cele mai afectate rămân cele prin care solicitanţii de azil intră în UE: Grecia, cu peste 213.000 de solicitanţi de azil; Ungaria, cu peste 145.000; şi Italia, cu peste 115.000. Este evident deci că sistemul Dublin a eșuat şi că aceste state nu au nici capacitatea şi nici dorința politică de a le oferi azil tuturor acestor persoane. Cum era de aşteptat, ”fisurarea” granițelor externe ale Uniunii are ca efect şi îngrădirea libertății interne de mișcare; de aceea asistam la scene de suspendare a unor trenuri între statele membre şi de reinstaurare a unor controale în locul fostelor puncte de frontieră. Însa, așa cum dovedeşte fuga disperata a solicitanţilor de azil, odată desființate, granițele intraeuropene nu mai pot fi reînființate peste noapte.

Testul dublei solidarități

De aceea s-a propus o alta soluţie: un mecanism de relocare a solicitanţilor de azil. Dat fiind ca a devenit evident că trimiterea în tarile prin care au intrat – potrivit regulamentului Dublin – nu mai este sustenabilă, Comisia Europeană a decis, într-o manieră supranaţională, stabilirea unor cote prin care fiecare stat membru al Uniunii sa primească un număr de solicitanţi de azil proporţional cu populaţia, PIB-ul, numărul de solicitări de azil făcute în decursul ultimului an şi rata de șomaj. Concret, Comisia Europeană a propus relocarea de urgenţă a 120.000 de solicitanţi de azil din Grecia, Italia şi Ungaria şi distribuirea lor în toate statele membre potrivit acestor cote, dar şi instaurarea unui mecanism permanent de relocare care ar intra in funcţiune în eventualitatea unor viitoare situaţii de criza. De precizat că acești 120.000 de solicitanţi de azil care trebuie repartizați se adăuga celor 40.000 a căror repartizare s-a hotărât în luna mai. Desigur, cel de-al doilea pachet de implementare a agendei europene pe migraţie prevede şi mecanisme venite sa liniștească statele membre, cum sunt: o lista europeana cu ţări de origine considerate sigure (ai căror cetățeni n-ar mai avea nevoie de protecţie internaţionala) şi un plan european pentru repatrierea imigranților ilegali.

Totuşi, se pare ca aceste mecanisme nu reușesc să convingă cele mai “temătoare” voci din UE care se opun drastic unui sistem de cote. Printre cele mai vehemente opozante ale unui sistem de cote obligatorii se număra Ungaria, Republica Cehă, Slovacia si Polonia. Contraargumentele sunt atât de natură economica, incapacitate de integrare a numărului mare de refugiaţi, cat şi de natură culturală şi religioasă, unele voci politice invocând pericolul islamizării Europei.

De fapt, ceea ce se cere acum este o dublă solidaritate: cu aceşti aspiranți la statutul de refugiat, care fug din zone secerate de război, teroare şi dictatură, dar şi cu ţările europene “de graniță”, care nu pot face fata acestui aflux. Nu este vorba doar despre un test de umanitate şi empatie cu dramele celor ajunşi pe țărmurile Greciei şi Italiei, şi în gara Keleti din Budapesta, ci şi despre un test de solidaritate între statele membre ale Uniunii. Acestea vor discuta propunerile Comisiei în cadrul reuniunii Consiliului Justiție şi Afaceri Interne de astăzi, pe 14 septembrie. Miza negocierilor este, dincolo de găsirea unei soluţii pentru criza umanitară, şi găsirea unui echilibru de forţe între o propunere venită de la Comisie pe o cale supranaţională şi validarea ei, în regim de urgenţă, printr-o procedură interguvernamentală de către nişte state care au perspective şi poziții divergente.

 

Articol apărut pe LaPunkt.ro

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu