Comisia pentru bugete a Parlamentului European (PE) a aprobat, luni, suplimentarea cu aproximativ 400 de milioane de euro a alocărilor pentru măsurile de gestionare a crizei refugiaților.

„Cea mai mare parte din bani este destinată îmbunătățirii situației în țările de origine ale refugiaților, astfel încât aceștia să nu mai plece spre Europa (…).
Bugetul UE este doar o parte a soluției. Pe termen lung, este esențială stabilizarea situației în țările aflate în conflict sau în criză”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan, raportor din partea Grupului PPE pentru acest dosar și vicepreședintele comisiei pentru bugete.

Rectificarea bugetară include:

  • 300 de milioane de euro pentru Instrumentul European de Vecinătate pentru a oferi asistență țărilor terțe care găzduiesc refugiați din Siria;
  • 100 de milioane de euro pentru  finanțarea asistenței de urgență în cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare și  Fondul pentru securitate internă;
  • 55,7 de milioane de euro în credite de plată pentru ajutorul umanitar.

Totodată, prin această măsură, se asigură fonduri de 1,3 milioane de euro pentru crearea a 120 de noi posturi în cele trei mari agenții UE cu atribuții în problematica migrației: Frontex (60), Biroul European de Sprijin pentru Azil (30) și Europol (30).

Sursă foto: UNHCER

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu