Trebuia să moară oameni ca în sfârşit să ne dezmorţim pentru câteva clipe din letargia fatalistă care ne sufocă şi care ne condamnă să acceptăm mizeriile demnitarilor şi funcţionarilor statului. Decesul stupid al poliţistului Gigină a reuşit să declanşeze valuri de indignare faţă de comportamentul abuziv al vicepremierului Oprea. Nimic nu va fi însă cu adevărat câştigat dacă nu vom ajunge să conştientizăm că instituţiile statului sunt ticsite de Oprea mai mari sau mai mici, pentru care funcţiile sunt fiefuri personale,  subordonaţii lachei, iar cetăţenii iobagi. Nimic nu se va schimba dacă nu vom înţelege că noi înşine, prin servilismul nostru şi prin propria lipsă de respect pentru legi, le permitem acestor ciocoi moderni să trăiască şi să prospere.

 

Nu ştiu care va fi deznodământul accidentului de marţi seara, ale cărui detalii sunt cunoscute de toată lumea şi pe care nu le mai reiau aici.

Probabil că dacă nu se va găsi un adversar politic destul de hotărât şi suficient de puternic al vicepremierului Oprea care să finanţeze o campanie viguroasă împotriva lui[1], se va inventa o justificare pentru utilizarea coloanei oficiale (să nu uităm de atotprezentul şi de-a pururi invocatul interes naţional!), iar mass-media şi societatea civilă se vor întoarce treptat la problemele şi ocupaţiile lor de bază: cancanurile stupide şi aplicaţiile pentru proiecte bănoase din fonduri europene, elveţiene, norvegiene, chiar şi klingoniene, dacă s-ar putea. Probabil că adevărul juridic va fi creionat în aşa fel încât în cele din urmă vicepremierul Oprea să fi avut şi să nu fi avut dreptul la coloană oficială, poliţistul Gigină să fi avut şi să nu fi avut şi el o mică vină, condiţiile atmosferice să fi permis şi să nu fi permis utilizarea motocicletei. La fel cum doctoratul premierului Ponta este şi nu este plagiat, la fel cum retrocedările preşedintelui Iohannis sunt şi nu sunt întemeiate pe lege, la fel cum pixelul albastru a fost şi nu a fost o palmă dată de fostul preşedinte Băsescu unui copil la un miting electoral.

Este posibil să greşesc, dar dincolo de adevărul juridic, mie mi se pare că adevărul adevărat este că vicepremierul Oprea a abuzat de poziţia sa şi că a utilizat nejustificat acum, ca şi în alte ocazii, coloana oficială. Nu ar fi ceva groaznic dacă acest abuz nu ar releva de fapt o înţelegere stupefiant de eronată a funcţionării statului de drept. Nu individul Gabriel Oprea este investit cu autoritate, ci vicepremierul, care întâmplător este Gabriel Oprea, dar poate fi la fel de bine şi Gigel, Ionel sau Costel, adică o funcţie care oferă putere, în limitele clare ale unor legi. Iar neînţelegerea l-a caracterizat nu doar pe Oprea, ci şi pe şeful din poliţie care i-a oferit vicepremierului însoţitorii, şi chiar şi pe Gigină, care a acceptat să iasă pe traseu, deşi legea şi regulamentele îi dădeau dreptul să nu o facă.

 

Înfricoşător este însă că acest caz de personalizare a puterii este doar ilustrarea cea mai evidentă a unui fenomen larg răspândit în România. Oprea şi Gigină sunt doar exponenţii conjuncturali ai unor largi categorii de persoane, întâlnite la toate nivelurile instituţiilor statului.

Cel dintâi personaj despre care vreau să vorbesc este ciocoiul. Este semidoctul cu o spoială de cultură, cu o cantitate variabilă de inteligenţă, dar întotdeauna cu foarte mult tupeu. Vânător de funcţii şi mai ales de titluri, imediat ce ajunge într-un post care îi conferă oarecare autoritate se comportă ca şi cum aceasta este un atribut personal al lui şi nicidecum un set bine definit de drepturi pe care le deţine, potrivit legilor, pentru a fi de folos societăţii. Ciocoiul se crede stăpân, deşi în realitate ar trebui să fie un servitor.

Îl găsim peste tot, de la ministrul care umblă tot timpul cu coloană oficială, la parlamentarul care îşi numeşte consiliere ai căror sâni au mai mult creier decât capetele, de la primarul care îi obligă pe asistaţii social să muncească pe proprietatea sa, în loc să o facă în folosul comunităţii, la funcţionarul care se crede cel puţin Dumnezeu pentru că îţi înregistrează nişte acte amărâte fără de care însă nu poţi să circuli cu maşina, nu poţi locui într-o casă ş.a.m.d.

Cel de-al doilea personaj este subordonatul slugarnic. Incompetent cel mai adesea, de foarte multe ori leneş, întotdeauna executant fidel al oricăror ordine primeşte din partea ciocoiului, până acolo încât ar linge şi talpa trecută prin balegă a şefului său, nu are nici măcar curiozitatea elementară de a şti care îi sunt drepturile şi obligaţiile, potrivit legilor. Singura sa preocupare reală este aceea de a supravieţui şi de a da curs posibilelor vicii pe care le are. Cei mai ambiţioşi nutresc în adâncul sufletului dorinţa arzătoare de a deveni la rândul lor ciocoi.

Ciocoii nu ar putea trăi fără această tagmă a subordonaţilor slugarnici. Ar putea ministrul să utilizeze coloana oficială fără şeful de la rutieră care să îi trimită oamenii necesari? Ar putea parlamentarul să uzeze de autoritatea sa pentru a-şi satisface poftele dacă nu ar exista târâturi cu miile gata să se împreuneze şi cu un catâr pentru o maşină de fiţe şi multe aere? Ar termina primarul lucrul în solar fără beţivul care preferă să ia ajutorul social decât să se ducă la muncă cinstită? Ar putea funcţionarul să fie un măgar dacă noi am cunoaşte exact legea şi l-am reclama imediat ce o ia pe arătură?

 

Cazul lui Oprea, al lui Gigină şi al poliţiştilor care au încercat să muşamalizeze accidentul de marţi seara este doar un exemplu. În realitate, România este construită din sute de mii şi chiar milioane de cazuri asemănătoare. La tot pasul găseşti fie ciocoi, fie subordonaţi slugarnici, fie persoane care sunt în acelaşi timp şi una şi alta.

Iar aceasta spune multe despre cultura politică pe care o avem. Sau mai degrabă pe care nu o avem.

Poate aţi observat în rândurile de mai sus că am tot menţionat legile, legi pe care nici ciocoii, nici subordonaţii slugarnici nu le cunosc şi nu le respectă. Vrem sau nu să recunoaştem, suntem încă nişte barbari pentru care legăturile ierarhice în societate sunt strict personale, în loc să fie guvernate de principii şi de abstracţiunile acestea atât de utile numite legi. Vrem sau nu să recunoaştem, ne comportăm cu toţii, măcar din când în când, ca şi cum am trăi în triburi şi mai puţin într-un stat de drept. Necopţi la mintea noastră politică, de trăitori într-un polis, într-o comunitate, avem nevoie de întrupări concrete ale autorităţii, de persoane de care să ascultăm, în loc să urmăm principii abstracte, superioare, manifestate prin legi pe care să le respectăm de bunăvoie, din convingere.

 

Să lăsăm deci orgoliile la o parte!

Haideţi să recunoaştem că suntem cu toţii mai mult sau mai puţin sălbatici, că uneori putem fi nişte sălbatici buni, dar că prea de multe ori suntem incapabili de a ne guverna după legi.

Dacă sunteţi cu adevărat indignaţi de ce s-a întâmplat marţi seara, nu este suficient să cereţi demisia vicepremierului Oprea. Dacă sunteţi cu adevărat nemulţumiţi de starea de lucruri din România, nu este suficient să înjuraţi ciocoii şi să dispreţuiţi slugarnicii.

Citiţi legile! Învăţaţi-vă drepturile şi apăraţi-le indiferent de consecinţe! Cunoaşteţi-vă obligaţiile şi achitaţi-vă de ele indiferent cât de dificile ar fi ele!

Citiţi legile! Respectaţi-le! Vegheaţi să nu fie adoptate legi strâmbe! Denunţaţi-i pe cei care îşi bat joc de legile drepte!

Citiţi, respectaţi şi iubiţi legile, căci ele sunt cu adevărat cele care ne ridică din barbarie! Dacă nu, ne vom tot împiedica de ciocoi şi de slugarnici… Mai rău, probabil că noi înşine vom deveni la rândul nostru ciocoi sau slugi…

 

 

 

 

[1] Dacă ar fi să ne luăm după valul de articole negative la adresa vicepremierului Oprea, apărute în presă în ultima vreme, se pare că există totuşi persoane care au interesul de a-l pune într-o poziţie cel puţin dificilă. Acest lucru nu este de mirare atunci când Gabriel Oprea şi UNPR au ajuns să reprezinte greutatea care poate înclina balanţa fie spre PSD, fie spre PNL.

 

Sursa foto: https://statu.files.wordpress.com. 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu