Un nou summit european, o nouă ocazie pentru autorităţile române să se contrazică înainte de eveniment, dar să nu se facă auzite de îndată ce trec pragul reuniunii; aceasta este lecţia transmisă din generaţie în generaţie de politicienii români, sub protecţia unei generoase declaraţii de intenţie, cum că ar dori ca vocea României să conteze în spaţiul european.

Cea mai recentă reuniune la nivelul UE, summitul privind fluxurile de refugiaţi, desfăşurat, duminică, la Bruxelles, nu a făcut excepţie de la această regulă.

Anterior întâlnirii, premierul Victor Ponta a declarat că România este pregătită să îşi închidă graniţele, alături de ţări precum Bulgaria sau Serbia, în cazul în care Germania şi Austria vor lua, la rândul lor, această decizie. Părea o declaraţie importantă, de natură să prefigureze poziţia României în cadrul summitului de duminică. Nici pe departe!

Întrebat despre această ipoteză, preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat surprins şi a spus presei că premierul nu a avut mandat pe această temă şi că, probabil, se afla într-o simplă plimbare la Sofia, atunci când a făcut declaraţiile respective.

Bineînţeles că premierul Ponta nu putea să rămână dator, aşa că a dezvăluit din culisele reuniunilor europene, cum că preşedintele „Iohannis merge la Bruxelles ca surda în horă”; “merge acolo, tace din gură, se întoarce şi tace din gură”.

Parafrazându-l pe premier, putem să afirmăm că “România merge la Bruxelles ca muta în horă”, căci nu au existat, din partea autorităţilor române, declaraţii oficiale pe tema summitului de duminică. Despre consensul la care au ajuns liderii europeni, am citit în presa internaţională; despre poziţia României în cadrul summitului, nu am aflat încă nimic. Rămâne să aşteptăm viitoarea plimbare a premierului, cu speranţa că poate vor exista şi declaraţii pe această temă.

Sursa foto: Enciclopedia dacica.

 

 

 

 

 

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu