In baza parteneriatului dintre ASE si Universita’ degli Studi di Perugia, proiectul CASSPER a urmărit îmbunătățirea capacității celor două universități de a furniza programe de masterat care contribuie la asimilarea unor competențe superioare relevante pentru cerințele dinamice ale pieței muncii și de a extinde oportunitățile de învățare prin creșterea calității ofertei educaționale.

La finalul celor 18 luni de implementare a proiectului a venit momentul bilanțului. In cele ce urmeaza vom afla ce beneficii au avut participantii din cadrul programului de masterat Logistica internationala.

CASSPER mi-a permis să beneficiez de o serie de avantaje,spune Conf. univ. dr. Cristinel Vasiliu, expert in cadrul proiectului. Printre acestea se numara:

  • Posibilitatea de a interacționa cu colegii din Italia și de a schimba bune practici atât în organizarea și desfășurarea programelor de master, cât și în relaționarea cu mediul de afaceri;
  • Aprofundarea relațiilor cu firme din domeniul logisticii, concretizate în sprijinul direct în elaborarea studiilor de caz, prin punerea la dispoziție a unor date concrete;
  • Conștientizarea rolului comunicării și sustenabilității în activitățile logistice prin construirea și exploatarea lanțurilor logistice verzi, cu evidențierea atât a impactului direct al unor activități, cât și a celui indirect;
  • Poziționarea mai bună în relație cu studenții din grupul țintă de la masterul de Logistică Internațională prin furnizarea unor materiale didactice noi, actualizate și cu un caracter pragmatic mai pronunțat, precum și prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri în activitățile didactice;
  • Strângerea relațiilor profesionale și extraprofesionale cu colegii implicați în proiect și, mai ales, a celor implicați în activitățile didactice de la masterul Logistică Internațională.

Un alt punct de vedere  vine  din partea Prof. univ. dr. Corina Advina Lascu-Cilianu.

“Participarea la acest proiect a reprezentat pentru mine un prilej interesant şi plăcut de întâlnire şi confruntare în discuţii mai mult sau mai puţin formale despre integrarea competenţelor de comunicare în afaceri şi sustenabilitate în societatea bazată pe cunoaştere. Domeniul respectiv de cercetare şi introducerea lui într-un program specific de master mă interesa de mult timp. Acesta a fost un prim avantaj al integrării mele în echipa proiectului. În plus, întâlnirea unor persoane din generaţii diferite cu pregătire şi experienţe diferite mi-a lărgit aria de întrebări pe care mi le puneam înainte, dar şi tipul de răspunsuri pe care le pot da acum, la sfârşitul proiectului.

Toate detaliile şi imaginile acestui an de proiect îmi defilează acum prin minte deosebit de clare, cu stresul redactării la timp a documentelor lunare, dar şi cu bucuria împlinirii după scrierea unui nou capitol de curs sau a prezentării unui nou studiu de caz mai bine realizate decât înainte; cu tracul prezentării în faţa colegilor a unor studii de caz sau cursuri noi şi, implicit, în condiţiile confruntării cu alte sisteme de gândire şi abordare a comunicării profesionale. Şi a venit şi noul an universitar…. şi am avut ocazia să folosesc deja unele dintre noile mele abordări: reacţia studenţilor a întrecut eforturile mele şi chiar le-a anihilat prin bucuria lor de a descoperi lucruri noi şi de a învăţa cum să-şi perfecţioneze personalitatea şi, mai ales, cum să-şi aleagă potrivit tipul de comunicare, atitutinea şi comportamentul în funcţie de situaţia profesională întâlnită.

Nu ne mai rămâne decât să încercăm să continuăm contactele stabilite în timpul proiectului, în ASE şi la Perugia, pentru permanentizarea acestui proces de actualizare şi îmbogăţire a noastră ca intelectuali şi, implicit, prin aceasta, a noastră ca formatori de viitori intelectuali şi specialişti. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără un Director de proiect ambiţios şi dinamic, deschis tuturor propunerilor şi experienţelor, riguros şi creativ, care a ştiut să se înconjoare de un grup de tineri entuziaşti şi responsabili. Ei au susţinut-o magistral în această “aventură” care n-am fi dorit să se termine atât de repede.

Afla mai multe despre proiectul CASSPER accesand site-ul www.cassper.ase.ro.

Titlul proiectului: „Calitate și performanță în programele de masterat prin integrarea competentelor de comunicare în afaceri și sustenabilitate în societatea bazată pe cunoaștere”

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013

Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.2. ”Calitate în învăţământul superior”

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu