Calitate și performanță în Comunicare în afaceri
Proiectul POSDRU/156/1.2./G/137442 – „Calitate și performanță în programele de masterat prin integrarea competentelor de comunicare în afaceri și sustenabilitate în societatea bazată pe cunoaștere”, derulat în perioada mai 2014- noiembrie 2015 a vizat pentru programul de masterat Comunicare în afaceri, unul dintre cele cinci programe la îmbunătățirea cărora a participat, tema extrem de sensibilă a comportamentului în mediul de afaceri, respectiv, buna conduită rezultată din exersarea bunelor practici în condițiile unei comunicări eficiente.
La nivelul masteratelor, Academia de Studii Economice din București are în planurile de învățământ discipline care să răspundă exigențelor piețelor, ale mediului de afaceri și, implicit, să asigure o pregătire corespunzătoare moral-profesională, observându-se în cazul absolvenților reale abilități de comunicare.
Atât disciplina Deontologia comunicării, cât și disciplina Tehnici de comunicare, predate în cadrul programului de masterat Comunicare în afaceri, aveau nevoie de îmbunătățiri, bazate pe o cercetare mai amplă, dublată de un schimb de idei cu o universitate parteneră (Universita degli Studi di Perugia, Italia), de un dialog continuu cu mediul de afaceri și de introducerea noilor tehnologii în procesul de predare. Astfel, cadrele didactice – experți pe termen scurt (prof. univ. dr. Angela Rogojanu și conf.univ.dr. Grigore Ioan Piroșcă), alături de coordonatorul programului de masterat (conf.univ. dr. Liana Badea) și de echipa proiectului au conturat noi suporturi de curs pentru cele două discipline mai sus amintite, pilotând materialele de învățare asupra masteranzilor anului I (an universitar 2014-2015) și utilizând în cadrul acestui proces platforma online http://formare.cassper.ase.ro/, spune Conf. univ. dr. Liana Badea, coordonatorul programului de masterat Comunicare în afaceri.
Majoritatea masteranzilor s-au arătat încântați de participarea la acest proiect și chiar și-au exprimat dorința de a continua și în anul universitar 2015-2016 folosirea platformei proiectului. Cert este faptul că toți cei implicați au avut experiențe pozitive.
Materialele de învățare obținute, validate atât de autoritatea științifică a experților proeictului, cât și de discutarea lor cu reprezentanți ai mediului de afaceri și masteranzi entuziaști, vor fi utilizate și de către generațiile viitoare de masteranzi, fiind supuse permanentei actualizări impuse de schimbările mediului economic. Folosirea platformei proiectului s-a dovedit un pas important către adoptarea tehnicilor de blended learning la nivelul programului de masterat și a adus un suflu nou și pentru alte discipline din cadrul acestuia, constituind o bază ce va putea fi utilizată și în viitor.
Prin urmare, participarea la proiectul POSDRU/156/1.2./G/137442 – „Calitate și performanță în programele de masterat prin integrarea competentelor de comunicare în afaceri și sustenabilitate în societatea bazată pe cunoaștere” s-a dovedit a fi benefică pentru toate părțile implicate.
Afla mai multe despre proiectul CASSPER accesand site-ul www.cassper.ase.ro.
Titlul proiectului: „Calitate și performanță în programele de masterat prin integrarea competentelor de comunicare în afaceri și sustenabilitate în societatea bazată pe cunoaștere”
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013
Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.2. ”Calitate în învăţământul superior”


fără comentarii
Fii primul care comentează