Comisia Europeană va oferi 28 de milioane € ajutor umanitar, pentru a sprijini sirienii strămutați ca urmare a conflictului din comunitățile gazdă din Iordania, se arată într-un comunicat oficial.

Alocarea de finanțare a fost anunțată de către comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, care este în prezent într-o vizită în Iordania și Liban.

Comisarul a declarat: „Iarna care vine va aduce greutăți suplimentare celor mai vulnerabili dintre refugiații sirieni din Iordania, așa că vom intensifica ajutorul nostru umanitar. Această sumă va ajuta la acoperirea nevoilor de bază ale refugiaților și comunităților gazdă, cum ar fi asistența medicală, apă curată, adăpost, chirie și educație”.

În timpul vizitei sale, comisarul va discuta nevoile tot mai mari ale refugiaților sirieni cu oficialii guvernamentali și organizații partenere umanitare și va vizita tabere de refugiați.

Alocarea de finanțare anunțată astazi se referă la 200 de milioane de euro de ajutor umanitar suplimentar pentru anul 2015, propus de Comisie la 23 septembrie, pentru a oferi resurse imediate ca răspuns la cererile venite din partea UNHCR și Programul alimentar mondial și a altor organizații relevante, în scopul de a ajuta imediat refugiații.

UE este principalul donator în criza din Siria, cu peste 4,2 miliarde de euro de la statele membre, pentru dezvoltare, asistență umanitară, economică și stabilizare.

Potrivit Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), până în prezent în Iordania au fost înregistrați 630,176 de refugiați sirieni, iar numărul lor este în creștere.

 

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu