Inițiativa cetățenească, proiectul prin oamenii au dreptul să ceară acțiuni UE, cu condiția de a strange un milion de semnături, nu s-a concretizat în nicio propunere legislativă timp de trei ani, declară eurodeputatul György Schöpflin, raportor pe acest subiect.

“ (…) Au fost lansate 51 de inițiative; niciuna dintre ele nu și-a atins obiectivul – adică o acțiune legislativă. Am vorbit cu multe persoane din societatea civilă, care spun că toate aceste lucruri sunt inutile, este o manipulare, deoarece Comisia nu va accepta pur și simplu inițiativele. Persoanele mai moderate spun, însă, că Comisia nu face o treabă foarte bună.”, a precizat György Schöpflin într-un interviu dat publicității de Parlamentul European .

Potrivit eurodeputatului, comisiile PE ar trebui să trateze inițiativele cât mai obiectiv și neutru posibil, iar în cazul în care un milion de persoane cer să existe o legislație privind un anumit subiect, atunci acesta ar trebui să fie luat în serios, chiar dacă multora nu le-ar plăcea.

Un caz particular este inițiativa Stop TTIP, care a adunat peste un milion de semnături, dar Comisia a declarat că ea nu respectă criteriile.
“Cred că, din punct de vedere legal, Comisia are dreptate, deoarece conform procedurii, o legislație în proces de desfășurare nu poate deveni subiect de inițiativă cetățenească europeană. În al doilea rând, o procedură în acest sens nu poate opri, inversa sau nega legislația. Cred că acest lucru trebuie să fie schimbat, să fie posibilă modificarea unei directive existente cu ajutorul unei inițiative cetățenești”, a explicat György Schöpflin.

Inițiativa cetățenească UE a fost o inovație în Tratatul de la Lisabona, dând oamenilor dreptul de a cere acțiuni UE, cu condiția de a strânge un milion de semnături. Cu toate acestea, timp de trei ani nicio inițiativă nu a condus la noi propuneri legislative. Comisia pregătește o revizuire a inițiativei, dar Parlamentul a adoptat deja, pe 28 octombrie, mai multe idei cu privire la îmbunătățirea procedurii.

 

 

Tags: ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu