Parlamentul din Catalunia a votat pentru independenţa faţă de Spania
Parlamentul din Catalunia a adoptat luni un plan în 9 puncte prin care este vizată obţinerea independenţei complete de Spania în următoarele 18 luni.
Planul a fost adoptat după o dezbatere aprinsă, cu cele 72 de voturi ale celor 2 partide catalane separatiste, Junts pel Sí (Împreună pentru Da) şi Candidatura d’Unitat Popular (CUP), majoritare în parlament după alegerile susţinute la 27 septembrie a.c. Împotriva rezoluţiei au fost exprimate 63 de voturi.
Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a luat deja poziţie împotriva rezoluţiei parlamentului catalan şi a declarat că ea va fi atacată de urgenţă la Curtea Constituţională de la Madrid. Mai mult, Rajoy a menţionat că guvernul său va utiliza toate mecanismele politice şi juridice pentru a apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială a Spaniei.
În contrapartidă, reprezentanţii separatiştilor catalani au declarat că nu recunosc autoritatea instituţiilor de la Madrid în această chestiune şi au catalogat afirmaţiile lui Rajoy drept „ameninţătoare”.
Adoptarea planului este cel mai recent demers al separatiştilor catalani pentru obţinerea independenţei, dintr-o serie mai lungă de acţiuni cu acelaşi scop. În noiembrie 2014, actualul preşedinte al regiunii catalane, Artur Mas, liderul Junts pel Sí, a organizat o consultare directă a cetăţenilor, care s-au pronunţat majoritar pentru independenţă. Consultarea nu a fost recunoscută de autorităţile de la Madrid.
În afara împotrivirii autorităţilor centrale de la Madrid, obţinerea independenţei depline a Cataluniei de Spania este îngreunată de diviziunile ideologice dintre Junts pel Sí (centru) şi CUP (stânga radicală) şi de posibilitatea destituirii din funcţie a lui Mas în cazul în care Înalta Curte de Justiţie a regiunii îl va găsi vinovat de organizarea ilegală a consultării populare din noiembrie anul trecut.


fără comentarii
Fii primul care comentează