Noul ministru al fondurilor europene, Aura Carmen Răducu, este de profesie inginer chimist și este expert în finanțări europene și internaționale, cu o experiență de peste 24 de ani în acest domeniu, inclusiv în instituții europene.

Aura Carmen Răducu s-a născut la 9 martie 1956 și este de profesie inginer chimist.

În 1980 a absolvit Facultatea de Inginerie Chimică, an în care a devenit și șef serviciu la Compania Națională pentru producerea firelor și fibrelor de sticlă-FIBROS. Din primăvara anului 1991, Răducu va coordona programul PHARE adresat sectorului industrial și energetic, în cadrul Ministerului Industriei și Comerțului.

Începând cu anul 1999, Răducu devine manager de program în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România. Pentru o perioadă de opt ani, noul ministru al fondurilor europene a coordonat elaborarea Planului Național de Dezvoltare 2007-2013, precum și negocierea capitolului 21 din Tratatul de aderare, privind politica regională.

În iulie 2007, Aura Carmen Răducu ajunge manager de proiect în cadrul DG Regio, Comisia Europeană. Din martie 2014, Răducu a fost manager principal la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), având principale atribuții coordonarea proiectelor de dezvoltare urbană , a planurilor de mobilitate urbană durabilă și elaborarea modelelor de contracte de servicii publice conform legislației europene.

 

Tags: , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu