Diaspora nu susține cultura română? Ce se va întâmpla cu Teatrul Nottara?

Diaspora română este conectată la realitățile politice și economice din România chiar dacă vocea ei este foarte colarată cu tonalități care variază intens. Dincolo de această aplecare către partea pragmatică a vieții publice din țara noastră nu trebuie să aruncăm sub preș cultura română. Există o prejudecată în rândul multora dintre noi.

Dacă o criză acaparează un domeniu de activitate și noi facem parte dintr-un alt domeniu de activitate abandonăm responsabilitatea de cetățean, datoria de om și devenim autosuficienți. Aici intervine o altă idee însurubață în imaginarul românesc și anume faptul că politica(dublată de interese economice imediate) dictează totul și destinul culturii aparține sferei accidentului, a paranormalului. Intervenția noastră nu este necesară deoarece lucrurile se întâmplă fără noi.

Nottara, un simbol al solidarității

Acest abandon voluntar este panaceul nostru prin excelență. Suspansul, entuziasmul, voința sunt inutile. În acest context, nu ne rămâne decât să îmbrățisăm o stare vegetativă. Răspunderea este tot pe umerii noștri indiferent dacă suntem în afara granițelor României sau nu!. Teatrul Nottara a rămas fără sediu și astfel nu a mai online casino avut de ales decât să recurgă la suspendarea spectacolelor sale. Nottara trece printr-o criză a identității sale și are nevoie de solidaritatea tuturor românilor. Istoria este plină de avânturi heirupiste și de elanuri rămase fără glas, dar cultura are dreptul natural de a fi iubită, dacă nu salvată.

Nu doar politica trebuie să fie prioritatea noastră chiar dacă decizia este intrinsecă politicii. Sensibilitatea noastră uneori ține loc neputinței politice.

Atenția noastră trebuie să fie focalizată și asupra culturii, deoarece cultura în sine, fie că vorbim despre teatru, despre balet sau cărți, are un efect civilizatoriu asupra populației. Devenim mai buni, mai înțelepți și de ce nu mai implicați în destinul nostru al tuturor. Nu este peremptoriu să se întâmple așa, dar cine ne poate condamna când încercăm din greu!?