Aproximativ 36 milioane de alegători spanioli au fost chemaţi duminică la urne pentru a stabili componenţa Parlamentului naţional pentru un mandat de maximum patru ani. Niciunul dintre partidele înscrise în cursă nu au câștigat majoritatea, într-un scrutin care se remarcă prin acensiunea a două forţe politice noi: Podemos și Ciudadanos. Împreună, cele două formaţiuni au totalizat mai bine de 35% din sufragii.

Circa 73% dintre cetăţenii cu drept de vot șl-au exprimat opţiunile, rezultatele obţinute fiind următoarele:

  1. Partidul Popular (centru-dreapta, la putere în ultimii ani) – 28,72% (123 mandate)
  2. Partidul Socialist (centru-stânga, tradiţionala forţă de opoziţie) – 22,01% (90 mandate)
  3. Podemos (stânga radicală, fondat în 2014) – 20,66% (69 mandate)
  4. Ciudadanos (liberalism) – 13,93%  (40 mandate)

Restul procentelor (corespunzând unui număr de 28 de mandate) au fost adjudecate de mai multe formaţiuni politice mai mici, dintre care cele mai importante sunt mișcările pentru independenţa Cataluniei.

Este pentru prima oară de la terminarea dictaturii lui Franco când scena politică nu mai este împărţită de cele două partide tradiţionale, Partidul Popular și Partidul Socialist.

Dacă se poate vorbi totuşi de nişte câştigătoare, acestea sunt grupările Podemos și Ciudadanos, ambele contestatare ale actualului sistem. Liderul Podemos, Pablo Iglesias, a declarat după finalizarea scrutinului că „Spania nu va mai fi aceeaşi şi suntem bucuroşi din această cauză.”

Principalele variante vehiculate la momentul actual pentru formarea unui guvern cu majoritate în parlament sunt fie o alianţă nemaiîntâlnită până acum a forţelor tradiţionale, fie o coaliţie a Partidului Socialist cu Podemos şi cu partidele pentru independenţa Cataluniei. O a treia soluţie ar fi reprezentată de coaliţia Partidului Socialist cu Podemos şi Ciudadanos.

Ascensiunea Podemos până la poziţia de a treia forţă politică din Spania, este remarcabilă. Mişcare de protest împotriva măsurilor de austeritate impuse de Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy, Podemos s-a constituit într-un partid în 2014, iar la alegerile pentru Parlamentul European a obţinut 8% din voturi.

Podemos a atras simpatia alegătorilor printr-un program politic anti-austeritate şi de reformare a Uniunii Europene. Liderul Podemos, Pablo Iglesias a afirmat că nu doreşte ca Spania să devină „o colonie a Germaniei” şi că obiectivul său este de a stopa fenomenul prin care „tinerii spanioli ajung să servească tapas şi beri bogaţilor din nordul Europei”.

 

Tags: , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. […] fondat în 2014) – 20,66% (69 mandate) Ciudadanos (liberalism) – 13,93% (40 mandate) Conform Europunkt, restul procentelor (corespunzând unui număr de 28 de mandate) au fost adjudecate de mai multe […]

Lasă un comentariu