Recent s-a anunţat că cele 4 orase care rămân în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 sunt Baia Mare, Cluj, Timişoara şi Bucureşti. Vestea nu ne ia prin surprindere. Este o consecvenţă firească a lipsei de viziune care ar fi făcut din Iaşi un candidat eligibil pe lista scurtă.

Acest exerciţiu arată că în cursa pentru Capitala Europeană a Culturii nu contează cât de multe resurse are sau nu are oraşul tău, ci mai degrabă cum le prezinţi şi cât de atrăgător sunt împachetate atuurile unui oraş candidat.

Mă îndoiesc că Baia Mare are mai multe de povestit sau de oferit decât Iaşi, dar nu pot decât să felicit echipa care a elaborat dosarul de candidatură a oraşului Baia Mare.

Miza unui astfel de titlu este esenţială pentru dezvoltarea respectivei regiuni atât înainte, cât şi după încheierea anului în care oraşul îşi desfăşoară mandatul de Capitală Europeană a Culturii.

Ani buni înainte de evenimentele de deschidere se alocă fonduri enorme pentru investiţii în infrastructură. Fondurile alocate infrastructurii aduc investitori care creează locuri de muncă şi care sunt menite să aducă un plus de valoare brandului urbei.

În anii care urmează, există şansa ca numărul de turişti şi investitori să crească, aşa cum ar fi în Sibiu. Există de asemenea şi riscul ca oraşul să facă investiţii peste impactul numărului de turişti care ar vizita oraşul şi astfel să rămână îngropat în propriile datorii şi ambiţii, ca de exemplu oraşul Porto, din Portugalia.

Cum Iaşi nu a fost ales pe lista scurtă a candidaţilor pentru acest titlu acordat României în anul 2021, nu avem cum să ştim ce s-ar fi putut alege de viitorul capitalei Moldovei.

Trebuie să aşteptăm până după 2033, când orasul Iaşi va mai avea din nou o şansă. Până atunci putem să ne resemnăm şi să spunem că noi, moldovenii, nu avem noroc. Sau putem să ne facem temele sârguincios şi să fim siguri că nu ratăm această şansă, care o să mai apară abia peste 20 de ani.

Trebuie să conştientizăm că Moldova a pierdut încă o dată o şansă de a ieşi din izolarea care se aşterne peste această parte din România. Şomaj crescut, investiţii reduse, infrastructura la pământ, nicio autostradă care să ne treacă pragul şi să ne lege de restul Europei.

Indignarea creată de această situaţie cu final aşteptat nu e de ajuns. Trebuie să mergem mai departe şi să vedem ce altceva putem face, pe lângă faptul că acceptăm demisia directorului artistic, Florin Cintic, al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană.

Nu cunosc motivele pentru care dosarul oraşului Iaşi nu a mers mai departe, dar mă gândesc că schi-liftul care vine de nicăieri şi ajunge la malul lacului Ciric nu a ajutat în acest proces.

Mai cred şi faptul că nu dă bine deloc unei comisii internaţionale de evaluare faptul că noi măcelărim teii, specificul local, şi punem trandafiri japonezi în schimb. Sau că ne trebuie ani să terminăm un pasaj în care abia încap două autobuze simultan, care trebuie să încetinească viteza atunci când rulează paralel.

Nu are rost să mai zic că nu ne ajută faptul că primarul capitalei Moldovei foloseşte şefii Poliţiei Locale pentru a-şi spiona amanta sau pentru a face de gardă în jurul vilei de lângă Copou, când criminalii îşi fac de cap la doi metri de casa edilului şi nu găseşti nici urmă de poliţist în parc.

Nu are rost să mai adaug că e ruşinos şi nu dă bine faptul că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi este oprit şi săltat de mascaţi în trafic, fiind suspect de fraudare de fonduri europene. Ce să ne facem cu astfel de comportamente din partea celor care ne reprezintă? Corect ar fi să nu îi mai votăm data viitoare.

Şi am încredere că ieşenii vor vota mai bine în 2016.

Ce au stricat aceşti oameni şi cei din jurul lor are impact negativ pe următorii 30 de ani pentru întrega Moldovă: 8 judeţe şi aproximativ 4,5 milioane de români. Ponoasele le trag toţi moldovenii.

Şansa de Capitală Culturală Europeană a oraşului Iaşi stinge oportunitatea de investiţii şi ridicare din sărăcie a multor moldoveni. E naiv să credem că toată dezvoltarea Moldovei ar atârna de această şansă trecută, dar parcă prea suntem noi campioni la oportunităţi care trec pe lângă noi.

Fără ruşine aş cere o petiţie să avem şi noi politicieni măcar ca în Ardeal. De bine, de rău, au reuşit să atragă multe investiţii pentru autostrăzi care fie există, fie sunt planificate în viitorul apropiat. Dacă politicienii ardeleni nu se încumetă să vină să ne guverneze şi pe noi, eu zic măcar să îi trimitem noi pe politicienii moldoveni în Ardeal să ia lecţii de creativitate şi valorificare a resurselor urbane de acolo.

Sibiul a avut deja titlul de Capitală Culturală Europeană, cu efectele pe care le putem vedea. Acuşi vine rândul pentru Cluj sau Baia Mare. Felicitări lor care au reuşit, dar oare nu am putea lucra activ împotriva zicalei că la omul sărac nici boii nu trag?

Vocile rele spun că resursele Moldovei nu pot fi comparate cu ale Transilvaniei. Aş fi mai rezervat în aceste declaraţii. De exemplu, Iaşi are cea mai veche universitate din România; cu toate acestea, Universitatea Babeş Bolyai are o reputaţie internaţională mult mai bună, atrăgând mult mai mulţi studenţi străini şi cercetători sau cadre didactice internaţionale.

Unde am greşit noi în Moldova de am ratat startul după 1990, dacă acum 150 de ani dădeam startul învăţământului superior de limbă română? Răspunsul se cheamă nepăsare, lipsă de viziune şi interes a politicienilor locali pentru poziţia asumată.

Nu mai are rost să enumăr că am pierdut şansa să arătăm lumii importanţa Junimii, frumuseţea Palatului Culturii, mozaicul de biserici istorice din Iaşi, multiculturalismul secular din capitala Moldovei, Teatrul Vasile Alecsandri, importanţa lui Eminescu, Creangă, însemnătatea lui Alecsandri privind dezrobirea romilor în 1853, vinul de Cotnari, Huşi sau Vrancea, mănăstirile din Neamţ şi Bucovina, o bijuterie de palat neogotic la Miclăuşeni, palatul lui Cuza de la Ruginoasa şi proaspăt renovata Cetate a Neamţului.

Trebuie să mă împac cu gândul că am pierdut şi de data asta. Personal, vreau să învăţ din această situaţie nefericită. Aşadar, ce facem acum să ne asigurăm că Iaşi, dupa 2033, va fi ales Capitală Culturală Europeană?

Articol preluat de pe ziare.com.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu