„Nu vrem decât să ne vindecăm ţara!” sau Răsăritul tradiţionalist şi Uniunea Europeană

„Nu vrem decât să ne vindecăm ţara de unele boli. Fostul guvern a aplicat un concept de stânga, ca şi cum, în acord cu modelul marxist, lumea ar fi trebuit să se îndrepte doar într-o singură direcţie, către un amestec de culturi, către o lume de ciclişti şi vegetarieni, preocupaţi doar de energia regenerabilă şi total împotriva oricăror forme de religie. Asta nu are nimic în comun cu valorile tradiţionale.”

Faceţi abstracţie de cuvintele în italic şi aplecaţi-vă atenţia mai mult asupra celor îngroşate. Alăturaţi lângă „ciclişti” şi „vegetarieni” termenul „homosexuali”. Nu pare un citat din Vladimir Putin?

Ei bine, nu este! Declaraţia îi aparţine ministrului de externe al Poloniei, Witold Waszczykowski, şi a fost făcută în cadrul unui interviu recent acordat publicaţiei germane „Bild”. Waszczykowski apără decizia guvernului polonez de a susţine o lege prin care independenţa televiziunii şi radioului public este grav pusă în pericol: şefii instituţiilor media ar putea fi schimbaţi în orice clipă de guvern, oferind practic executivului pârghiile pentru a transforma posturile publice în organe oficiale de propagandă. Ministrul polonez se poziţionează astfel hotărât împotriva fostei puteri de stânga, dar şi a oficialilor europeni care au declarat că vor declanşa procedurile normale în asemenea situaţii împotriva statelor membre, care pot culmina chiar cu pierderea dreptului de vot în Consiliu.

Legea este una dintre numeroasele măsuri normative şi administrative controversate, adoptate de la investirea noului guvern Szydlo la 16 noiembrie 2015, guvern susţinut de Partidul Lege şi Dreptate (conservator, de dreapta, acronim PiS) al influentului politician Jaroslaw Kaczyński: drapelele UE au fost eliminate de la conferinţele de presă ale executivului, structurile de forţă au căpătat noi puteri în supravegherea cetăţenilor, Curtea Constituţională este sub asaltul PiS şi al guvernului.

Consecinţa este că în mai puţin de două luni, copilul-minune din Europa de Est, Polonia, a devenit la Bruxelles oaia neagră din rândul fostelor state comuniste (ceea ce de altfel a provocat multă bucurie tâmpă unor tembeli din România, sătui de povestea de succes poloneză, demni reprezentanţi ai atât de românescului principiu „să moară capra vecinului”).

Două observaţii foarte importante pot fi făcute pe marginea declaraţiei lui Waszczykowski şi a evoluţiei generale a evenimentelor din Polonia.

Prima este că, dincolo de euforia lărgirilor UE din 2004 şi 2007 şi de celebra deviză „Unitate în diversitate”, Europa de Est este diferită axiologic de Europa Occidentală. Mesajul ministrului polonez de externe seamănă teribil de mult cu cele transmise frecvent de Vladimir Putin pentru că ambii (şi alături de ei numeroşi alţi est-europeni) împărtăşesc aceeaşi viziune, caracterizată de următoarele linii directoare: 1. Occidentul este decadent; 2. decadenţa se manifestă în rândul populaţiei prin practici şi elemente culturale inutile şi neproductive, ba chiar nocive, precum homosexualitatea, dietele vegetariene, preocuparea pentru mediul înconjurător şi stilurile de trai eco, corectitudinea politică, toleranţa religioasă, dublată însă de separarea strictă a cultelor religioase de stat şi viaţa publică, în general; 3. UE este un organism supranaţional condus de oficiali ilegitimi, care îşi urmăresc doar propriile interese şi pe cele ale diferitelor grupuri de lobby (această idee apare într-un alt loc al declaraţiei lui Waszczykowski); 4. decadenţa şi birocraţia occidentală, aspecte ale democraţiei liberale, pun în pericol naţiunea (fie ea poloneză, rusă, ungară etc. şi valorile ei tradiţionale), ceea ce justifică măsuri extraordinare, fie ele contrare pluralismului politic.

Perspectiva de mai sus nu este rezultatul unui accident, ci are rădăcini adânci în societăţile est-europene. Pentru ilustrare, accesaţi harta europeană a statutului actual al căsătoriei între persoane de acelaşi sex, şi vedeţi cum o cortină de fier separă şi acum Europa în această privinţă: esticii resping în cea mai mare parte acest tip de uniune, în vreme ce vesticii îi conferă statut legal.

Spre deosebire de Rusia, în statele membre răsăritene, perspectiva ideologică descrisă mai sus a fost mai puţin prezentă din motive evidente: în anii 2000, nu ar fi fost deloc atrăgător şi nici înţelept să dispreţuieşti civilizaţia occidentală şi establishment-ul european. Dezamăgirea produsă de absenţa prosperităţii sperate în cadrul Uniunii Europene, mai ales în condiţiile declanşării crizei economice în 2008, a creat primele premise pentru ca răbufnirea tradiţionaliştilor est-europeni să se producă. Au urmat apoi numeroşi alţi factori care au atârnat greu în Europa de Est, precum lipsa intransigenţei faţă de Rusia pentru agresiunea din Ucraina sau impunerea cotelor obligatorii pentru refugiaţi.

Foarte mult contează şi faptul că precedentul a fost admis deja: printr-o miopie teribilă a unor lideri europeni, UE a aplicat standarde duble, acceptând tacit „democraţia neliberală” a lui Viktor Orban, dar a penalizat imediat alte derapaje reale şi presupuse, precum cele din România. Oricine poate spera astăzi să instituie un guvern naţionalist, tradiţionalist, care calcă în picioare unele principii ale statului de drept, democraţiei şi drepturilor omului, condiţia fiind doar să demonstreze puţină dibăcie în a manevra în jocurile de putere de la Bruxelles. Este ceea ce încearcă astăzi Polonia, dar cu o mare stângăcie.

Ajungem prin urmare la a doua observaţie. Deşi profund greşită, percepţia pe care o au unii est-europeni faţă de valorile occidentale şi Uniunea Europeană şi, mai ales, popularitatea ei manifestată recent şi public sunt perfect explicabile în condiţiile în care UE nu mai reprezintă un model şi nu mai oferă o altă perspectivă, ca urmare a unui leadership european lipsit de viziune. Mai este puţin şi se face un deceniu de când UE, confruntată cu primele dificultăţi mai serioase din istoria ei, s-a transformat într-un câmp de bătălie pentru apărarea intereselor naţionale sau particulare ale unora şi altora.

Fără o viziune clară despre ce ar trebui să devină UE, făcând ei înşişi rabat prea adesea de la principiile fondatoare ale Uniunii, liderii occidentali au alimentat particularismul est-european. Majoritatea nu au înţeles mai nimic din specificul est-european, iar unii au căzut chiar în cursa unei retorici ofensive, precum Matteo Renzi, care declara pentru „Die Welt” că statele est-europene „datorează mult Europei” şi că „nu este corect ca aceste state să ne spună nouă acum ce să facem”.

Să nu aruncăm deci cu piatra înainte de a înţelege. Uniunea Europeană este încremenită în acest moment şi nu oferă alternative populare la tot mai puternicul curent conservator, tradiţionalist, din Europa de Est, care speculează diferenţe de valori şi de mentalitate bine ancorate în cultura est-europeană. Orbanii şi Waszczykowskii vor prolifera în această parte a Europei până ce un nou leadership european, printr-o nouă viziune unificatoare şi atractivă, îi va transforma în caraghioşi care vântură aberaţii în discursurile lor.