Start-up: Primele propulsoare spaţiale construite în Romania
Primele propulsoare spaţiale construite în România înfruntă spaţiul cosmic, este o ştire din viitorul nu prea îndepărtat, atunci când George-Cristian Potrivitu Bocăneţ, declarat „Studentul român al anului din Europa”, îşi va fi implinit visul de a costrui primul start up în domeniul tehnologiilor spaţiale.
“La un moment dat, cineva îmi spusese că ştiu doar să visez”, începe povestea lui George-Cristian Potrivitu Bocăneţ, studentul român al cărui parcurs educaţional a început la Academia Tehnică Militară din Bucureşti, a continuat în Franţa, Italia, Germania, Sudia – dincolo de Cercul Polar de Nord, cu ţintă pentru luna februarie în Japonia, la Agenţia Spaţială, unde va realiza o cercetare pentru lucrarea de masterat.
În prezent, George-Cristian Potrivitu Bocăneţ este student student al Universităţii „Paul Sabatier“ din Toulouse – Franţa, specializarea tehnici spaţiale şi instrumentaţie satelitară.
Studentul român al anului în Europa
“Cred că juriul competiţiei, format din personalităţi de marcă ale societăţii româneşti, cât şi profesionişti români care activează în străinătate, a căutat o îmbinare armonioasă între experienţa academică şi cea extra-academică. Probabil am reuşit să punctez destul de mult la acest capitol; pe lângă studii mi-am concentrat întotdeauna atenţia şi în direcţia voluntariatului, considerând că doar aşa îmi pot forma o personalitate empatică, conectată la realitatea ce o înconjoară, doar aşa pot învăţa să cunosc oamenii şi să trăiesc, efectiv, printre ei. Programul pe care îl urmez, ştiinţe şi tehnologii spaţiale, mi-a oferit şansa să iau contact cu trei sisteme universitare din Europa – german, suedez şi francez – iar la acestea se adaugă deja şcoala din România şi stagiile din Italia şi Franta. Cred că asta mă recomandă ca un student care a trăit cu adevărat multiculturalitatea şi a testat pe propria piele ceea ce înseamnă educaţia la nivel universitar în Europa. În plus, programul pe care îl urmez, cât şi specializarea, sunt un pic mai „exotice”, mai apropiate de stele şi de visare, fapt care, poate, a influenţat alegerea juriului”, explică George-Cristian Potrivitu Bocăneţ câştigarea acestui premiu, în cadrul Galei Ligii Studenților Români din Străinătate 2016.
George-Cristian Potrivitu Bocăneţ are multe planuri de viitor, cam până la stele şi înapoi, dar şi suficientă încredere că ele se vor realiza într-o bună zi.
“Cu siguranţă următoarea ţară, după Franţa, va fi Japonia! La sfârşit de februarie mă voi întalni cu „ţara soarelui răsare” unde voi desfaşura cercetarea pentru lucrarea de masterat la Agentia Spaţială Japoneză. Reuşesc, astfel, să îmi împlinesc un vis, acela de a lucra într-o agenţie spaţială de top. Chiar şi aşa, sunt conştient că încă nu am căpătat suficientă experienţă în domeniul tehnologiilor spaţiale şi mai ales al propulsiei electrice spaţiale, pentru a fi capabil să pornesc pe un drum inexistent încă în România, în acest domeniu. Simt că drumurile vor duce într-un moment dat acasă, în ţara mea, dar prefer să îmi continui periplul prin lume, capătând experienţă şi învăţând de la cei mai buni. Într-un astfel de domeniu un doctorat este indispensabil, aşa că mă gândesc şi la asta. Înseamnă că pentru cel puţin trei ani mă voi stabili într-un loc. Franţa şi Statele Unite sunt pe listă, însă recunosc că la momentul de faţă pe biroul meu se află şi o carte de limba rusă”, povesteşte George-Cristian Potrivitu Bocăneţ despre planurile de viitor.
Despre lucrări de doctor plagiate sau cărţi prea uşor scrise, George-Cristian Potrivitu Bocăneţ nu a dorit să vorbească. A explicat, în schimb, că în sistemele universtare unde a învăţat nimeni nu doreşte să se mintă pe sine, a părea „altceva” fiind împotriva mentalităţii colegilor pe care i-a întâlnit.
„Recunosc că nu m-am interesat niciodată de reglementările în vigoare cu privire la plagiat în sistemele universitare în care am învăţat. Nu a fost cazul şi nici nu am auzit cazuri de plagiat. Cred că legile sunt aceleaşi ca şi în România, însă mentalitatea diferă uneori. Multe din societăţile occidentale au un sistem social şi educaţional care nu are nevoie neaparată de „doctori”, acest lucru fiind necesar doar în anumite profesii, pe anumite nișe, iar cei care fac acest pas il fac pentru că îşi doresc mult asta pentru ei înşişi, în primul rând, pentru satisfacţia personală adusă de acest titlu şi pentru toate cunoștinţele căpătate în timpul unui astfel de program”, consideră George-Cristian Potrivitu Bocăneţ.
Această onestitate, care îşi lasă amprenta zilnic în traseul profesional al lui George-Cristian Potrivitu Bocăneţ, îşi are originea în Humuleştiul natal, pe care nu l-a uitat în tot acest timp. L-am provocat la un exerciţiu de imaginaţie şi am dorit să aflăm ce anume parte din zona natală ar teleporta aproape de el, în cazul în care tehnologia viitorului ar permite acest lucru.
George-Cristian Potrivitu Bocăneţ: “Sunt multe părţi magnifice în zona respectivă din Neamţ pe care le-aş vrea aproape tot timpul aproape. Oamenii de acolo spun constant că acel loc e cu adevărat un „colţ de Rai” şi la fel spun şi cei care îl vizitează şi cărora le rămâne definitiv în inimi. Cu siguranţă aş vrea să am familia mea aproape şi sunt sigur că într-o buna zi acest lucru va fi posibil. Îmi lipseşte – de asemenea – cerul înstelat de acolo! Fără poluarea prezentă în oraşe, de la Humuleşti puteam vedea un cer atât de clar care mă invita la visare. Aş teleporta câmpurile pline de flori sălbatice din timpul primăverii, cât şi mireasma lemnului ars în sobe şi a fumului de la hornurile caselor de pe uliţele satului, din timpul iernilor”.
Ce îşi doreşte Studentul român al anului din Europa pentru anii ce vin?
George-Cristian Potrivitu Bocăneţ: „Sper ca în anii care vor urma să am şansa să îmi trăiesc visurile, să muncesc cu dăruire într-un domeniu pe care il iubesc şi să mă bucur de satisfacţiile aduse de rezultate. Scopul este să trăiesc frumos şi să ajung să văd cum tehnologiile la care lucrez înfruntă infinitatea spaţiului cosmic”.
fără comentarii
Fii primul care comentează