Votaţi independenţii! Mic ghid de sancţionare a partidelor politice

Actuala clasă politică din Europa, dar mai ales din România, a dezamăgit electoratul prin obtuzitatea ei infatuată. În Grecia sau Spania, partidele tradiţionale care se obişnuiseră să se cazeze cu schimbul în palatele guvernamentale pentru o vacanţă de vis de 4 ani au fost sancţionate de cetăţeni prin alegerea unor noi partide precum Syriza şi Podemos. Însăşi Franţa pare să fie pe acelaşi drum.

La noi însă partidele nu au fost sancţionate în niciun fel. Protestele post-Colectiv şi instalarea guvernului tehnocrat Cioloş, deşi s-au vrut a fi un avertisment hotărât pentru partidele politice, nu şi-au atins scopul: la doar câteva săptămâni, intrigile şi târguielile meschine au fost reluate în deja de lehamite tradiţie bucureşteană. Partidele nu înţeleg anul Cioloş decât ca pe un răgaz în care să îşi ascută cuţitele pentru marile măceluri din primăvară şi din toamnă.

Sunt un susţinător fervent al introducerii pe buletinele de vot a opţiunii „Nu sunt de acord cu niciunul dintre candidaţi”. În fapt, scrutinul este până la urmă o formă de sondare a opiniei publice, iar unul dintre principiile de bază ale metodologiei de investigare a opiniei publice, la întrebările cu format închis, este de a oferi respondenţilor un număr cât mai mare dintre opţiunile verosimile şi importante de răspuns. Ori tocmai opţiunea pe care o aud cel mai des exprimată în discuţiile private de zi cu zi lipseşte de pe buletinele de vot!

Atunci s-ar vedea cine are de fapt legitimitate în societatea românească: neîncrederea pe primul loc, urmată la mare distanţă de vreun baronaş local sau de cine ştie ce aventurier!

Dar am intrat deja în anul electoral şi legile care guvernează procesul alegerilor nu mai pot fi schimbate (aviz PNL: aşa este democratic). Cum ne sancţionăm partidele care nu au înţeles doleanţele cerute cu atâta fervoare în Piaţa Universităţii?

Până acum nu avem partide noi atrăgătoare ca în Grecia sau Spania. Nu ne rămân deci ca alternative decât independenţii (îi includ aici şi pe cei ca Nicuşor Dan, care şi-au creat partide pentru a beneficia în lupta electorală de avantajele legale pe care ţi le conferă sistemul românesc în acest caz).

Unii dintre ei sunt de notorietate, alţii sunt nişte necunoscuţi. Propun să facem un mic efort civic şi să ne interesăm cine sunt ei: poate chiar sunt nişte oameni integri, de bună-credinţă, devotaţi intereselor comunităţilor din care provin, aşa cum nu prea au fost candidaţii partidelor.

Această condiţie îndeplinită, ar fi de ajuns. Să părăsim argumentele privind lipsa de experienţă în administraţia publică sau absenţa sprijinului politic în consiliile locale, în cazul primarilor, perfect valabile, de altfel. Nu pentru eficienţă votăm noi acum (care oricum nu prea există nici cu vechii primari şi parlamentari), ci pentru a-i sancţiona pe cei care se încăpăţânează de 25 de ani să priviliegieze interesele particulare şi de coterie în detrimentul interesului public.

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Îmi doresc din tot sufletul în societatea noastră 2-3 partide veritabile care să reprezinte decent, onorabil principalele ideologii politice democratice ale momentului. Spre a ajunge aici, nu văd din păcate altă cale decât boicotarea la urne a partidelor ai căror membri s-au tot succedat prin diferite funcţii în 25 de ani, bătându-şi joc de banii, de onoarea şi de speranţele noastre.

Poate doar mă amăgesc că, pe cei care nu i-a convins sângele vărsat în Colectiv, îi va convinge un astfel de boicot. Şi totuşi, cred că merită încercat.

Votaţi independenţii!