Într-un interviu acordat The Guardian, preşedintele Republicii Autonome Kurdistan (RAK) din Irak, Massoud Barzani, a declarat că evenimentele violente din Orientul Mijlociu au convins marile puteri de lipsa de viabilitate a actualelor aranjamente teritoriale în regiune şi de importanţa unui Kurdistan independent ca factor de stabilitate.

Barzani este de părere că „[liderii lumii] au ajuns la concluzia că era Sykes-Picot[1] a ajuns la sfârşit. Dacă o spun sau nu, dacă o acceptă sau nu, realitatea de pe teren este aceasta”. În acest context, Barzani este de părere că diviziunile etnice şi religioase din regiune trebuie să se regăsească şi în graniţele teritoriale, pentru curmare violenţelor. În cadrul unui asemenea proces de redesenare a frontierelor, independenţa Kurdistanului „este mai apropiată de împlinire ca niciodată”.

Barzani a arătat că încă dinainte de emergenţa DAESH (Statul Islamic) Irakul nu funcţiona democratic şi echitabil pentru toţi locuitorii săi, în ciuda eforturilor depuse de RAK pentru o co-existenţă paşnică. Războiul împotriva DAESH a demonstrat că republica kurdă este unul dintre puţini actori politici capabili şi din punct de vedere militar şi, prin urmare, recunoaşterea independenţei Kurdistanului ar contribui la instaurarea păcii în regiune. Barzani a completat argumentaţia sa, precizând că apariţia unui Kurdistan independent nu reprezintă un pericol pentru statele vecine cu semnificative minorităţi kurde (Turcia, Iran, Siria) şi a dat exemplul Turciei ca un important actor regional care cultivă bune relaţii cu RAK.

RAK este o regiune autonomă situată în nordul Irakului, cu o suprafaţă de aproximativ 80000 km2 şi o populaţie de circa 8 milioane de locuitori. După intervenţia trupelor americane în Irak din 2003, regiunea s-a bucurat de o autonomie sporită, consolidată ca urmare a bogatelor resurse de petrol pe care le deţine. Kurzii din Irak sunt principala forţă de la sol care se opune DAESH, repurtând cu sprijin american numeroase victorii împotriva insurgenţilor islamişti.

[1] Acordul Sykes-Picot a fost încheiat în 1916 între Marea Britanie şi Franţa şi stabilea modul de împărţire a teritoriilor Imperiului Otoman la finalizarea primului război mondial. Prevederile acordului stau la baza actualelor graniţe din Orienul Mijlociu.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu