George Anglițoiu, profesor SNSPA: „UE nu este o nouă Atlantidă a perfecțiunii politice”

Mihai Delea (MD): Cum credeți că afectează criza actuală scena politică Europeană? Este cazul să ne gândim că partidele extremiste amenință cu venirea la putere sau este prea devreme ca aceste curente să reînvie?

George Anglițoiu (GA): Consider că UE se confruntă cu mai multe crize: politică, economică și culturală. Politică întrucât “Uniunea” presupune continuarea integrării în planul guvernării supra și trans-statale. State precum Marea Britanie (dereglată la rîndul său de dilemele funcționalității formulelor sale unionale – vezi devoluția și secesionismul scoțian), Polonia sau Ungaria (cu agende naționalist-populiste incapabile de a include reconcilieri istorice pe model franco-german) nu pot armoniza “beneficiile” guvernării interne bazate pe lideri “carismatici”, stato-centrici (Cameron, Kaczynski, Orban) cu înțelegerea imperativului păstrării, cel puțin, a construcției actuale europene (drept garanție mai ales a “Pax Europaea”). 

Economică din cauza limitelor înseși ale unei Uniunii Economice și Monetare considerate pe deplin funcționale ante-2008 și care în contextul crizei datoriilor suverane s-a vădit a fi incompletă.

Culturală fiindcă la nivelul diseminării ideilor s-a păstrat vechea mentalitate colonială de a putea exporta orice idee și de a asimila orice populație în cadrul civilizației superioare. Toate acestea în contextul în care identitatea noastră comună bazată pe cetățenia europeană introdusă prin Tratatul de la Maastricht este încă parțial negată de state euro-sceptice care resping sau limitează obligația legală a libertății de circulație a serviciilor.   

Dar integrarea europeană nu a fost un “dat” generic, realizabil într-un singur episod. Fiecare deceniu de integrare a însemnat atât “euro-scleroză” sau “euro-scepticism” cât și “euro-optimism”, plus consolidarea “Uniunii” prin remedii federaliste aplicate diferitelor crize.

Istoria are ciclurile sale atât în interpretare europeană cât și asiatică. Consider că UE riscă să devină o neo-“republică de la Weimar” doar în condițiile în care dezechilibrele interne vor genera teme viabile pentru extremiști de a contesta violent sau la urne supremația partidelor politice tradiționale afectate de imobilism decizional sau de imitaționism populist (din teama de a nu pierde primatul culorii politice de referință).

MD: Credeți că politica ușilor deschise, atât de promovată la începutul crizei de importanți actori europeni, este riscantă? Ar trebui să fim mai precauți?

GA: Da. Statele europene și UE ca atare nu sunt foruri de caritate per se. Sunt construcții politice menite să asigure bunăstarea și securitatea unor comunități umane compatibile și care respectă regulile rezultate după o lungă istorie sângeroasă, marcată de conflicte pan-europene, războaie civile sau regimuri de exterminare.

Soluția generică nu o poate reprezenta absorbția tuturor migranților (indiferent de statutul lor politic sau socio-economic) de pe planeta Terra și nici măcar din proximitate. Aici nu este vorba de o incapacitate “locativă”, ci de una a unei culturi “strategice” comune, comparabile. Vrem, nu vrem, marea majoritate a populației UE este de religie creștină, cel puțin în scripte. Laicitatea statului reprezintă un concept foarte important, o soluție pragmatică de prevenire de noi războaie religioase după secole de astfel de crime politice în masă.

Dorim un nou Razboi de 30 de ani, dar de data aceasta între “laici” europeniști și noi populații de imigranți radicalizați online? Suntem pregăți atât politic, cât și la nivel de imaginar cotidian de “Uniunea Europeană și Asiatică (Maghrebiană)”? Or, ar trebui să ne preocupăm totuși de securitatea cetățenilor europeni în condițiile în care terorismul islamist tinde să devină omniprezent?

Poziția Germaniei de promovare a acceptării migranților poate fi explicată imagologic din perspectiva răsturnării percepției de stat promotor a două războaie mondiale și a unui holocaust. Cheia corectă de înțelegere a acestei inițiative o constituie însă reîntoarcerea treptată a Berlinului în marele joc de putere în care astfel de “teste” reflectă capacitatea actorului în cauză de a verifica puterea sa reală de a-și impune finalmente viziunea, necoercitiv.

MD: Care sunt principalele țări pe care refugiații le țintesc odată cu intrarea în Europa și de ce?

GA: Simplu și foarte pragmatic: “Visul european” se poate trăi cel mai bine nu în Estul Europei.

MD: Care credeți că ar fi cea mai bună politică pe care Europa ar trebui să o adopte în contextul situației actuale?

GA: UE nu este nici o nouă Atlantidă a perfecțiunii politice, nici o nouă Arcadie a iubirii eterne a celuilalt. Sursele de conflict nu se importă, ci se elimină la origine. “Primavara arabă” în starea sa actuală  constituie un eșec de proporții în condițiile lipsei de asistență de securitate din partea UE și SUA pe teatrele concrete de operațiuni din Siria, Irak și Libia. Neo-“vietnamizarea” efortului de război este un concept strategic la modă (mai ales din cauza “confortului” electoral conferit decidenților partinici, preocupați în principal de soarta propriilor formațiuni politice) dar sortit eșecului pe termen mediu și lung.  

MD: Europa se confruntă cu o situație foarte delicată. Cum ar trebui administrați factorii care ar putea reaprinde partidele extremiste europene?

GA: Printr-un grad ridicat de onestitate informațională pe care atât monarhiile constituționale, cât și republicile seculariste din cadrul UE nu l-au atins încă. Democrația și statul de drept se bazează totuși pe regula majorității decizionale. A fi “corect din punct de vedere politic” înseamnă în primul rând să previi atât o dictatură a majorității, cât și una a minorității. Finanțarea partidelor din UE trebuie să fie și mai transparentă, iar “derapajele” de discurs și acțiune politică sancționate prin imposibilitatea de a activa legal ca formațiune electorală. Nu pledez pentru o Inchiziție împotriva formațiunilor extremist, ci pentru reguli de drept care să protejeze actualii cetățeni europeni și să îndiguiască excesele atât extremiste clasice, cât și cele multiculturale. Să nu uităm totuși că nu doar fascismul sau nazismul se fac responsabile de crime în numele unei “religii” politice, ci și comunismul, de o manieră asemănătoare. Pe de altă parte, islamul politic este total incompatibil cu statul european.

MD: Au început cetățenii europeni să conștientizeze dimensiunea acestei crize? Sunt deschiși să participe la astfel de dezbateri? Știu europenii cu ce au de-a face sau vor conștientiza când va fi prea deja prea târziu?

GA: Da și nu. Platformele de comunicare socială au generat deja mișcări sociale tip “revoluții twitter”, dar nu neapărat cu consecințe pozitive. Viziunea mea asupra timpului prezent este mai degrabă una sceptică, în care asistăm mai degrabă la aculturație și reîntoarcere la fascinația anarhismului, adică la violență ca substitut al civilizației.

MD: Credeți că principiile fundamentale ale Uniunii Europene (libera circulație a oamenilor, unitatea în diversitate ori solidaritatea) ar trebui aplicate numai în UE sau și pentru cei dinafara ei?

GA: Valorile seculariste ale UE au aplicabilitate universală, Carta drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor europeni preluând de fapt Declarația universală a drepturilor omului. Aceasta nu înseamnă însă că Realismul politic va determina în practică un rol universal conferit UE de gardian al umanității. Principala responsabilitate a UE este către cetățenii săi, adică cetățenii statelor membre. Cetățenia europeană nu este o instituție juridică distinctă, ci derivată din cetățenia națională conferită de statele membre.

Paradoxul conceptului de “putere soft” înseamnă la acest moment faptul că UE, dacă nu-și va proteja granițele și identitatea, va sfârși prin a-și modifica substanțial identitatea și implicit misiunea de a integra (în limite geografice europene, deci, ultimamente, etnice europene).

În prefața volumului recent pe care l-am coordonat pe tema Europenizării vorbeam despre precedentul istoric al Romanizării. Istoria Europei este clădită pe încercările de refacere a unității interne și dominației extra-limes atinse în acele secole imperiale. Cetățenia romană a fost conferită tuturor locuitorilor la apogeul imperiului, dar nu și vecinilor. Colapsul jumătății de Vest a imperiului se va produce ca urmare a incapacității de control și apărare a granițelor, în condițiile în care criza cronică  politico-economică va slăbi autoritatea centrală de guvernare și va facilita stabilirea intra-limes ca “foederați” a triburilor “barbare”, de aici până la preluarea prin violență a puterii nemaifiind decât o chestiune de timp.

Primăvara arabă a fost salutată diplomatic și sprijinită inclusiv militar (vezi Libia) de către statele membre UE. Democrația și valorile europene au însă vocație universală pentru că o postulează europenii sau pentru că popoarele lumii, dincolo de istorie reală sau imaginară, au o astfel de voință?

Crizele umanitare trebuie preîntâmpinate prin reducerea surselor de conflict și inegalitate economică. Se cuvine însă o prioritizare, iar gradul superior de radicalizare și activism individual ce caracterizează ISIS poziționează eliminarea acestei entități neo-medievale de ideologie totalistă drept prioritate absolută.

Globalizarea nu va permite statelor UE soluții izolaționaliste / neutre pe cont propriu tip “Elveția” sau “Japonia” shogunatului Tokugawa. Doar prin cooperare și diplomație unitară, spațiul public european și piața internă ce îi asigură prosperitatea vor fi protejate.

Cu un șomaj pan-UE de aproape 10 procente (comparativ cu 5 procente în SUA), nu de forță de muncă duc lipsă statele membre ci de soluții adecvate de armonizare între prioritățile formative și cele productive. Revoluția tehnologică actuală va însemna nu mai târziu de un deceniu înlocuirea accelerată a forței de muncă umane cu cea robotică. Ce rost atunci pentru cetățenii europeni și cei migranți în competiție pentru oportunități de muncă, adică de asigurare a subzistenței? O eventuală migrație forțată spre frontierele federale trans-atlantice în căutarea “visului american”?

Domnul George Anglițoiu este Profesor Universitar Doctor, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană, SNSPA/Vicepreședinte ARRISE/ECSA Romania.

Interviul a fost acordat cu prilejul Conferinței Internaționale Exploring Solutions to Combat Rising Political Radicalism in Europe