Discuțiile privind Brexit-ul urmează să fie prelungite pentru încă 24 de ore, după ce premierul britanic, David Cameron și preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene, Donald Tusk, nu au reușit să ajungă la un acord duminică, 31 ianuarie, la Londra.

Întâlnirea este văzută ca vitală pentru găsirea unui acord privind cererile lui Cameron legate de combaterea migrației în Marea Britanie, înainte de referendumul ce va avea loc în Regatul Unit până la sfârșitul anului 2017.

„Nicio înțelegere până acum. Lucru intensiv în următoarele 24 de ore, care sunt cruciale”, a scris Tusk pe Twitter.

Europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, întrebat fiind:

EuroPunkt.ro: Cum credeți că ar fi afectate România și Europa în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeana?

Siegfried Mureșan: Discuțiile sunt în faza finală. Vestea bună este că suntem foarte aproape de un acord între Uniunea Europeană și Marea Britanie, acord care să satisfacă solicitările Londrei astfel încât să nu afecteze în niciun fel regulile existente sau drepturile celorlalți cetățeni europeni, inclusiv ale cetățenilor români.

Sunt sigur că acest acord nu va duce în niciun fel la limitarea dreptului de circulație pentru cetățenii români, precum și a dreptului de a se stabili, de a lucra, de a studia în Marea Britanie exact așa cum o puteau face până acum.

De altfel, toate statisticile arată că prezența românilor acolo a adus un plus economiei britanice datorită taxelor pe care le plătesc, dar și a seriozității cu care muncesc.

Știu că acordul satisface și Guvernul britanic și sunt sigur că prim-ministrul David Cameron va face campanie pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană înaintea referendumului care va avea loc în următoarele luni.

 

11

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu